Ce este și ce vrea marea reformă a fiscului românesc

Ce-ar însemna dacă am aduce o parte din economia subterană la suprafață? se întreba toamna trecută economistul Laurian Lungu, coautor, alături de Ella Kallai și de Daniel Dăianu, al unui studiu despre ineficiența cronică a colectării taxelor în România. Estimările economiei subterane din România variază între 19% din PIB – cea oficială, conservatoare – și 35%, ba chiar unii vorbesc de 40-45%.

Într-un scenariu mediu însă, cu evaziune de 27% (“deși eu cred că este mai mult”, spunea Lungu), dacă economia subterană ar fi taxată, s-ar aduce la buget venituri în echivalentul a 12,3% din PIB, iar numai încasările din TVA ar crește cu 6,5%. Estimarea, sublinia Lungu, este pur teoretică, pentru că presupune că toată economia subterană ar fi adusă la suprafață, “ceea ce este utopic inclusiv pentru țări dezvoltate, unde în jur de 15-18% din PIB este economie nefiscalizată”; dar chiar și dacă 30% din ea ar fi adusă la suprafață, la nivelul curent implicit de colectare (adică fără o ameliorare a colectării față de situația de acum), veniturile încasate la buget ar crește cu 2,2%.

Combaterea evaziunii fiscale e doar unul dintre elementele reformei pe care Guvernul vrea s-o facă în perioada 2012-2016, cu asistența Băncii Mondiale și cu un credit special, de la aceeași instituție, în valoare de 75 mil. euro. Celelalte două elemente: ameliorarea conformării voluntare la plata taxelor și creșterea colectării. Modelul e cel bulgăresc, despre care mai întâi a vorbit anul trecut Consiliul Fiscal, referindu-se la efectul programului de reformă derulat între 2002 și 2008 de Sofia cu Banca Mondială, printr-un credit de 32 mil. euro. Ionuț Dumitru, șeful Consiliului Fiscal, deplângea faptul că, de exemplu, România colecta în 2009 din TVA doar 6,7% din PIB, în timp ce Bulgaria colecta 8,9%, deși cota legală de TVA era doar cu 1% mai mare decât la noi. Sau că prin 2011 aveau un grad de colectare a TVA în jur de 60%, așa cum avem noi acum, în timp ce în prezent colectează circa 90%.

Ce au făcut de fapt bulgarii? În esență, au redus costurile administrative ale colectării (de la 340 s-a ajuns la 29 de agenții fiscale, au redus personalul cu un sfert și au informatizat procesul, de la completarea formularelor la plăți. Costul colectării a scăzut de la 1,4% la 0,8% din venituri). În paralel a avut loc o reformă a administrației vamale și a sistemului de control al personalului, coordonată timp de opt ani de o firmă privată britanică, Crown Agents, ale cărei servicii au costat statul bulgar circa 46 mil. euro.

Ionuț Dumitru spunea că un astfel de program cu Banca Mondială a fost disponibil și pentru noi începând cu aceeași perioadă și a rămas în continuare disponibil, “însă din păcate România nu a vrut”. Acum, guvernul Ungureanu vrea: afirmă în Programul de convergență adresat Comisiei Europene că până la anul, ANAF va fi reorganizată, în colaborare cu Banca Mondială, în opt direcții regionale în loc de 42 județene, până în 2015 numărul de administrații fiscale se va reduce la 47 din cele 220 actuale, direcțiile regionale de finanțe publice, vamă și gardă financiară vor fuziona, iar contribuabilii vor putea să depună declarații fiscale online și să facă plățile electronic.

Ținta va fi ca ponderea în PIB a veniturilor colectate prin ANAF să crească de la 28,75% în 2011 la peste 30,5% în 2016, , nivelul conformării voluntare la plată să urce de la 77,9% la 85%, iar costul în sistem să scadă de la 9.800 lei la mai puțin de 9.000 de lei pentru 1 milion de lei colectați. Ministrul finanțelor, Bogdan Drăgoi, a precizat că Guvernul va lucra cu asistența Băncii Mondiale pe mai multe paliere decât în Bulgaria și la niveluri mai detaliate, inclusiv în privința echipamentelor și a softurilor necesare pentru sistemul informatic.

Potrivit raportului “Paying Taxes 2012”, realizat de PwC, România a coborât pe locul 154 din 183 de țări din punctul de vedere al poverii fiscale pentru companii și al birocrației aferente în anul anterior, de pe locul 151 în raportul “Paying Taxes 2011”. Poziția României este trasă în jos nu atât de mărimea taxelor (o rată totală de taxare de 44,4%, față de o medie europeană de 43,4%), cât de numărul mare al impozitelor și al taxelor care trebuie plătite – 113 într-un an, “majoritatea legate de impozite pe muncă și de faptul că România nu are un sistem electronic funcțional de plată disponibil pentru companii”, conform lui Peter de Ruiter, șeful Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică al PwC. Pentru comparație, Bulgaria, situată pe locul 84 în top, are o rată totală a taxării de 28,1% și numai 17 taxe de plătit pe an, pentru completarea și plata cărora e însă nevoie de 500 de ore. În Irlanda, care ocupă locul 5 în top, se plătesc anual 8 taxe, timpul necesar e de 76 de ore, iar rata taxării e de 26,3%.