Home Comerț Ce-și mai cumpără românii: aparate foto,...
Comerț

Ce-și mai cumpără românii: aparate foto, televizoare, tablete și smartphone-uri

Pe piața bunurilor de folosință îndelungată din România, singurul sector care a înregistrat o creștere de două cifre (19,2%) în al doilea trimestru față de aceeași perioadă a anului trecut a fost sectorul foto, reiese dintr-un studiu al GfK TEMAX România / GfK Retail and Technology.

Ce-și mai cumpără românii: aparate foto, televizoare, tablete și smartphone-uri
Ce-și mai cumpără românii: aparate foto, televizoare, tablete și smartphone-uri · Foto: Business Magazin

Sectorul electronicelor și cel de telecom au crescut ușor, în timp ce piața de IT și cea de imprimante și multifuncționale au fost în scădere. Cele mai mari pierderi s-au înregistrat pe piața electrocasnicelor mici și pe cea a electrocasnicelor mari, cea din urmă înregistrând o rată de scădere de două cifre. Cumulat, valoarea înregistrată de toate sectoarele monitorizate de GfK a fost cu 2,5% sub cea din al doilea trimestru al lui 2011.



Foto: Vânzările sezonului de vară

Vânzările de vară au fost foarte bune pentru produsele foto, situație reflectată într-o creștere de 19% față de același trimestru al anului trecut. Vânzările de camere foto digitale și rame foto digitale au ajuns la valoarea de 12 milioane de euro.
Cu o rată de creștere de două cifre, camerele cu lentile interschimbabile sunt cel mai de succes segment în acest moment. Valoarea generată de aceste dispozitive în ultimele trei luni a fost de aproximativ 5 milioane de euro. În special modele entry level din cadrul segmentului de D-SLR sunt foarte atractive pentru consumatorul român. Produsele hibrid – camerele mirror less – și-au dublat vânzările în valoare față de anul trecut, însă volumele sunt încă foarte mici. Atunci când vine vorba de camere cu specificații mai bune, alegerea consumatorilor se îndreaptă către D-SLR-uri și compacte high-end.

Rata de creștere pentru segmentul compactelor a fost una moderată. Vestea cea bună este că, odată cu lansarea de noi modele, eroziunea de preț nu a mai fost vizibilă.

Imprimante și multifuncționale: Multifuncționalele laser rămân pe poziții

Piața de imprimante și multifuncționale rămâne stabilă în jurul valorii de 7 milioane de euro în al doilea trimestru al anului 2012, înregistrând o ușoară scădere de 2,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Această performanță a fost asigurată de creșterea pieței de multifuncționale laser cu precădere în segmentul de consumatori casnici. Piața de inkjet pierde tot mai mult teren în fața echipamentelor ce încorporează technologia laser, însă ponderea sa este încă mare în totalul pieței echipamentelor de birou.

Pentru a depăși stagnarea stabilită în apropierea valorii de 7 milioane de euro pe trimestru, sunt necesare instrumente de impulsionare a consumului în ambele segmente de piață, atât în cel casnic cât și în cel business-to-business.

Electronice: Televizoarele salvează piața

În cel de-al doilea trimestru din 2012, vânzările de electronice au crescut cu aproximativ 3%, ajungând la 58 milioane de euro. Creșteri semnificative ale vânzărilor s-au înregistrat pentru principalul declanșator al creșterii pe piața de electronice – televizoarele cu ecran plat. Ratele de creștere de două cifre întregistrate pe aceasta piață au fost susținute de promoții, corelate în special cu evenimente specifice, precum Campionatul European de Fotbal.

Piața de televizoare a reușit să genereze valoare adăugată și prin trecerea de la LCD la LED. Mai mult de jumătate din totalul vânzărilor din acest an au fost făcute cu modele LED.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună