Ce este și ce vrea alianța electorală ARD
Alianța forțelor de dreapta a căpătat, în fine, un nume: Alianța România Dreaptă (ARD), cu sloganul "Sus inima!", sub care s-au adunat PDL, Inițiativa Civică de Centru-Dreapta, PNȚCD, Noua Republică și Fundația Creștin-Democrată.
Pentru ICCD, “vehiculul electoral” este micul partid Forța Civică, condus de Adrian Iurașcu, care a declarat pentru Gândul că a avut discuții cu liderii ARD “despre o colaborare care să ducă la o înfrângere în alegeri a USL”. Deocamdată, niciun sondaj recent nu dă USL sub 50% în opțiunile electoratului (CCSB: USL – 62%, PDL – 18%; IMAS: USL – 57,1%, PDL – 17,8%; CSOP – 50%, PDL – 20-22%), astfel încât înfrângerea respectivă ar trebui înțeleasă doar ca o coborâre a USL sub 50%, caz în care ideea unei guvernări USL ar fi dinamitată nu neapărat de președintele Băsescu prin numirea unui premier de la alt partid sau alianță, ci de o coaliție formată ulterior între ARD, PP-DD și UDMR, capabilă să înlăture după alegeri guvernul USL prin formarea unei majorități parlamentare ostile acestuia.
Forța Civică l-a ales vineri pe Mihai-Răzvan Ungureanu ca președinte al formațiunii, urmând ca acesta să candideze la alegerile din 9 decembrie pentru un mandat de deputat la Iași sau în alt județ unde PDL a avut până acum rezultate bune. Puritatea morală și cea doctrinară de dreapta a formațiunii este însă discutabilă, ținând cont că printre vicepreședinții sau fruntașii Forței Civice figurează și foști membri de frunte ai altor partide, afirmați politic în cursul guvernărilor anterioare, ca Ion Bazac (PSD), Marian Săniuță (fost PSD), Ștefan Pirpiliu și Dănuț Liga (PDL), Dan Cristian Popescu și Adrian Semcu (PNL).