Ce impact are criza locuințelor din UE asupra alegerilor europarlamentare din acest an și ce arată modelul Olandei

Criza locuințelor la nivel european, declanșată de chiriile în creștere și prețurile foarte mari ale proprietăților, a devenit un subiect sensibil în campania electorală din UE din acest an, partidele de extremă dreaptă folosindu-se de nemulțumirea tot mai mare a populației pentru a crește în sondaje, arată o analiză realizată de The Guardian.

Cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, în care se preconizează că partidele de extremă dreapta vor ajunge pe primul loc în nouă state membre ale UE și pe locul al doilea sau al treilea în alte nouă state, locuințele ar putea deveni un motor la fel de puternic ca și imigrația pentru susținerea extremei drepte.

În ultimele luni, lipsa locuințelor accesibile a dus la proteste în orașe precum Lisabona, Amsterdam, Praga, Milano, dar și la Londra, în condițiile în care tinerii spun că prețurile actuale le ”mănâncă” jumătate din venituri, iar ipotecile sunt de 10 ori mai mari decât salariul mediu.

Potrivit Eurostat, în cele 27 de state membre UE, prețurile locuințelor au crescut cu 47% între 2010 și 2022, iar chiriile au crescut cu 18% în aceeași perioadă. În unele țări, mai mult de o cincime din gospodării cheltuiesc 40% sau mai mult din venitul net pentru chirie.

Un exemplu al impactului pe care criza locuințelor o poate avea în alegeri este situația din Olanda, unde partidul de extremă dreaptă condus de Geert Wilders a câștigat în 2023 mizând puternic pe mesajele împotriva emigrantilor, care ar fi de vină pentru criza din sectorul imobiliar. Potrivit lui Geert Wilders, de vină pentru criza din sectorul rezidential ar fi inclusiv studenții străini, al căror număr a crescut puternic în ultimii ani.

În facultățile din această țară sunt și câteva mii de studenți români, majoritatea locuind în campusuri, dar și în apartamente pe care le împart mai mulți tineri. Potrivit poveștilor multora dintre ei, rezervarea din timp a unei locuințe în Olanda este o etapă esentială în procesul de mutare pentru studii, în condițiile în care locurile disponibile sunt foarte puține, iar căutarea lor începe și cu un an înainte.

De fapt, potrivit The Guardian, problemele din Olanda au început să fie vizibile cu mai bine de 10 ani în urmă, când organizațiile caritabile, precum De Regenboog, au remarcat schimbări în profilul persoanelor care solicitau locuințe sociale. Deodată, nu mai era vorba de persoane fără adăpost, ci de tineri sau bătrâni care aveau joburi sau pensii, dar nu își mai permiteau plata chiriei.

În medie, o casă costă acum 452.000 euro în această țară, de peste 10 ori mai mult decât salariul mediu anual de 44.000 euro. Prețul caselor s-a dublat în ultimii 10 ani, iar în zonele populare creșterea ajunge și la 130%. O casă nou construită costă acum de 16 ori mai multe decât salariul mediu.

Piața închirierilor este la fel de disfuncțională. Chiriile din sectorul privat, care reprezintă aproximativ 15% din totalul stocului de locuințe din țară, au crescut vertiginos. O singură cameră într-o casă din Amsterdam costă 950 de euro pe lună; un studio costă 1.500 de euro sau mai mult, iar un apartament pentru trei persoane ajunge la 3.500 de euro. Concurența între cei care își pot permite astfel de sume – cum ar fi expații – este atât de acerbă, încât mulți dintre ei plătesc o taxă lunară pentru un serviciu online care caută pe site-urile imobiliare, trimițând alerte prin SMS la câteva secunde după ce apar anunțuri potrivite.

Între timp, lista de așteptare în sectorul locuințelor sociale, care este de aproximativ două ori mai mare decât cea a locuințelor private, este în medie de șapte ani la nivel național – dar în marile orașe, în special în Amsterdam, aceasta poate ajunge până la 18 sau 19 ani. Unii analiști spun că parte din problemă este politica lansată de guvern la începutul anilor 2010, când a desființat Ministerul Locuințelor și al Planificării și a liberalizat vânzările de locuințe, ceea ce a făcut ca aproximativ 25% din apartamentele din cele patru mari orașe ale țării să fie acum deținute de investitori.

În paralel, o serie de măsuri legislative, precum scutirea de impozit pe ipotecă pentru cumpărători, menite să ajute tinerii să achiziționeze o primă locuință, au sfârșit prin a ajuta proprietarii existenți să investească în mai multe proprietăți și să stimuleze creșterea prețurilor. În același timp, subvențiile pentru construcția de locuințe aproape că au dispărut.

Anul trecut, peste 1.200 de persoane au solicitat ajutor pentru găsirea unor locuințe accesibile organizației De Regenboog, iar 535 au primit spații în blocuri de apartamente care așteaptă să fie renovate, case pe care familiile le-au moștenit recent, dar pe care nu vor încă să le vândă sau școli nefolosite.

“Europa a băut Kool-Aid-ul anilor 1980… piețele erau bune, planificarea era rea”, a declarat Raportorul special al ONU pentru Locuințe, Balakrishnan Rajagopal. “Dar piețele au grijă doar de ele însele. Dacă se renunță la planificarea de stat, nimeni nu mai furnizează locuințe. Și asta este ceea ce permite PVV (n.red partidul de extremă dreaptă din Olanda), de exemplu, să dea vina pe emigranți pentru criza olandeză, când nu există nicio dovadă că migranții sunt de vină. Dacă vrem să oprim ascensiunea extremei drepte, să o privăm de ceva oxigen, lucruri precum locuințele trebuie să fie considerate drepturi fundamentale.”