Ce planuri are Logo pentru TotalSoft
Cel mai mare dezvoltator independent de software din Turcia a intrat anul trecut în România prin achiziția TotalSoft, companie fondată în 1994 de antreprenorul român Liviu Drăgan. Tugrul Tekbulut, cofondator al Logo și președinte al boardului, care ocupă în prezent și funcția de director de tehnologie al grupului, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa că strategia Logo este de a se dezvolt…
Sediul celor de la Logo, aflat la 70 de kilometri de centrul orașului Istanbul, aduce aminte într-o oarecare măsură de cartierul general european al Google. Campusul se află într-un complex de birouri din Gebze și găzduiește câteva sute de angajați; ca element de culoare, chiar și formația de rock a angajaților are un spațiu unde poate să repete.
Istoria de 30 de ani a companiei nu a început însă într-o clădire de birouri, ci într-un spațiu mic, de 30 de metri pătrați, unde opt ingineri se pregăteau să aducă Turcia pe lista țărilor dezvoltatoare de software.
Tugrul Tekbulut, care a fost unul dintre primii angajați ai Apple din Turcia, povestește că experiența la compania fondată de Steve Wokniak și Steve Jobs l-a ajutat în construirea grupului Logo, mai ales în ceea ce privește înțelegerea modului în care utilizatorii interacționează cu produsele.

În 1988 compania a lansat primul produs, Logo Modular System, iar popularitatea acestuia a transformat compania într-un brand cunoscut: ”în 1992, termenul «software» se confunda cu numele Logo“, a spus Tekbulut. Un moment important în istoria companiei s-a consumat în 1999, odată cu lansarea suitei Unity – primul ERP dezvoltat de la zero de inginerii de la Logo. Logo s-a listat pe bursa de la Istanbul în mai 2000, dar a resimțit apoi puternic efectele crizei financiare din 2001.
Un val de companii mari a intrat pe piața din Turcia, în frunte cu Microsoft, iar conducerea Logo a decis la mijlocul anilor 2000 să accepte propunerea IBM de a trece la sisteme de operare de tip open-source, așa cum este Linux. Deși experiența cu gigantul american nu a fost una plăcută, Tugrul Tekbulut spune că acest lucru i-a ajutat să își păstreze independența.
În 2011, Logo a realizat prima sa achiziție majoră, Coretech. Tot atunci a venit la conducere actualul CEO, Bugra Koyuncu. Un moment definitoriu în istoria companiei a fost însă cel din 2013, atunci când Logo a achiziționat principalul competitor de pe piața locală, Netsys. După cea de-a doua listare publică, în 2016, capitalizarea de piață a companiei a ajuns la 400 de milioane de dolari. în prezent, 61,3% din acțiuni sunt tranzacționate pe piața publică, 33,6% sunt deținute de Logo, iar 5,1% de fondul de investiții Mediterra, un investitor strategic care s-a alăturat companiei în 2013. Important de menționat este faptul că 85% din acțiunile publice sunt deținute de investitori străini.
În 2016, vânzările Logo au crescut cu 48% față de anul precedent, până la aproximativ 45 milioane euro. Numărul total al angajaților depășește 1.000, iar aproape jumătate dintre ei lucrează în România.

TOTALSOFT, CEL MAI DE PREȚ BUN
Liviu Drăgan și-a vândut anul trecut acțiunile la compania pe care a creat-o, întregul pachet de acțiuni fiind preluat de Logo Software în urma unei tranzacții de 31 milioane euro. ”Totalsoft avea nevoie de un investitor strategic. Totalsoft este singura companie din Europa Centrală care a dezvoltat un ERP (un software Enterprise Resource Planning – gestiunea resurselor întreprinderii) care se implementează acum în peste 35 de țări. Un partener puternic este binevenit“, declara la acel moment Liviu Drăgan într-un interviu acordat ZF. Totalsoft, fiind una dintre cele mai mari companii de IT din România, a înregistrat anul trecut o creștere de 4,4% a cifrei de afaceri, la 22,05 milioane euro față de anul anterior, potrivit ZF. Compania de software a înregistrat anul trecut un profit net de 0,64 milioane euro, în scădere cu 0,9% față de anul anterior.
Totalsoft a început în urmă cu 6 ani să lucreze la dezvoltarea noii versiuni a suitei de aplicații software Charisma pentru gestionarea activității companiilor, care generează în prezent 75% din venituri. în momentul de față, TotalSoft are o cotă de peste 16% din piața locală de aplicații de gestionare a resurselor companiilor (ERP), conform datelor dintr-un document publicat de companie în Monitorul Oficial.
”Vrem ca în cinci ani să avem o platformă tehnologică comună și o serie de branduri sub care vom ataca piața, iar printre acestea se numără și Charisma“, a spus Tekbulut. ”Vrem să fim o companie competitivă la nivel global. Prin urmare, vom promova brandul Charisma la nivel global, fiind un activ foarte important pentru noi.“ Potrivit declarațiilor sale, fuziunea cu Totalsoft va fi încheiată până în anul 2018; în acest moment, prioritară este însă fuziunea dintre divizia de retail a Charisma și cea similară a Logo. Președintele companiei a amintit că retailul este o industrie uriașă, atât în Turcia cât și în piețe precum Rusia, aflându-se în permanentă creștere.
Grupul Logo intenționează să pună accent pe acest segment, urmărind evoluția pieței spre un model în cloud. ”Totalsoft a lucrat în ultimii cinci ani la dezvoltarea unor produse dedicate pieței financiare, iar noi am fost norocoși pentru că am realizat achiziția înainte ca produsele să fie lansate pe piață. Dacă nu ai o piață locală importantă, trebuie să ieși pe piețele internaționale, unde pentru a face față giganților, ar trebui să te specializezi, așa cum a făcut Totalsoft pe segmentul de servicii financiare.“
Motivul pentru care grupul Logo a investit în România, a explicat Tugrul Tekbulut, este că țara noastră reprezintă capitala IT-ului european, iar accesul la piața muncii – referindu-se aici la oameni cu o bună calificare – este mai facil.
O zonă în care Logo nu a investit până în prezent este cea medicală, în care Totalsoft este prezent prin Charisma Medical. ”Totalsoft a dezvoltat o platformă în cloud pentru clinici de mărime mică și medie care poate fi lansată deopotrivă pe piața din Turcia, dar și în altele. Având în vedere că platforma este în cloud, cred că avem o oportunitate uriașă să atacăm și piața la nivel global.“ Președintele Logo nu vede o problemă nici în ideea în care produsul nu va avea succes, fiind vorba de un produs livrat din cloud: ”Din acest motiv nu mai este nevoie de alte investiții, doar în marketing și vânzări.“ în ceea ce privește resursele umane, Tugrul Tekbulut afirmă că nu sunt planuri pentru reducerea numărului de angajați, ci din contră, pentru recrutarea a cel puțin 60-70 de noi specialiști la sediul din România. ”Vrem să dezvoltăm un ecosistem Totalsoft în România, așa cum am făcut cu Logo în Turcia“, a mai spus Tekbulut în încheierea discuției.
Bugra Koyuncu, CEO-ul grupului Logo, a spus că după o serie de restructurări și proceduri menite să îmbunătățească marja de profit se așteaptă la o cifră de afaceri a Totalsoft de aproximativ 20 de milioane de euro, generată atât de afacerile din România, cât și din cele internaționale.