Home Actualitate Ce-i de făcut cu datornicii Europei
Actualitate

Ce-i de făcut cu datornicii Europei

Dezbaterea pe tema economiei americane - dacă aceasta nu merge bine din cauza stimulentelor federale prea mari sau, dimpotrivă, prea mici - a intrat într-o nouă fază odată cu publicarea unui nou studiu al economiștilor Kenneth Rogoff și Carmen Reinhart de la Harvard.

Ce-i de făcut cu datornicii Europei
Ce-i de făcut cu datornicii Europei · Foto: Business Magazin

Studiul, care ia în discuție 11 țări europene care au intrat în criză sistemică odată cu SUA, arată că numai două țări – SUA și Germania – au ajuns din nou la nivelul venitului real dinainte de criză, pentru că au avut suficient acces la finanțare (internă și externă), iar în cazul SUA s-a procedat la restructurări ale datoriilor.

“În cea mai mare parte a Europei, atunci când un datornic își pierde casa, nu-și pierde și datoria”, a rezumat Reinhart, potrivit The New York Times, sugerând că pentru o ieșire reală din criză, Europa ar trebui să procedeze la noi restructurări ale datoriilor, atât ale celor private, cât și ale celor publice.

Rogoff și Reinhart au ținut anul trecut prima pagină a publicațiilor financiare, după ce s-a descoperit că volumul “Growth in a Time of Debt” (Creștere economică în contextul unor datorii ridicate), publicat de ei în 2010, conținea o greșeală în calculul care i-a dus pe cei doi la concluzia că în economiile dezvoltate, creșterea datoriei publice peste pragul de 90% din PIB cauzează scăderea abruptă a creșterii economice.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună