Ce legătură există între teoriile economice și canabis

Cheltuielile pe canabisul legal la nivel global sunt estimate să ajungă la 57 de miliarde de dolari în zece ani. Există deja indici bursieri alcătuiți din acțiuni ale producătorilor și distribuitorilor de marijuana medicinală și instrumente investiționale care urmăresc acești indici. În SUA, veniturile din canabis legal vor urca la 23,4 miliarde de dolari în trei ani, potrivit experților.

Pentru legalizarea acestei plante cu efecte psihoactive, sau, din contră, pentru interdicția ei, se fac eforturi care lui Tim Harford, editorul coloanei „Economistul sub acoperire” din Financial Times, îi amintesc de deceniul prohibiției americane din anii ’20-’30. Analiza sa a fost publicată de BBC la rubrica „50 de lucruri care fac economia modernă”. Economiștii au o problemă de imagine, scrie Harford. Oamenii cred că aceștia fac cu nerușinare frecții cu statistici, fac cu o încredere exagerată predicții teribile și nu țin la băutură, adică nu știu să se distreze la petrecerile cu alcool. Poate că o parte din vină îi aparține omului care, cu un secol în urmă, era probabil cel mai cunoscut economist din lume – Irving Fisher.

Fisher spunea în octombrie 1929, și a devenit celebru pentru aceasta, că piața bursieră a ajuns la „un platou permanent înalt”. Nouă zile mai târziu s-a produs colosala prăbușire a pieței financiare care a dus la Marea Depresiune. În ceea ce privește petrecerile, cel mai bun lucru care se poate spune despre Fisher este că era o gazdă generoasă. După cum Mark Thornton remarca în The Economics of Prohibition (Economia prohibiției), unul dintre oaspeții unei cine la familia Fisher a scris: „În timp ce eu mâncam din preparatele delicioase care se perindau prin fața mea, masa lui Fisher consta doar dintr-o legumă și un ou crud”. Un fanatic al fitnessului, economistul a evitat carnea, ceaiul, cafeaua și ciocolata.

De asemenea, nu era băutor de alcool și a fost un susținător entuziast al prohibiției, încercarea sortită eșecului a Americii de a scoate în afara legii fabricarea și vânzarea de alcool. Lupta cu alcoolul a început în 1920 și s-a terminat în 1933. A fost o schimbare remarcabilă – a cincea cea mai mare industrie a țării a devenit brusc ilegală. Fisher a prezis că prohibiția „va intra în istorie ca începutul unei noi ere în întreaga lume, cu a cărei realizare această națiune se va mândri pentru totdeauna”. El se mândrea că nu poate găsi un singur economist dispus să se opună acestei politici într-o dezbatere. De fapt, interdicția s-a dovedit a fi la fel ca predicțiile sale despre platoul permanent înalt: în general, istoricii o consideră o farsă. Deși prohibiția a fost aplicată la scară largă, consumul de alcool a scăzut cu doar o cincime. Interdicția s-a încheiat în 1933, când una dintre primele măsuri ale lui Franklin D. Roosevelt în calitate de președinte a fost relegalizarea berii, ceea ce a atras mulțimi aplaudând la porțile Casei Albe. 

Rădăcinile prohibiției sunt, în general, urmăribile până pe teritoriul religiei și sunt probabil amestecate cu snobismul de clasă. Dar economiștii aveau atunci o altă preocupare: productivitatea. Nu le-ar întrece națiunile care nu consumă alcool pe cele cu o forță de muncă bețivă? Fisher pare că și-a permis libertatea de a jongla cu cifre. El a susținut, de exemplu, că prohibiția valorează 6 miliarde de dolari pentru economia Americii. A ajuns economistul la acest rezultat printr-un studiu atent? Nu, ar spune un critic, de altfel amuzat de metodologie. Fisher a început cu analize asupra câtorva indivizi care au găsit că o băutură tare pe stomacul gol îi face cu 2% mai puțin eficienți. Apoi, el a presupus că muncitorii dădeau pe gât în mod normal cinci pahare cu tărie chiar înainte de muncă, astfel că a înmulțit doi cu cinci și a concluzionat că alcoolul reduce producția cu 10%. Un calcul dubios, cel puțin. Economiștii ar fi putut fi mai puțin surprinși de eșecul prohibiției dacă ar fi reușit să facă un salt înainte de o jumătate de secol în timp pentru a cunoaște  ideile economistului Gary Becker, câștigător al Premiului Nobel, despre „criminalitatea rațională”.

Becker spune că a face ceva ilegal adaugă pur și simplu un alt cost rațional, pe care oamenii îl compară cu alte costuri și beneficii – pedeapsa dacă ești prins, care depinde de probabilitatea de a fi prins – și își verifică în practică ideile. Prima dată când Harford l-a întâlnit, laureatul Nobel și-a parcat mașina în așa fel încât risca o amendă. „Nu cred că verifică cu așa mare atenție”, a explicat el atunci, recunoscând vesel că a comis un delict rațional. „Infractorii raționali”, a spus Becker, „vor furniza bunuri interzise la prețul corect.” Situații în care consumatorii vor plăti acest preț depinde de ceea ce economiștii numesc elasticitatea cererii. Imaginați-vă, de exemplu, că guvernul interzice broccoli. Cei care sfidează legea ar cultiva broccoli în grădini retrase și ar vinde marfa pe alei întunecate la suprapreț? Este puțin probabil, deoarece cererea de broccoli este elastică – dacă prețul crește, majoritatea oamenilor vor cumpăra în schimb conopidă sau varză. Cu alcoolul, se pare, cererea este neelastică: crește prețul și mulți îl vor plăti în continuare. Prohibiția a fost o mană cerească pentru infractorii raționali, precum Al Capone, care și-a apărat comerțul ilegal în termeni antreprenoriali. „Dau publicului ceea ce vrea publicul“, a spus el. „Niciodată nu a trebuit să trimit vânzători care să facă presiuni. Niciodată nu am reușit să satisfac toată cererea.“ Piețele negre schimbă stimulentele în alte moduri. Concurența nu vă poate ataca în instanță, așa că de ce să nu folosiți orice mijloc aveți la îndemână pentru a stabili un monopol local? Credința larg răspândită că după prohibiție a crescut violența a contribuit cu siguranță la creșterea apelurilor pentru retragerea acesteia. Fiecare livrare de mărfuri ilegale poartă un anumit risc, deci de ce să nu economisiți spațiu făcând produsul dumneavoastră mai puternic?

În timpul prohibiției, consumul de bere a scăzut în raport cu cel al băuturilor spirtoase; când interdicția s-a terminat, tendința s-a inversat. Și de ce să nu reducem costurile prin reducerea calității? Dacă faceți „moonshine” – o băutură distilată puternică, ilegală, emblematică pentru vremurile prohibiției – nu trebuie să înșirați ingredientele pe etichetă. America nu a fost singura țară care a încercat prohibiția – au mai fost, printre altele, Islanda, Finlanda și Insulele Feroe –, dar în zilele noastre națiunile cu interdicții stricte la alcool tind să fie islamice.

Alții au restricții parțiale. În Filipine, spre exemplu, nu se poate cumpăra alcool în ziua alegerilor, iar în Thailanda în vacanțele budiste – excepție fac duty-free-urile din aeroporturi. America are în continuare câteva comune „uscate” și „legi albastre” locale, care interzic vânzările de băuturi alcoolice duminica. Aceste legi l-au inspirat pe economistul Bruce Yandle să inventeze un termen care a devenit obișnuit în ramura economiei numită teoria alegerii publice: „traficanții de alcool și baptiști”. Ideea este că reglementările sunt adesea susținute de o alianță surprinzătoare a moraliștilor cu minte nobilă și a cinicilor motivați de profit. Canabisului i se aplică această teorie. În ceea ce privește consumul acestei plante, medical sau recreațional, interdicția sau restricția este regula. Cine susține restricțiile? Conform formulării lui Yandle, „baptiștii” sunt oricine crede că marijuana trebuie evitată cu orice preț; „traficanții” – criminalii raționali care profită de droguri ilicite, alături de oricine are un interes economic în legile antidrog, cum ar fi birocrații plătiți să le aplice.

În ultimii ani, această alianță a slăbit: canabisul a fost legalizat sau dezincriminat din California până în Canada, din Austria până în Uruguay.
Dezbaterile din alte țări se inflamează: dacă veți impune costuri producătorilor de canabis, ar trebui să faceți asta prin legi împotriva vânzării sau făcând comerțul legal și aplicând taxe? În Marea Britanie, think-tank-ul pentru piață liberă Institutul pentru Afaceri Economice, a analizat cifrele privind elasticitatea cererii de canabis. Și a găsit că un impozit de 30% ar elimina piața neagră, ar strânge aproximativ 700 de milioane de lire sterline – aproape 1 miliard de dolari – pentru guvern și ar aduce consumatorilor droguri mai sigure, la fel cum abandonarea prohibiției a adus băuturi alcoolice mai sigure. Astăzi, nu sunt probleme în a găsi economiști care să se opună prohibiției canabisului: cel puțin cinci câștigători ai Premiului Nobel au cerut încheierea „războiului împotriva drogurilor”, făcând în schimb apel la „politici bazate pe dovezi, pe analize economice riguroase”. Desigur, studiile acoperă productivitatea. Unele arată cum consumul de marijuana afectează activitatea, altele nu găsesc niciun efect. Un studiu puțin dubios susține că fumarea unui joint dă un impuls scurt producției orare a muncitorilor. Este de gândit ce ar fi zis Irving Fisher despre asta.

Economistul GARY Becker spune că a face ceva ilegal adaugă pur și simplu un alt cost rațional, pe care oamenii îl compară cu alte costuri și beneficii – pedeapsa dacă ești prins, care depinde de probabilitatea
de a fi prins.

„Infractorii raționali”, a spus Becker, „vor furniza bunuri interzise la prețul corect.” Dacă consumatorii vor plăti acest preț depinde de ceea ce economiștii numesc elasticitatea cererii.

Cu alcoolul, se pare, cererea este neelastică: crește prețul și mulți îl vor plăti în continuare. Prohibiția a fost o mană cerească pentru infractorii raționali, precum Al Capone, care și-a apărat comerțul ilegal în termeni antreprenoriali.