Ce spune Rafila, despre moda pastilelor de slăbit
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că partilele pentru slăbit trebuie luate „cu mare precauție” și doar la recomandarea unui medic. El este contrariat că în timp ce luptăm cu obezitatea, terenurile de sport construite de primării stau închise în weekend.…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că partilele pentru slăbit trebuie luate „cu mare precauție” și doar la recomandarea unui medic. El este contrariat că în timp ce luptăm cu obezitatea, terenurile de sport construite de primării stau închise în weekend.
Întrebat sâmbătă dacă problema obezității poate fi comparată cu cea a drogurilor, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a răspuns afirmativ, „în sensul că există și adicția față de mâncare”, dar problema nu comparabilă, chiar dacă efectele sunt mai lente la obezitate în funcție de vârstă, de gradul de obezitate, de tipul de alimente consumat.
Rafila a atras atenția că există o modă a pastilelor de slăbit și acestea nu ar trebui consumate fără sfatul medicului.
„Acum există și o mulțime de medicamente care ajută la slăbit. Aici trebuie precauție. Trebuie (consumate – n.r.) cu mare precauție, doar la recomandarea unui medic de nutriție care știe lucrurile astea de diabet și nutriție, trebuie monitorizat. Nu se potrivește la toată lumea orice medicament. Sunt unii care au intoleranță. Deci trebuie foarte mare atenție încât să nu intri într-o zona care pune sănătatea sau chiar viața în pericol”, a spus Rafila, sâmbătă, la Prima TV.
Ministrul s-a arătat contrariat de faptul că terenurile de sport sunt închise în weekend, când copiii ar putea să facă sport, în condițiile în care toți ar trebui să luptăm cu obezitatea. El a dat ca exemplu școala din apropierea locuinței sale.
„Toată lumea spune să faci mișcare. Păi unde să faci mișcare? Eu am fost, de exemplu, în Franța și mie îmi place zona rurală. În fiecare sat, în fiecare comună din Franța, la marginea localității există teren de sport, un teren de sport dotat, în care ai acces tot timpul. Uite, vă dau un exemplu. A fost un proiect de lege de la USR. Au zis: să folosim spațiile din școli pentru ca, cei care doresc, copiii, să poată să facă activitate fizică în școli, sâmbăta, duminica, când nu e activitate școlară. Lângă mine este o școală care este închisă permanent. Cu lacătul pe poartă. Culmea este că și primarul care a luat această decizie era de la același partid care promova legea. Stau în Sectorul 1, deci e fostul primar al sectorului (Clotilde Armand – n.r.). Motivul: n-are cine să păzească școala. Eu cred că putem să angajăm un paznic care să supravegheze acolo și să aibă legătură cu poliția locală, dacă apare vreo problemă, și să lăsăm școlile deschise pentru copii să facă mișcare. Unde să facă mișcare copiii, dacă noi ținem încuiate terenurile de sport? Dacă ai această oportunitate, pune aceste spații la dispoziția copiilor, tinerilor”, a mai spus Rafila.
El spune că școala la care face referire „are terenuri de sport multe, și o piscină uriașă, făcută tot de primărie”. Acestea sunt, însă, închise în weekend.