Ce sens are să te lupți și să-ți pierzi viața și pacea burgheză?

Marți, ora 23.57, când am început să scriu acest articol, televiziunile anunțau că rușii, cu 14 nave, se pregătesc să debarce în Odessa în încercarea de a cuceri acest port la Marea Neagră. Kievul este bombardat în continuare și este doar o chestiune de ore sau de zile până când rușii vor da asaltul final. La Kremlin, Putin continuă teleconferințele cu liderii europeni, în timp ce liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, este conștient că NATO nu va interveni și Ucraina nu va fi primită în Alianță. Premierii Poloniei, Cehiei, Slovaciei sunt la Kiev, în mijlocul bombardamentelor, pentru a-și arăta suportul pentru Zelenski și Ucraina. Nu știu ce va fi până luni, când această revistă ajunge la voi. Atacul armat al Rusiei împotriva Ucrainei, început pe 24 februarie, a adus discuții aprinse peste tot, dar părerile cu privire la acest act criminal al lui Putin încep să fie nunțate pe măsură ce zilele trec iar orașele Ucrainei sunt îngropate la propriu și la figurat în urma bombardamentelor Rusiei. În cercul meu, corporatist, de birou, de centrul Capitalei, Putin este văzut ca un nebun care vrea să distrugă pe toată lumea, în timp ce Zelenski este văzut nu ca un erou, așa cum era perceput în primele zile, ci ca un sinucigaș care și-a distrus țara și poporul. Ce sens avea această rezistență și de ce? Este o întrebare care revine tot timpul. Prin această luptă, total inegală, între armata rusă și cea ucraineană, dacă rezultatul este bombardarea orașelor, distrugerea drumurilor, moartea oamenilor, a copiilor etc., Zelinski și-a distrus țara.

Corporatiștii mei ar fi predat mai degrabă Ucraina lui Putin, care și-ar fi instalat propriul guvern. Viața ar fi mers ca înainte, poate puțin mai săracă pentru că rușii mai degrabă aduc sărăcie decât dezvoltare, economia și businessul ar fi mers, oamenii ar fi fost feriți, chiar dacă ar fi fost înfrânți prin faptul că rușii s-ar fi instalat la Kiev. Tot “eroismul de cafenea” în care lumea îi admiră pe ucraineni, dar de la distanță, este bun până la un anumit punct.

Tocmai de aceea avem cozi interminabile la pașapoarte, pentru ca lumea să fie pregătită dacă vreo rachetă zboară până la București. Apărarea țării, cu tot ce implică acest lucru, nu este în fruntea listei corporatiștilor, cel puțin ai mei. Nimeni nu vrea să-și sacrifice traiul, viața, familia pentru niște sloganuri. Lumea a devenit prea globală, iar patriotismul, cel puțin al nostru, s-a diluat într-un pahar de prosecco.

Cafenelele și restaurantele din București sunt destul de pline acum, chiar dacă inflația este la ceruri, iar economia începe să scadă accelerat. Ucraina este la televizor și nu sunt mulți care pot să înțeleagă drama de acolo. Cel puțin nu dintr-un Starbucks, savurând o cafea în timp ce soarele începe să-și facă simțită prezența.

Corporatiștii mei se uită cu neînțelegere la ucrainenii care își apără țara și nu înțeleg de ce fac acest lucru. În orice moment, ar da patriotismul pe o masă bună, lipsită de griji. Nimeni nu-și pune problema să-și apere țara cu arma în mână pentru că ar fi o nebunie, n-ar avea niciun sens. Mulți se uită și remarcă asaltul refugiaților din Ucraina în București în acele mașini mari, negre și foarte scumpe.

Ucrainenii stau la hotelurile bune din București, iar restaurantele de top au mesele ocupate. Cei care au venit cu primul val din Ucraina sunt refugiații cu bani, cu mii, zeci, sute și milioane de euro sau dolari. Duminică a făcut vâlvă cazul unei familii din Ucraina, el și ea, care au încercat să intre în România cu 24 de genți de firmă și 1,6 milioane de dolari cash. Primii care au fugit din Ucraina sunt cei care au avut posibilitatea să facă acest lucru, iar cei care au rămas sunt considerați săraci, pentru că nu au avut și nu au cu ce să fugă din țară.

Bineînțeles că sunt și excepții, drame în adevăratul sens al cuvântului, pe care le trăiesc acești refugiați. Există o teamă în rândul corporatiștilor mei, că viața bună pe care o duc aici, în București, în România, s-ar putea schimba. De altfel, începe să se schimbe din punct de vedere economic, pentru că vremurile devin mai dificile, dar de aici până la un război militar în toată regula este o distanță destul de lungă. Și nu sunt mulți doritori care ar vrea să facă un pas înainte și să pună mâna pe arme, ca ucrainenii. Atâta timp cât nu suntem noi implicați într-un mod direct, putem spune orice. Dar ceea ce este de reținut ține de faptul că este mai importantă viața și pacea burgheză decât bombardamentele și lupta sinucigașă a lui Zelenski.

(cristian.hostiuc@zf.ro)