Ce se va întâmpla cu persoanele internate sau puse în carantină după publicarea deciziei CCR?
După ce judecătorii CCR au decis că internarea obligatorie a persoanelor cu boli transmisibile și carantina pentru cei veniți din străinătate nu pot fi impuse prin ordine de ministru, ci doar prin lege, ne-am putea aștepta, curând, la o nouă…
După ce judecătorii CCR au decis că internarea obligatorie a persoanelor cu boli transmisibile și carantina pentru cei veniți din străinătate nu pot fi impuse prin ordine de ministru, ci doar prin lege, ne-am putea aștepta, curând, la o nouă perioadă de haos legislativ, în contextul în care n-ar mai exista un cadru legal pentru internare.
Deciziile CCR produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Astfel, pentru a evita un nou vid legislativ, în care carantinarea, izolarea sau internarea asimptomaticilor să nu mai fie reglementată, e necesară adoptarea rapidă și intrarea în vigoare a unei legi care să rezolve situația și prin care să poată fi restricționate anumite drepturi.
Ca regulă, motivarea deciziilor Curții și publicarea lor se fac după câteva săptămâni, însă acest lucru se poate întâmpla și după o săptămână, cum a fost și cazul deciziei CCR prin care au fost declarate neconstituționale amenzile din perioada stării de urgență.
Citiți articolul integral pe Mediafax.ro.