Ce le-a spus electoratul la 25 mai și ce-au înțeles ei

Pe de o parte, aceste rezultate măsoară gradul de mobilizare a partidelor și a electoratului (moderat, întrucât europarlamentarele sunt în mod tradițional alegerile cu cea mai slabă prezență). Pe de altă parte, ele măsoară dorința electoratului de a profita de acest prilej de a vota spre a-și exprima sentimentele actuale față  de partide (cazul voturilor luate de la partide de Mircea Diaconu, care a concentrat dintr-un foc protestul față de ruperea USL, față de modelul “băsist”, dar transpartinic de politician conflictual și față de oferta electorală a unei drepte fărâmițate din rațiuni de orgoliu) și față de politicieni, fie ei aflați sau nu pe listele propuse (scorul PDL, de pildă, a fost ridicat de prezența Monicăi Macovei, în timp ce scorul PMP a fost plafonat de stridența campaniei comune Traian Băsescu – Elena Udrea).

Încolo, bătălia speculațiilor despre ce spun aceste alegeri despre prezidențialele din toamnă are sens numai pentru liderii partidelor și fanii lor, care s-au lansat deja într-o strategie de temporizare cât mai mult posibil a anunțării candidaților la președinție, în dorința de a-și păstra capacitatea de reacție în funcție de candidatul anunțat de partidul sau partidele din tabăra opusă.

Pornită inițial ca o încercare de protejare a liberalilor de asalturile emisarului PSD Tăriceanu, goana PNL după o fuziune cu PDL în perspectiva prezidențialelor s-a dovedit o găselniță post-electorală destinată (la PNL) să relanseze șansele tandemului Klaus Iohannis – Crin Antonescu la prezidențiale și să ascundă (la PDL) răspunderea conducerii pentru rezultatul de la europarlamentare. Fuziunea PNL-PDL nu va avea loc înainte de prezidențiale, după cum a admis Vasile Blaga, iar candidatul PNL-PDL va fi anunțat în iulie, ținând cont că, după demisia lui Antonescu și Iohannis de la conducerea PNL, e nevoie mai întâi să aibă loc congresul partidului, la finele lunii iunie.

Pentru a aprecia calitatea alianței PNL-PDL, interesant este că, din punctul de vedere al lui Vasile Blaga, încrederea alegătorilor dreptei în loialitatea lui Antonescu față de PDL ar urma să fie ancorată nu atât în ideea că liderul liberal s-ar fi trezit la realitate după ruperea USL, ci pur și simplu trecerii PNL de la ALDE la PPE: “Credeți că poți să faci ce vrei în PPE? Asta e dovada că vor milita pentru un stat de drept”.

Această strategie defensivă față de adversari este dublată de o alta, ofensivă față de electorat, respectiv de speriere a lui cu aceleași lozinci vechi bazate pe demonizarea totală a adversarului: PSD agită pericolul de reînviere a “dictaturii băsiste” prin orice fel de alianță a dreptei, în timp ce partidele de dreapta agită pericolul de reînviere a “dictaturii comuniste” dacă la Cotroceni ajunge candidatul PSD. Cât despre electorat, acesta va decide, ca de obicei, în ultimul moment pe cine preferă pentru președinție, evident în alte condiții de motivație a prezenței la vot și de criterii de alegere decât la europarlamentare.

În fine, merită observată o inovație patentată de partidele românești la scrutinul europarlamentar 2014: metoda candidaturii provizorii, de formă sau relative. După ce M.R. Ungureanu a anunțat că el candidează doar de formă, pentru că dacă ar câștiga un mandat, l-ar ceda următorului clasat pe lista FC, a urmat PNL, care i-a comunicat electoratului său doar după alegeri decizia mai veche a lui Crin Antonescu de a trece partidul de la ALDE la PPE. PSD nu s-a lăsat mai prejos, printr-un Victor Ponta care a oprit-o aproape cu voioșie pe Ecaterina Andronescu, a doua plasată pe lista partidului pentru PE, să-și preia mandatul de europarlamentar, sub motivul că are mai mare nevoie de ea pentru “bătăliile din țară”.