Home Actualitate Ce locuințe mai caută românii
Actualitate

Ce locuințe mai caută românii

Imobiliarium, un proiect început în urmă cu un an și jumătate, a atras până în prezent peste 12.000 de vizitatori în căutarea unei locuințe. Adrian Stănescu, cel care se ocupă de organizarea târgului imobiliar, vorbește despre preferințele românilor, dar și despre alte tendințe care conturează viitorul piețeiI imobiliare.

Ce locuințe mai caută românii
Ce locuințe mai caută românii · Foto: Business Magazin

În prezent, un procent considerabil dintre cumpărători – de 50% – cumpără locuințele aflate în faza de construcție, motiv pentru care foarte puține imobile se vând acum «la cheie». Mai exact, doar 15% sunt deja finalizate, iar un procent de 35% cumpără acum locuințele în faza de plan”, descrie Adrian Stănescu, organizatorul târgului Imobiliarium, o tendință pe piața pe care activează.

„Diferența față de anii de dinainte de criză constă, însă, în faptul că cele mai multe imobile care se vând acum în plan sau în construcție se află într-o fază ulterioară a dezvoltării. Așadar, foarte puțini clienți sunt dispuși să investească într-o locuință finalizată într-un termen mediu sau lung, drept pentru care timpul până la finalizarea construcției a devenit mult mai mic comparativ cu intervalul temporar menționat anterior”, subliniază el.

Principalul motiv al acestui fenomen este raportul dintre ofertă și preț: „Cei mai mulți dezvoltatori oferă prețuri mai mici atât timp cât imobilul se află încă în faza de construcție. Coroborând acest factor cu o cerere mare, automat ecuația finală determină creșterea vitezei de derulare a unui astfel de contract.” Alte motive pentru care cumpărătorul alege acest tip de locuință ar mai fi încrederea în constructorul respectiv, în experiența acumulată de acesta de-a lungul timpului, precum și părerile locatarilor din spațiile anterior construite.

De la prima ediție a târgului Imobiliarium, în mai 2017, și până în prezent, schimbările semnificative în piața imobiliară s-au produs la nivelul prețurilor solicitate și oferite, precum și al preferințelor la achiziție, notează Stănescu. Astfel, bugetul mediu alocat de clienți locuințelor a crescut cu peste 5.000 de euro în mai puțin de doi ani, ajungând pană la 86.700 de euro, concomitent cu evoluția prețului mediu pe metru pătrat, care a cunoscut o creștere de până la 15% față de 2017, până la 1.150 euro pe metru pătrat în prezent. „Totodată, dacă la prima ediție a Imobiliarium (mai 2017) cumpărătorii erau interesanți cu preponderență de locuințele din Vest, urmate de zonele de Est, Sud și Nord, în prezent topul preferințelor este ocupat de zonele de Nord, respectiv Ilfov, Vest, Est.”

Adrian Stănescu spune că se resimte o stagnare a prețurilor și a cererii în București, dar și o creștere pe nișa caselor inteligente, tendință care se va menține și anul viitor. „Putem pune acest fapt pe seama nivelului matur pe care l-a atins piața, respectiv a ofertei semnificative ce urmează a fi livrată, dacă nu va fi disturbată de diverși factori externi, precum modificări ale ofertei de creditare sau conjuncturi politice.”
În ceea ce privește preferințele clienților, una dintre principalele schimbări resimțite în 2018 constă în creșterea cererii de case, aflată anul trecut pe locul al treilea în opțiunile clienților. Astfel, apartamentele cu două camere au rămas și anul acesta în topul preferințelor românilor, urmate de case, indiferent de forma lor – pasive, active, tradiționale – și apartamentele cu trei camere. Potrivit unui studiu realizat de Storia.ro, printre cele mai importante criterii de alegere a locuinței se află zona/cartierul (53,3%), numărul de camere (38,8%) și suprafața utilă (38,3%). Totodată, alte elemente pe care clienții le iau în considerare sunt facilitățile situate în preajma locuinței – transport, educație, cumpărături etc. (23,6%) – și anul de construcție a imobilului (17,9%).
„Proiectul Imobiliarium a apărut ca o alternativă la târgurile imobiliare și evenimentele de real estate tradiționale. Prin intermediul său ne-am propus să aducem un suflu nou acestui segment, în acord cu stilul omului modern, amator de tehnologie și servicii integrate. Obiectivul  nostru este, bineînțeles, facilitarea procesului de căutare și achiziție a unui imobil, însă conceptul nostru mizează preponderent pe numărul mare de dezvoltatori prezenți, calitatea acestora, precum și serviciile puse la dispoziția vizitatorilor în cadrul târgului”, povestește Adrian Stănescu.
Mai exact, Imobiliarium este cel mai amplu eveniment digitalizat dedicat pieței imobiliar-rezidențiale, în cadrul căruia „schimbul de contacte” are loc prin scanarea biletului de acces al vizitatorului, care se înregistrează anterior cu datele și criteriile sale de achiziție. Astfel, încă de la intrarea în cadrul evenimentului, posibilului client i se prezintă o hartă interactivă cu ofertele dezvoltatorilor și i se sugerează care dintre acestea corespund preferințelor sale. „De asemenea, fiecare stand este dotat cu ochelari VR, tehnologie cu ajutorul căreia vizitatorii pot experimenta prin realitate virtuală imobilele din ofertă.”
Ce presupune, însă, organizarea unui târg imobiliar? „În primul rând, foarte multă răbdare, energie și pozitivism. Accesul pe piața imobiliară, chiar și în zona marketingului, este unul dificil, încărcat de experiențe sinusoidale”, este de părere Stănescu. „E o piață cu mult apetit la nou, la tehnologie, dar mai ales la facilitarea procesului de vânzare. În același timp este un segment căruia îi câștigi greu încrederea, dar odată câștigat devine un mediu solid de business.”
Organizarea unui eveniment pe această piață nu diferă cu mult față de experiențele celorlalte domenii, spune el, însă te obligă să te adaptezi la câteva particularități: spații expoziționale extinse, dezvoltarea unui plan de marketing care să preia din expunerea fiecărui dezvoltator, filtrarea informației și o comunicare constantă între expozant și vizitator. Costurile de organizare a Imobiliarium, ediția actuală, s-au ridicat la peste 120.000 de euro.
Cele trei ediții anterioare au adus un număr de peste 12.000 de oameni în cadrul târgului. Potrivit numărului de înregistrări până la acest moment, respectiv al fluxului cu care înregistrat de la o ediție la alta, organizatorii așteaptă la evenimentul din această toamnă peste 5.000 de vizitatori. 
„Am avut niște rezultate foarte bune și acestea s-au tradus în creșterea constantă a evenimentului”, spune project managerul de la Imobiliarium. „Este clar că interesul dezvoltatorilor pentru evenimentele imobiliare e unul crescut, însă putem observa în ultima perioadă un interes și mai crescut pentru tipul de promovare pe care îl oferă acestea. Imobiliarium, prin poziționarea asumată, de cel mai tehnologizat târg imobiliar, a reușit să devină, totodată, și târgul cu cei mai mulți dezvoltatori expozanți. Astfel, la ediția din octombrie anul acesta vor fi prezenți 62 de dezvoltatori, cu 88 de ansambluri, respectiv 22.600 de locuințe disponibile (dublu față de numărul celor aflate în ofertă la prima ediție), ce cuprind o suprafață totală de peste 1,8 milioane de metri pătrați.” 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună