Home Comerț Ce înseamnă telehoppingul în era interne...
Comerț

Ce înseamnă telehoppingul în era internetului. Câțiva tineri au dezvoltat „Netflixul” cumpărăturilor

O echipă de ingineri din România a adaptat la ERA INTERNETULUI soluțiile tradiționale de teleshopping și a dezvoltat conceptul de live stream shopping. Live stream shopping este practic un tip de cumpărătură virtuală online prin intermediul unui stream video. Ne…

Ce înseamnă telehoppingul în era internetului. Câțiva tineri au dezvoltat „Netflixul” cumpărăturilor
Ce înseamnă telehoppingul în era internetului. Câțiva tineri au dezvoltat „Netflixul” cumpărăturilor · Foto: Business Magazin

O echipă de ingineri din România a adaptat la ERA INTERNETULUI soluțiile tradiționale de teleshopping și a dezvoltat conceptul de live stream shopping.

Live stream shopping este practic un tip de cumpărătură virtuală online prin intermediul unui stream video. Ne putem imagina că în interiorul unui video ar exista undeva în stânga jos un buton de cumpărături, iar dacă eu aș prezenta un produs, persoana care urmărește video-ul ar putea să îl cumpere direct din streamul video fără să mai părăsească video-ul. Ne așteptăm ca această zonă de comerț virtual să devină în scurt timp principalul generator de vânzări digitale”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mihai Drăgan, cofondator și director operațional în cadrul Oveit.

Astăzi, o mare parte dintre potențialii clienți ai brandurilor sunt prezenți în mediul online, companiile concurând între ele pe atenția și portofelul lor în condițiile în care aceștia își petrec ore întregi în fața ecranelor. Iar într-o lume în care shoppingul online a devenit ceva absolut obișnuit, mai ales de când cu declanșarea pandemiei, companiile au nevoie de diferite canale și modalități inedite de vânzare pentru a performa.

Start-up-ul a lucrat la dezvoltarea soluției de live stream shopping în ultimii ani pe baza experienței acumulate cu soluția de cashless payment pentru evenimente – Digital Wallet – cu care Oveit a pornit la drum în 2015.

„Partea legată de live streaming a fost dezvoltată în aproximativ un an și jumătate. Noi începusem să dezvoltăm soluția dinaintea venirii crizei și o vedeam ca pe o soluție adițională pentru ceea ce făceam noi în evenimentele clasice și în locațiile în care eram prezenți. Dezvoltarea a fost însă accelerată în 2020 pe baza cererii clienților”, a precizat el.

Soluția tehnologică, numită streams.live, care îmbină conceptul de sesiuni video live cu experiența de shopping offline, a fost lansată anul trecut pe piață, iar feedbackul primit a fost foarte bun.

În prezent, start-up-ul are un portofoliu de peste 3.000 de clienți din întreaga lume, având birouri în București și Austin (Texas, SUA) și parteneri în diferite țări cum ar fi Japonia. „Vrem să adăugăm anul acesta încă 1.000 de clienți în special în zona de live stream shopping. Cea mai mare parte a companiilor care foloseau uneltele noastre înainte de criză erau companii mici și medii, veneau din industria hotelieră, spații de agrement, nu erau companii foarte mari, ci operatorii unor experiențe live. Din momentul lansării streams.live tipologia s-a schimbat radical, iar acum mare parte din companiile care folosesc în special streams.live sunt companii medii și mari mai ales în zona de digital marketing și vânzări, e-commerce și PR events virtuale care implică și o doză de activități de vânzare sau de conversie în lead-uri ulterioare.”

Modelul de business se bazează pe abonamente lunare al căror tarif variază în funcție de dimensiunea companiei – 99 dolari și 199 dolari pentru profesioniști și companii mici, și minimum 2.000 dolari pentru clienți enterprise.

Oveit

Proiect: Oveit

Ce face? Dezvoltă soluții cashless payment pentru evenimente și soluții de live stream shopping

Finanțare totală atrasă: 1,3 mil. euro

Evaluare curentă: 7 mil. dolari

Necesar de finanțare: 3-6 mil. dolari

Țintă de evaluare proiect: 15 mil. dolari

Țintă de venituri 2021: 900.000 euro

Invitat: Mihai Drăgan, cofondator și COO Oveit

„În zona de enterprise, unde sunt nevoi mai mari, subscripția lunară merge de la 2.000 dolari în sus în funcție de cererea companiei”, a spus cofondatorul Oveit.

Anul trecut, start-up-ul a avut o cifră de afaceri de 200.000 de euro, în condițiile în care businessul a fost afectat de pandemie. Pentru anul acesta, ținta este de a ajunge la o cifră de patru ori mai mare față de 2020.

„Cifra de afaceri a anului trecut a fost în scădere față de 2019 pe fondul pandemiei și s-a plasat la 200.000 euro, sumă care efectiv a fost realizată în ultimele trei luni ale anului. Restul anului a fost aproape gol pentru că ne-am concentrat pe dezvoltarea tehnologiei și pe teste alături de clienți corporate. Anul acesta ne așteptăm să avem aceeași rată de venit sau mai mare, și estimăm că vom ajunge la circa 890.000 de euro, deci practic de patru ori mai mult față de 2020”, a subliniat Mihai Drăgan.

Până în prezent, investiția totală în dezvoltarea tehnologiilor Oveit se ridică la circa 800.000 de euro, sumă obținută de la business angels și fonduri de investiții.

„Până acum, am mai avut finanțări care ne-au permis construirea soluțiilor de cashless payments și practic toată această infrastructură de interacțiune între cumpărător și vânzător. Pentru noi, runda derulată prin SeedBlink este a doua rundă de seed investment în companie“, a punctat el.

Recent, start-up-ul a obținut o finanțare de 500.000 euro, din care 400.000 prin intermediul platformei SeedBlink, iar restul de la business angels. „Noi ne plănuisem dinainte o rundă de finanțare de tip serie A – circa 3-6 mil. dolari – pentru finalul acestui an, dar am simțit nevoia unei finanțări intermediare între prima rundă de seed și runda de serie A astfel încât să facem față cererii din momentul de față având în vedere că sunt în continuare restricții și retailul este în continuare afectat, în special cel din magazinele fizice”, a precizat Mihai Drăgan. El a adăugat că pentru runda de investiții vizată pentru finalul acestui an, echipa Oveit țintește o evaluare de peste 15 milioane de dolari, mai mult decât dublu față de evaluarea curentă.

„Evaluarea pe care mergem în momentul acesta și anume «valuation cap», pentru că este o tipologie de investiție de tip SAFE (Simple Agreement for Future Equity – n. red.), este la 7 mil. dolari. Ne așteptăm ca în momentul în care vom primi investiția de tip seria A la final de an, evaluarea să ajungă la peste 15 mil. dolari”, a menționat Mihai Drăgan.

Echipa Oveit este formată din 12 persoane, din care 60% este localizată în biroul din București, iar ceilalți angajați care lucrează în principal pe zona de vânzări și marketing sunt în biroul din SUA, în Austin, Texas.

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreuna cu Banca Transilvania, casa de avocatura Stratulat & Albulescu și Telekom, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitați și antreprenori sau investitori care își povestesc experiența în business și dau sfaturi start-up-urilor.
Dacă aveți un proiect de start-up tech scrieți-ne pe adresa de mail zfitgeneration@zf.ro.

Oraroo

Proiect: Oraroo

Ce face? Platformă integrată de administrare a forței de muncă și de management al  proiectelor

Țintă venituri lunare recurente 2021:
> 5.000 de euro

Invitat: Cristian Mîndricelu și Bogdan Marin, fondatori Oraroo

Beesers

Proiect: Beesers

Ce face? Platformă software ce ajută utilizatorii să găsească personal medical specializat pentru îngrijiri la domiciliu prin intermediul aplicației mobile sau web dedicate

Investiție inițială: 40.000 de euro

Finanțare atrasă: 80.000 de euro

Buget de investiții 2021: 300.000 de euro

Invitat: Ovidiu Tuduruță, partener Beesers, aplicație mobilă pentru îngrijiri medicale la domiciliu

Urmărește de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro și pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună