Home Actualitate Ce se întâmplă de fapt în creierul nostr...
Actualitate

Ce se întâmplă de fapt în creierul nostru atunci când uităm un cuvânt

Câteodată, în mijlocul unei conversații sau atunci când vrem să demonstrăm ceva, să exprimăm o cerere - realizăm că ne lovim de un cuvânt. Pare că ni-l aducem aminte, dar pur și simplu nu îl putem pronunța. Potrivit unui articol…

Ce se întâmplă de fapt în creierul nostru atunci când uităm un cuvânt
Ce se întâmplă de fapt în creierul nostru atunci când uităm un cuvânt · Foto: Business Magazin

Câteodată, în mijlocul unei conversații sau atunci când vrem să demonstrăm ceva, să exprimăm o cerere – realizăm că ne lovim de un cuvânt. Pare că ni-l aducem aminte, dar pur și simplu nu îl putem pronunța.

Potrivit unui articol al publicației online theladders.com, termenul psihologic pentru această stare se numește „vârful limbii”. A fost studiat pentru prima dată de psihologi experimentali în anii ’60 care au demonstrat că oamenii în acastă stare sunt capabili să acceseze informația referitoare la litere, sunete și semnificații ale cuvântului, chiar și atunci când nu și-l aminteau.

Atunci când uităm un cuvânt, acesta nu a dispărut din memoria noastră; este în continuare acolo, dar la momentul vorbirii ceva împiedică amintirea acestuia.

Ce ar putea împiedica amintirea unui cuvânt? Acesta este o colecție de caracteristici: are însemnătate și este asociat cu imagini, potrivit unui articol publicat pe platforma considerable.com. Are o formă, care include pronunțarea acestuia, dar și o reprezentare scrisă.
Totodată, lasă urme în conexiunile neuronale în funcție de cât de des este folosit.
Amintirea unui cuvânt poate fi întreruptă de o problemă legată de activarea uneia sau doar a câtorva dintre aceste caracteristici. Stresul, oboseala și elementele care ne distrag atenția pot conduce înspre activări insuficiente legate de amintirea acestuia.


Există însă și probleme mai serioase care pot distruge sau încetini activitatea conexiunilor neurale și care pot cauza probleme legate de amintirea acestui cuvânt. Inabilitatea de a găsi cuvinte poate indica infecții sau răni ale creierului, precum și boli degenerative, precum Alzheimer. Totuși, autorii articolului subliniază că în aceste situații, uitatul cuvintelor este unul din foarte multe simptome.


De cele mai multe ori, uitarea ocazională a unor cuvinte este o parte absolut normală a veții.

Uitarea unui cuvânt poate fi frustrantă, dar de cele mai multe ori, o astfel de situație se rezolvă ușor. Cuvântul revine în amintirile noastre și ne continuăm discuțiile. Un studiu al Burke et al (1991) a dezvăluit faptul că majoritatea stărilor de „vârful limbii” se vindecă spontan.

De fapt, tinerii spun că devin mai agitați în legătură cu această stare, încercând numeroase strategii active pentru a se forța să își amintească, în timp ce oamenii mai în vârstă așteaptă pur și simplu ca această amintire să revină.





 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună