Ce meserii vor fi căutate?
Dacă ați terminat o facultate de relații publice, comunicare, limbi străine, studii europene sau relații internaționale și anul acestea vreți să vă angajați, s-ar putea să aveți ceva probleme în găsirea unui loc de muncă. angajatorii caută altceva.
Asta cu excepția cazului în care sunteți extrem de adaptabil sau aveți experiență și în arii ceva mai tehnice, cum ar fi contabilitatea, spre exemplu. Altfel, vă așteaptă un an greu, întrucât companiile nu mai sunt dispuse și multe nici nu își mai permit să angajeze oameni care să nu corespundă exact profilului căutat. “2012 nu este departe de 2011, deci, probabil, trendul din 2011 va continua. Vor fi căutate meserii în IT, în finanțe-contabilitate și, bineînțeles, meșteșugurile, care vor fi în creștere. Cred că domeniul financiar va descrește, la fel ca și cel bugetar”, spune Marian Popa, Central and Eastern Europe managing director al Endava.
Ducând mai departe comparațiile cu anul trecut, și în 2012 ar trebui să vedem o cerere crescută pentru specialiști, indiferent de domeniu. Asta înseamnă însă că rămâne un segment consistent de candidați care vor fi foarte greu ofertați, anume tinerii cu puțină sau fără experiență. “Dacă m-aș raporta la deficitul de personal calificat sau specializat ca urmare a exodului forței de muncă din ultimii ani, ar fi de așteptat să crească cererea în sistemul medical, învățământ, în cercetare, dar și construcții, agricultură, industria hotelieră, industria ușoară”, susține Gabriel Zbârcea, managing partner la Țuca Zbârcea & Asociații.
Pe scurt, evoluția economică și efectele sale în viața socială vor dicta tendințele anului 2012. Dincolo de faptul că toți cei care sunt buni și demonstrează că pot aduce valoare adăugată își vor găsi un loc în piață, nevoile imediate ale companiilor vor fi cele care vor dicta tendințele. “Va crește cota avocaților, căci se întâmplă multe litigii, cea a medicilor, fie aceștia cu cabinete mici, individuale. Se va accentua rolul meseriilor de tip <coaching> – tocmai pentru că profesioniștii sunt, mulți dintre ei, dezorientați în privința propriului viitor și a felului în care este cazul să-și contureze cariera, identitatea profesională”, spune Mihaela Nicola, CEO-ul The Group.

Aceasta confirmă, practic, previziunile pe care le au oamenii de afaceri în privința domeniilor în care ar trebui să fie deschise afaceri noi. Serviciile ocupă un loc important la acest capitol, dar și aici recrutările se vor face tot din rândul specialiștilor. “Va spori apetitul pentru consultanța de management, pentru că proprietarii de IMM-uri vor înțelege că a fi antreprenor nu înseamnă a fi atotștiutor și vor apela la știința altora pentru a evita greșelile. De asemenea, se vor căuta priceperi pentru <viața online>, căci într-acolo se îndreaptă viitorul”, adaugă Nicola.
Marius Ghenea, președintele Fit Distribution, spune că pentru anumite specializări ne confruntăm cu o situație întâlnită în anii 2007 și 2008 pe piața muncii, anume că oferta de candidați va fi sub cererea angajatorilor. “Specialiștii IT vor fi și în 2012 foarte căutați, însă cred că în România, în următorii ani, orice activități care au un grad înalt de specializare și care generează valoare adăugată semnificativă vor fi la mare căutare și, în același timp, vor fi disponibile la un nivel inferior cererii”, precizează Ghenea. În această categorie se încadrează inginerii, în special cei cu experiență sau măcar pregătire în domeniul energetic. Companiile din domeniu în continuare găsesc cu greu oameni specializați și multe au început să facă recrutări încă de pe băncile facultăților de profil. Oferă stagii plătite de internship, în care tinerii au ocazia de a se familiariza cu practicile domeniului și munca într-o organizație, iar apoi fac oferte de angajare celor mai buni.
Și companiile din IT utilizează această formă de recrutare și multe chiar încheie parteneriate cu facultățile din cadrul Universității Politehnice. Cei care ajung să se angajeze ca ingineri automatiști se pot considera norocoși, pentru că vorbim despre un domeniu în care salariul de intrare este de cel puțin 500 de euro plus beneficii extrasalariale. În plus, industria tehnologică are o autonomie uimitoare și o rezistență aproape unică la criză. “Consider că joburile în IT se vor menține în topul celor mai căutate în 2012, la fel ca și în prezent. Posturile de vânzători și ingineri în construcții vor fi, de asemenea, la mare căutare”, spune Ileana Nicolae, director general al Sika România.
Discuțiile de anul trecut referitoare la numirea managerilor privați în companiile de stat încă mai nasc răspunsuri anecdotice printre oamenii de afaceri, care spun că aceasta ar putea fi una dintre meseriile-vedetă ale anului 2012. “Eu sper să înceapă să fie căutate și meseriile de ministru ori secretar de stat (mai ales pentru portofoliile care țin de economie/finanțe) ori manager la companie de stat (cu un consiliu de administrație nepolitizat)”, spune Dragoș Dinu, managing partner la Link Resource. După o experiență îndelungată pe piața farmaceutică, Dragoș Dinu rămâne conectat la nevoile acestui domeniu, care are lipsuri sensibile de personal. “Sunt meserii unde există deficit în acest moment, cum ar fi cele de medic, farmacist, care sunt foarte căutate și vor rămâne căutate.”
Cu peste 450.000 de șomeri, așa cum arată datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, orice posturi nou deschise în piață sunt de ajutor. În mod evident, candidați există, însă dintre aceștia mai puțin de jumătate sunt compatibili cu criteriile pe care le cer companiile la angajare.