Ce înseamnă pentru companiile românești atunci când fondatorii împlinesc 70 de ani

De mai mult timp, fondurile de investiții dar și companiile străine țintesc firmele românești unde proprietarii români au peste 60 de ani, și mai ales peste 70 de ani. Aceste firme, chiar dacă au o situație financiară bună, sunt cele mai vulnerabile din perspectiva viitorului. Cele mai multe dintre ele depind de patronul/antreprenorul român care le-a fondat și care le-a adus până aici.

Multe firme nu au un plan de succesiune, nu au directori executivi independenți, ca să nu mai vorbim de consilii de administrație independente, care să poată să judece la rece situația financiară a firmei sau să stabilească o strategie. În foarte puține cazuri fondatorul are în business, în spatele lui sau alături de el copiii, care pot prelua conducerea companiei astfel încât să-i asigure un viitor. Pentru că nu au o succesiune, aceste companii teoretic ar fi ține mai ușoare de achiziții de către fondurile de investiții sau de către companiile străine, strategice.

Există și varianta ca unul dintre cumpărători să fie un alt patron român, dar orgoliul celui care vrea să vândă este prea mare pentru a accepta o ofertă din partea altui român. Pe rezultatele financiare din 2020 numărul de companii cu o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro pe an era de numai 3.963, dar cele mai mari dintre ele sunt multinaționale. Cele aproape 4.000 de firme fac 60% din cifra de afaceri totală a companiilor din România. Numărul companiilor cu o cifră de afaceri cuprinsă între 1 milion de euro și 10 milioane de euro este de 26.050.

Ca să afli companile unde proprietarii au peste 60 de ani și mai ales peste 70 de ani este simplu, pentru că nu sunt prea multe. Copiii acestor fondatori nu prea ar vrea să continue businessul părinților fie pentru că au afacerile lor, fie că activează într-un alt domeniu. Toți au văzut pe pielea lor ce înseamnă să conduci un busines și poate nu vor să aibă viața părinților lor. Ei ar prefera mai degrabă banii. Cei care au început businessul în anii ’90 s-au confruntat cu toate crizele – inflație de peste 100%, deprecierea cursului valutar din anii ’90, perioada creșterii fabuloase a economiei și a businessurilor dintre anii 2000 și 2008, care de fapt a fost o criză de creștere, apoi criza din 2008 care a prăbușit multe afaceri, a urmat revenirea economică din 2012 până în 2020, cei doi ani de criză Covid, iar acum criza din Ucraina, care a dat lumea peste cap în urma atacului armat al Rusiei asupra Ucrainei.

Această situație din România, unde fondatorii au o anumită vârstă, se regăsește și în Germania, la celebrele companii mici și mijlocii germane, denumite mittlestand, care au rezistat două generații, dar acum, la a treia generație, nu mai au un plan de succesiune în familie. În aceste condiții toată lumea, în frunte cu chinezii, stă cu ochii pe aceste companii, care reprezintă o oportunitate unică de achiziție, fiind coloana vertebrală a economiei germane. Cu toții ne uităm la Siemens, Mercedes, BMW, dar în spatele lor lucrează companii mici și mijlocii germane foarte puternice, care au un istoric și în domeniul dezvoltării și inovării. La germani nu se punea problema vânzării acestor companii, dar între timp au trecut două generații, iar a treia nu mai vrea să continue, preferă banii. Criza din Ucraina, venită pe neașteptate și care resetează întreaga securitate europenă dar și mondială, va aduce inevitabil o resetare a parametrilor economici și de business.

Adrian Vascu de la Veridio, unul dintre cei mai cunoscuți evaluatori de pe piață, spune că afacerile românești vor fi afectate de criza din Ucraina din perspectiva evaluării, pentru că aceste firme se bazează pe veniturile viitoare în a vedea care este valoarea lor de piață, dar aceste venituri sunt puse acum sub semnul întrebării, pentru că nimeni nu știe cum vor evolua lucrurile. Businessul românesc, neavând experiență, nu știe când să vândă și de aceea patronii trag de timp și de preț. Când lumea credea că a scăpat de Covid iar companiile lor puteau să valoreze din nou o avere, a venit conflictul armat din Ucraina, care a schimbat din nou datele problemei.

Cei mai înțelepți, prea puțini însă, au început să-și lichidizeze o parte din afacere prin vânzarea unui pachet de acțiuni pe Bursă, cel mai bun caz fiind TTS, unde fondatorii, care au vârste cuprinse între 70 și 80 de ani, au vândut jumătate din acțiuni. Cei mai mulți patroni nu vor să-și complice viața cu Bursa de Valori pentru că ar trebui să facă ordine în hârtii, ceea ce mulți nu prea vor. Bursa reprezintă o opțiune de lichidizare a unei părți dintr-o companie, dar multor antreprenori români le este frică de această variantă. Poate sunt prea mulți scheleți în afaceri și printre dosare. Mulți ar vrea să vândă într-o tranzacție directă, dar sunt diferențe destul de mari între ceea ce cred ei că valorează compania și ceea ce cred cumpărătorii.

Acum, cu acest conflict armat de la granița noastră, diferența va fi mai mare, pentru că parametrii de valoare scad. Mulți proprietari români, ajunși spre 70 de ani sau chiar peste, trag de timp în privința viitorului companiilor, sperând că-și pot desfășura activitatea până la 80 de ani, dacă nu chiar peste. Ca reper este luat Ion Țiriac, care la cei 82 de ani continuă să fie în fruntea afacerilor lui, chiar dacă în ultimii ani mai mult a vândut din businessurile deținute decât a cumpărat. Țiriac își transferă toată averea pe fundație, după cum arată datele. Businessul din România are nevoie de businessuri românești, dar întrebarea este cum asiguri această succesiune măcar pentru încă o generație.

(cristian.hostiuc@zf.ro)