Ce se întâmplă când sistemul de educație se duce în jos și ce efect are asta asupra mediului de afaceri?

Educația joacă un rol crucial în modelarea mediului de afaceri, având un impact major asupra productivității, ceea ce poate duce la creștere economică. În plus, are efecte de propagare: o forță de muncă mai educată promovează idei inovatoare care conduc la locuri de muncă mai multe și mai bune. Ce se întâmplă însă când sistemul de educație se duce în jos și ce efect are asta asupra mediului de afaceri? Răspunsul îl dă Elisabeta Moraru, vicepreședinte al Amcham România, președintele grupului pentru educație din AmCham și country director al Google Bulgaria, Ungaria, Moldova și România.

Mediul de business resimte puternic impactul rezultatelor din ce în ce mai slabe ale sistemului de educație. Mesajul membrilor AmCham a transmis îngrijorarea aceasta cât se poate de apăsat mai ales anul trecut, pentru că tensiunea din piața muncii a devenit una din principalele îngrijorări ale membrilor. Companiilor le este din ce în ce mai greu să găsească angajații de care au nevoie – fie că vorbim de număr sau de pregătirea acestora, deci și de cantitate, și de calitate. Aceasta stare de fapt este confirmată și de analizele făcute de specialiștii noștri, educația fiind între cele mai mari preocupări pentru companii”, crede Elisabeta Moraru.

În plus, ea susține că AmCham a analizat mai mult acest subiect în 2023 cu obiectivul de a înțelege situația din piața muncii, cauzele care ne-au adus aici, care sunt pierderile pentru economie, pentru România, dacă nu se intervine urgent.

Reprezentanta AmCham și Google subliniază că productivitatea companiilor și competitivitatea economiei nu pot există fără un sistem de educație care să ajută elevii și studenții să deprindă competențele și abilitățile necesare în piața muncii din prezent. „Angajatorii consideră că numărul mare de absolvenți care își finalizează studiile și totuși nu lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, mai mult de o treime, este tot din cauză că ceea ce au învățat în școală nu i-a pregătit pentru specializările cerute în piața muncii. De ani de zile suntem pe  ultimele locuri în topul rezultatelor la testele PISA sau în Indexul Economiei și Societății Digitale (DESI). Cum am putea susține productivitatea companiilor și competitivitatea la nivelul întregii economii fără ca sistemul de educație să echipeze elevii cu acele competențe și abilități esențiale pentru orice industrie în epoca transformării digitale?”

Corelarea imediată a rezultatelor sistemului de educație în mediul de business se vede în primul rând în costuri mai mari pentru recrutare și pentru instruirea angajaților, precum și în creșterea costurilor operaționale. „Fără oameni suficienți, fără oameni competenți, multe companii se găsesc în situația de a nu putea onora la timp contractele, de a nu putea prelua proiecte noi, de a nu putea livra la standardele de calitate cu care și-au obișnuit clienții.  Când cea mai mare parte a companiilor se confruntă cu asemenea lipsă de personal care duce la creșteri mari de costuri, resimțim efectele la nivelul întregii economii. Mesajul AmCham a fost că am ajuns la cote de avarie, deși semnale de avertisment dinspre mediul de afaceri au fost multe”, susține Elisabeta Moraru.

Nici la școală, nici la muncă, provocare pentru mediul de afaceri. O altă problemă cu impact în dezvoltarea mediului de business local este cea a tinerilor care nu sunt integrați nici în sistemul de educație, nici în piața muncii, numiți de statisticile europene NEETs, adică „neither in employment nor in education and training”. Ultimele date de la Eurostat, oficiul european de statistică, arată că România a avut cel mai mare nivel al tinerilor NEETs din UE, de 19,8%. „Cea mai ridicată rată de abandon școlar din UE – peste 15 % în anul 2021 față de 9,7% media UE –  are o legătură directă cu faptul că România are unul dintre cele mai mari procente de tineri din segmentul de vârstă 16 – 29 de ani (aproape 20%) care nici nu învață, nici nu lucrează. Asta în timp ce companiile nu au pe cine angaja. Analizele subliniază faptul că lipsa de performanță a sistemului de educație este între principalele cauze și, din păcate, este una dintre cele care alimentează alte cauze structurale.”

Aceasta, adaugă Moraru, nu este o provocare doar pentru România, multe dintre statele membre ale UE au această problemă. „Cauzele sunt relativ similare  – sărăcia, excluziunea socială, probleme de sănătate, inegalitatea de gen, inadecvarea competențelor. În România în mod specific credem că fenomenul este accentuat de cauze socio-economice precum decalajul mare dintre urban și rural, lipsa de conectivitate între regiuni care a dus la discrepanțe economice majore. 70% din deficitul de forță de muncă estimat la nivel național se regăsește în regiunile dezvoltate (București – Ilfov și alte cinci județe), asta în timp ce lipsa de investiții în infrastructură a lăsat mult prea multe comunități în izolare și sărăcie.” Cel mai mare abandon școlar este în aceste comunități vulnerabile, ceea ce face foarte greu de valorificat această resursă umană. O altă cauză este și lipsa unui învățământ profesional care să atragă tinerii spre meserii care nu necesită studii superioare, dar care se cer în piața muncii, mai subliniază ea. „Fiecare an pierdut pentru acești tineri face și mai dificilă integrarea lor în piața muncii. Facem  eforturi la nivel de companii, la nivelul organizațiilor nonguvernamentale, dar pentru un impact care să facă o diferență, este nevoie de un răspuns coerent pe termen lung al sistemului de educație în primul rând.”

Învățământul preuniversitar, definitoriu. Sistemul de educație local nu trebuie să-și concentreze eforturile doar pe învățământul universitar pentru reducerea deficitului de capital uman, ci pe construirea unui sistem de învățământ care are în centru copilul, căruia îi dezvoltă abilități și competențe ale viitorului, susține Elisabeta Moraru. „Este foarte tentant ca pentru reducerea deficitului de capital uman să ne concentrăm eforturile pe învățământul universitar, fiind cea mai apropiată sursă de viitori angajați. Parteneriatele cu mediul academic în care investim, prin care oferim studenților acces la tehnologii, know-how și oportunități, au ajutat mult și sunt benefice pentru ambele părți. (…) Realitatea ne arată însă că nu este suficient, și asta pentru că România este între țările cu cea mai mică pondere a absolvenților cu studii superioare din rândul tinerilor, ceea ce impune intervenții la toate nivelurile sistemului educațional. Nu putem avea mai mulți studenți în facultăți dacă abandonul școlar timpuriu rămâne unul ridicat”, a spus reprezentanta Amcham și Google.

În plus, ea susține că AmCham a recomandat o abordare de reformă care să cuprindă deopotrivă cadrul de reglementare, cât și politicile publice și intervenții pentru implementare. Acest cadru de reglementare trebuie să aibă în centru copilul și să conțină strategii pentru a-i dezvolta abilități competențe de care va fi nevoie în viitor. „În viziunea noastră, cadrul de reglementare a educației trebuie să faciliteze construirea unui sistem de învățământ care are în centru copilul, căruia îi dezvoltă abilități și competențe ale viitorului, adaptabil la schimbări rapide și profunde, atractiv pentru elevi și pentru personalul didactic deopotrivă, incluziv și care utilizează în mod eficient resursele publice și private. Politicile publice și intervențiile vizează și cadrele didactice, și elevii. Pentru profesori, considerăm prioritare formarea continuă la toate nivelurile și profesionalizarea managementului educațional și a leadershipului în educație.” De asemenea, Elisabeta Moraru crede că foarte importantă pentru viitoarea integrare în piața muncii este consilierea vocațională a elevilor și studenților, una făcută în mod profesionist.

„Intervențiile privind consilierea și orientarea în carieră, dacă sunt desfășurate periodic începând cu a doua parte a ciclului gimnazial, vor sprijini elevii în alegerea unui traseu liceal adecvat intereselor lor, acest lucru putând contribui, pe termen mediu, inclusiv la îmbunătățirea percepției privind învățământul vocațional și cel profesional. Actualizarea periodică a curriculumului, corelată cu o autonomie mai mare a instituțiilor de învățământ,  este o necesitate pentru ca sistemul de educație să aibă un răspuns cât mai adecvat la transformările sociale și economice și la nevoile noilor generații.”

În ceea ce privește modul de predare, Elisabeta Moraru susține că ar fi recomandat un model care să combine metodele clasice cu cele digitale. „Am recomandat și reforma modelului de predare – învățare. Implementarea unui model hibrid, care combină metode de învățare activă și resurse educaționale digitale, va îmbunătăți experiența de învățare pentru elevi și va oferi cadrelor didactice mai multe instrumente și moduri de interacțiune cu elevi, dar și posibilitatea de a adapta lucrul la nevoile individuale de învățare. Doar avansând coordonat pe toate aceste planuri ne putem aștepta să vedem rezultate, și acestea în timp, nu peste noapte, ceea ce face și mai urgente schimbările despre care am vorbit”, a explicat ea.

Potențial de reintegrare în piața muncii. Pe lângă procentul foarte mare de elevi  care părăsesc școala timpuriu, pe lângă tinerii care nu merg nici la scoală, nici la serviciu,  România ocupă locul 2 în Europa la capitolul populație inactivă, afirmă Elisabeta Moraru. „În mod paradoxal, aproximativ jumătate din populația inactivă din România este absolventă de liceu și de studii profesionale. Fiind vorba de o categorie care a finalizat totuși un ciclu educațional, credem că trebuie să ne uităm cu atenție spre ce le lipsește pentru a-i aduce în piața muncii. Un alt segment important al populației inactive este cel al șomerilor pe termen lung. O soluție potrivită pentru ambele categorii credem că trebuie să fie formarea profesională care pune accent pe acele competențe care i-ar face potriviți pentru cererile din piața muncii.”

De asemenea, România are și un dezechilibru mare din perspectiva egalității de gen, având în vedere că 62% din populația inactivă este de gen feminin, susțin Elisabeta Moraru, care adaugă că una din principalele bariere pentru ele este faptul că nu au alternative pentru îngrijirea copiilor, așa că o primă nevoie este cea de acces la acest tip de servicii.

„De asemenea, pentru că au fost mult timp în afara pieței muncii, sau nu au lucrat niciodată, multe dintre femei au nevoie de îndrumare ocupațională, de formare, iar dacă vorbim de cele din mediul rural, în care acest tip de suport nu este disponibil, ecuația are mai mulți termeni necunoscuți, dar nu este fără rezolvare. Cu voință și viziune, credem că este o schimbare posibilă pentru femeile care, de altfel, muncesc, însă fără să aibă vreun venit, cât și pentru familiile lor și comunitățile din care fac parte. Vreau să accentuez acest lucru mai ales cunoscând legătura directă între situația materială a familiei și rata de retenție în școală a copiilor. Prin rezolvarea acestei probleme din afara sistemului de educație, susținem și eforturile de reducere a abandonului școlar despre care vorbeam.”

În egală măsură, ea este de părere că populația cu vârsta peste 50 de ani și pensionarii își pot prelungi viața activă. Programele de activare pentru aceste categorii care au avut succes în alte țări sunt reconversia profesională, învățarea pe tot parcursul vieții – profesionalizarea, ajustarea competențelor în funcție de cerințele din piața muncii. „Și în acest domeniu de activare a categoriilor de populație inactivă știm că sunt organizații, companii care pun umărul și investesc resurse pentru a face o schimbare. Nevoile sunt însă atât de ample și de acutizate încât avem nevoie ca instituțiile care au responsabilități, atribuții și finanțare pentru educație și servicii sociale să fie în prima linie a acestui efort.  Educația și piața muncii rămân pe agenda noastră de priorități și în 2024 pentru că sunt foarte importante pentru membrii noștri. În continuarea studiului pieței muncii și impactului deficitului de forță de muncă pe care l-am lansat anul trecut, ne propunem o analiză care să  estimeze costul economic și social generat de ceea ce credem că este una cele mai mari vulnerabilități pe care le avem ca țară –  rata foarte mare de abandon școlar, care se resimte deja acut în piața muncii”, a concluzionat ea.