Ce milionari a produs IT-ul din România
Soții Florin și Măriuca Talpeș au fondat în 1991 firma Softwin, care în 2001 a devenit Bitdefender - cel mai de succes produs software românesc vândut în toată lumea. În paralel, Radu Georgescu a înființat în 1992, împreună cu alți parteneri, compania GeCAD Software, care doi ani mai târziu a scos pe piață antivirusul RAV, pe care l-a vândut în 2003 gigantului Microsoft pentru o sumă de peste 10…
După succesul cu antivirusul RAV, cumpărat de compania lui Bill Gates, Radu Georgescu a continuat să dezvolte businessuri de tehnologie remarcate și apreciate la nivel internațional. Astfel, în 2010 antreprenorul român a făcut al doilea exit prin vânzarea procesatorului de plăți online ePayment grupului sud-african Naspers, iar în 2013 pe cel de-al treilea: vânzarea companiei de IT Avangate unui fond de investiții cu active de 7 mld. dolari din Silicon Valley. A urmat și al patrulea exit, în 2014, când Modulo Consulting, un integrator local de soluții IT pentru operatori de comunicații, a cumpărat businessul Axigen – un software care permite companiilor să-și creeze propriul server de mesagerie electronică (e-mail).
Antreprenorul român nu s-a oprit însă aici, continuând să investească și în alte business-uri de tehnologie prin intermediul fondului de investiții Gecad Ventures. Totodată, el s-a alăturat și unor investiții făcute de Early Game Ventures, un fond de investiții condus de Dan Călugăreanu, Cristian Munteanu și Radu Stoicoviciu. Până acum, Early Game Ventures a finanțat o serie de start-up-uri locale printre care se numără Bunnyshell, Adiem, BookVitals și RoboSelf Technology.
Cu cele patru exituri de success, plus celelalte finanțări în domeniul tech, Radu Georgescu a fost practic cel care a deschis drumul, arătând că România este importantă pe harta inovației tehnologice la nivel mondial. Lui i-au călcat pe urme mai multe nume noi, care au reușit de asemenea să valideze la nivel internațional afaceri demarate aici – unele dintre cele mai răsunătoare exemple fiind achiziția LiveRail (iulie 2014), o idee născută la Cluj-Napoca, de către Facebook, într-o tranzacție estimată la 500 mil. dolari, vânzarea start-up-ului Clever Taxi (iunie 2017) indirect către Daimler pentru circa 10 milioane euro și succesul producătorului de ceasuri inteligente Vector Watch, care a fost cumpărat în 2017 de americanii de la Fitbit, companie achiziționată luna aceasta de gigantul Google pentru suma de 2,1 mld. dolari.
Pe lângă aceste deal-uri răsunătoare în industria IT la nivel global, pe piața locală s-au mai realizat o serie de tranzacții în ultimii ani, o efervescență foarte mare fiind pe segmentul de comenzi online de mâncare, care a atras la rândul lui jucători internaționali în România. Mai exact, platforma online pentru comenzi de mâncare hipMenu, fondată în 2013 în Cluj-Napoca, a fost cumpărată anul trecut de gigantul german Delivery Hero, care deține și platforma foodpanda pe plan local. De asemenea, tot anul trecut, platforma online pentru comenzi de mâncare Oliviera, înființată în 2014 în București și cumpărată ulterior de grupul Hello Hungry din Bulgaria, a intrat în portofoliul olandezilor de la Takeaway.com. Aceștia au cumpărat cele două platforme, Oliviera.ro și HelloHungry.bg, pentru o sumă de circa 10 milioane de euro.
Totodată, în ultimii cinci ani, pe piața locală au apărut tot mai mulți investitori de tip angel, precum și fonduri de investiții locale cu focus în zona de tehnologie. Astfel, dacă în urmă cu cinci ani start-up-urile locale erau nevoite să înființeze businessuri în afara României și să aplice la acceleratoare din străinătate, precum Seedcamp, hub:raum sau altele pentru a putea obține finanțări substanțiale, astăzi există mai multe fonduri de investiții locale. Câteva exemple pentru start-up-uri fondate în străinătate de români sunt TypingDNA, Appscend sau MEDIjobs.
Printre primele fonduri de investiții cu focus pe zona de tehnologie din România a fost 3TS Capital Partners, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din Europa Centrală și de Est, care administrează și fondul 3TS Catalyst România. Acesta a investit de-a lungul timpului peste 10 milioane de euro în start-up-uri de tehnologie de pe plan local care activează în zona de comerț electronic, soluții cloud de tipul software as a service (SaaS), agenții de turism online și hardware (dispozitive wearable – ceasuri inteligente). Printre start-up-urile susținute de 3TS Capital Partners s-au numărat SmartDreamers, Elefant.ro, Vola.ro, Simartis Telecom, Green Horse Games, Avocat.net, 123contactform, SmartBill, Marketizator (actualul Omniconvert) și Vector Watch. Toate investițiile realizate au fost de tipul cash-in – majorare de capital, perioada de investiții tipică fiind cuprinsă între 3 și 5 ani.
Începând de anul trecut, pe piața locală a început să fie foarte activ și fondul de investiții GapMinder – proiect inițiat de Dan Mihăescu, un manager cu experiență în domeniul M&A (mergers and acquisitions) și în mediul corporate, în multinaționale precum Microsoft și UPC, împreună cu Sergiu Roșca, antreprenor și avocat de profesie. GapMinder a acordat până acum finanțări de peste 5 mil. euro pentru start-up-uri din România, din care 4 mil. euro în 5 companii – SmartDreamers, FintechOS, TypingDNA, Sypher și Paybilla – și peste 1 mil. euro în alte 25 companii selectate în cadrul programului de accelerare Techcelerator. Printre celelalte start-up-uri susținute financiar de GapMinder se numără și ialoc, TalentBrowse, MEDIjobs, undelucram.ro, AppSeed, Confidas, Cyscale, Flixier (o platformă de editare video online care mărește semnificativ viteza de editare), OmniCare, Prokuria, Securifai și Vetted.
Cea mai recentă investiție realizată de GapMinder este cea în platforma de e-fullfilment Frisbo, unde a contribuit la finanțarea de 1,2 milioane de euro împreună cu ROCA X, un alt fond de investiții local axat pe start-up-uri tech, și cu alți investitori de tip angel.
Grupul de antreprenori români care a pus bazele ROCA X – Liviu Stoleru, Lucia Costea, Oana-Ionela Luca, George-Mircea Târnoveanu și Marius Alexe – alături de divizia de investiții a CITR Group (prin CIT Resources și CIT Restructuring), BT Asset Management și Grampet SA, are în plan să ajungă la plasamente de 10 mil. euro în doi ani. Până acum, ROCA X a investit aproximativ 600.000 euro în cinci start-up-uri, dintre care trei de pe piața locală: Beez (o aplicație care ajută la economisirea banilor), Feexers (marketplace pentru servicii de înfrumusețare) și Feeel (platformă digitală europeană care centralizează accesul la servicii de sănătate).
În ceea ce privește valoarea totală a finanțărilor primite de un start-up local, UiPath – cel care a devenit primul și singurul unicorn născut în România – conduce detașat topul cu peste un miliard de dolari, sumă primită în patru runde de finanțare desfășurate în 2017, 2018 și 2019. De altfel, cea mai recentă finanțare primită de UiPath, de 568 mil. dolari (516,35 milioane euro), a reprezentat 97% din suma totală investită până acum anul acesta în start-up-urile de tehnologie din România, conform raportului Eastern Disruptors, realizat de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), cea mai puternică organizație din sectorul de IT românesc.
Ca atare, UiPath, compania fondată de Daniel Dines și Marius Tîrcă pentru dezvoltarea de soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii pe baza tehnologiei RPA (Robotic Process Automation), a pus din nou România pe harta inovației tehnologice la nivel global. În prezent, unicornul este evaluat la 7 mld. dolari, având operațiuni în toată lumea. UiPath are în total 53 de birouri în 20 de orașe, în care lucrează agregat circa 3.000 de persoane. Dintre acestea, 1.000 lucrează în centrul de dezvoltare UiPath din București și alte 1.000 în sediul central din New York (SUA).
În paralel cu exiturile de succes ale lui Radu Georgescu și efervescența de pe piața locală în ceea ce privește finanțarea start-up-urilor de tehnologie, soții Talpeș au arătat că se poate crea un produs software românesc care să fie vândut de aici în întreaga lume.
Astăzi, Bitdefender este una dintre cele mai mari companii de securitate cibernetică și software antivirus din lume. Veniturile anuale ale companiei depășesc 120 de milioane de dolari, din care 40% provin de pe piața din America de Nord. Bitdefender, evaluată la 600 de milioane de dolari, are în prezent peste 1.400 de angajați în birouri din 11 țări, sediul central al companiei rămânând la București.
Până acum însă niciun start-up local nu i-a călcat pe urme, abordarea unicornului UiPath fiind diferită: la scurt timp după primele finanțări de câteva zeci de milioane de dolari, compania românească a ales să își mute sediul central în SUA, la New York, majoritatea persoanelor crezând acum că UiPath este o firmă americană. Mulți dintre investitorii străini obligă start-up-urile locale să se relocheze în Marea Britanie sau în SUA pentru a le acorda finanțări substanțiale. Acum însă, odată cu dezvoltarea ecosistemului local pentru susținerea ideilor de afaceri, antreprenorii din România au la dispoziție și opțiuni de finanțare pe plan autohton cel puțin pentru demararea businessului și extinderea în regiune.

