Home Actualitate Ce declarații a făcut guvernatorul BNR M...
Actualitate

Ce declarații a făcut guvernatorul BNR Mugur Isărescu despre inflație, deficite, datoria publică, trecerea la euro

BNR a revizuit în creștere, la 3,9%, de la 3,7% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 și anticipează că aceasta va ajunge la 2,7% la sfârșitul lui 2027.

Ce declarații a făcut guvernatorul BNR Mugur Isărescu despre inflație, deficite, datoria publică, trecerea la euro
Ce declarații a făcut guvernatorul BNR Mugur Isărescu despre inflație, deficite, datoria publică, trecerea la euro · Foto: Business Magazin

România a avut deficite care se îndreptau spre 10% din PIB, și la deficitul bugetar și la contul curent, iar pachetul fiscal implementat din 2025 a stat la baza consolidării fiscale, așteptată și de creditori.  În urma ajustărilor fiscale s-a asigurat păstrarea ratingului de țară și accesul României pe piața internațională de capital, a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

După ce inflația a urcat aproape de 10% în urma creșterii fiscalității, BNR anticipează acum o prelungire a scăderii lente în primul trimestru (T1) din 2026, urmată de o revenire pe creștere în T2, pentru ca de-abia din T3/2026 să vedem o corecție descendentă abruptă a inflației.

România ar putea începe discuțiile concrete despre adoptarea monedei unice europene în cinci ani, dacă va funcționa în următorii doi-trei ani programul actual de reducere a deficitului bugetar sub 3% din PIB, susține guvernatorul BNR.

Ce a declarat guvernatorul BNR:

Inflație

► BNR a revizuit în creștere, la 3,9%, de la 3,7% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 și anticipează că aceasta va ajunge la 2,7% la sfârșitul lui 2027.

► Dacă se prelungește plafonarea la gaze urmează, hai să folosesc și eu un cuvânt care am văzut că place, dar îl folosesc în sens pozitiv, urmează o prăbușire, o prăbușire a inflației. Se duce pur și simplu, în câteva luni, spre 3%, de la 9%. Este o corecție. Prognoza noastră este că inflația lunară în perioada următoare va urma aceeași traiectorie, 0,3%, 0,4% pe lună, ceea ce înseamnă în jur de 4% anual. Și ajungem la 3% și intrăm spre sfârșitul anului și începutul anului următor în marja de fluctuație.

► Mai apare o remarcă pe care am sesizat-o. Este corectă. Banca Națională de patru ani a ratat ținta de inflație. Păi și inflația din zona euro a fost mai mare decât prognoza, nu? În 2022, în 2023. Și hai să nu subestimăm prin ce a trecut această țară. Adică țara noastră, că nu vorbesc despre altă țară. Am avut o pandemie cu toate măsurile care au fost, război la graniță cu toate consecințele, criză energetică cu impact major asupra prețurilor. Și la noi, în plus față de alte țări, un an electoral prelungit. De fapt a fost mai mult decât un an. A fost aproape un an și jumătate. Și practic o criză politică. De-aia nu ne mai trebuie încă una. Să fim atenți!

► Așteptările inflaționiste pe termen scurt s-au atenuat ulterior celor două șocuri de ofertă din T3, însă acestea se mențin la un nivel ridicat.

► În linii mari, traiectoria ratei anuale a inflației IPC rămâne în concordanță cu prognoza din raportul anterior: traiectorie descendentă, cu o întrerupere temporară în T2 2026 și o reducere amplă în trimestrul următor, determinate preponderent de efecte de bază.

► Rata anuală a inflației CORE2 ajustat are o traiectorie lent descendentă, cu o scădere semnificativă în T3/2026, pe seama efectelor de bază; pe termen mediu, evoluția reflectă acumularea presiunilor provenite din partea cererii deficitare.

Deficitul bugetar, datoria publică și deficitul extern

► România a avut deficite care se îndreptau spre 10% din PIB, și la deficitul bugetar și la contul curent, iar pachetul fiscal implementat din 2025 a stat la baza consolidării fiscale, așteptată și de creditori.

► E deficitul țării. Nu e deficitul lui X sau a lui Y. L-au făcut diverse guvernări, dar e deficitul țării, nu?

► Eu nu agreez deloc bucuria unora care spun că o să dăm cu capul de ziduri datorită acestui deficit și datorită situației țării. Deficitul trebuie să fie finanțat. Dacă nu e finanțat deficitul, nu se mai plătesc pensii, nu se mai plătesc salarii ale bugetarilor și așa mai departe. Trebuie să fim serioși cu problema deficitului și a datoriei. Cine a făcut datoria? Iar apare o întrebare. Au făcut-o guvernele, să o plătească guvernele. Guvernele au acționat în numele țării. Haideți sa rezolvăm problema deficitului și a datoriei.

► În urma ajustărilor fiscale s-a asigurat păstrarea ratingului de țară și accesul României pe piața internațională de capital.

► Datoria crește, peste tot în lume vedeți că există o datorie publică și ea se refinanțează, nu este ceva anormal ce face România, există un management al datoriei publice și salut pe această cale faptul că Ministerul de Finanțe și-a format o echipă de profesioniști care face în mod corect finanțarea și refinanțarea datoriei publice. Să te uiți la scadențe nu e o treabă ușoară, să ți le ordonezi, să vezi cât iei de pe piața internațională, cât iei de pe piața internă. BNR care ține conturile Ministerului de Finanțe ajută profesional prin experții care merg împreună cu echipa ministerului pe piețele internaționale și pe piețele interne și ajută la această finanțare.

► Datoria publică a României a depășit pragul de 60% din PIB, un nivel mare, și, în aceste condiții, statul român trebuie să facă ce spune legea. Guvernul, Parlamentul au aprobat legea și când ne apropiem de 60% din PIB cu datoria trebuie anumite măsuri, iar când depășim acest nivel măsurile trebuie întărite, și probabil vor fi întărite.

► Noi aici am sugerat un singur lucru: accent pe banii europeni, mai ales că o parte din ei sunt sub forma de granturi, de donații. Ce ar putea să facă în plus România după depășirea pragului de 60% din PIB la datoria publică? Părerea guvernatorului BNR, care a fost și premier: strategia de management al datoriei publice care a ajuns la un nivel „ nu mai suntem copii, tineri, am sărit direct la vârsta adultă – 60% e datorie mare – Atenție și la ce ne spun finanțatorii exteri pentru că depindem de ei. Cam asta trebuie să facă statul român.

► Părerea mea este să reducem totuși datoria publică sub 60% și putem să o facem. Elementul-cheie este să avem ani buni creștere economică ceva mai mare decât deficitul bugetar.

Trecerea la euro

► Când trece România la euro? „Când reușim să aducem deficitul bugetar sub 3% din PIB și nu e treabă ușoară. Atunci începem să vorbim despre un termen. Dacă programul actual de reducere a deficitului bugetar sub 3% din PIB va funcționa în următorii doi-trei ani, probabil că discutăm în cinci ani despre intrarea în zona euro. Până atunci și inflația va fi marginal mai ridicată, nu avem cum să o dăm în jos“.

► Sugerez o discuție mai aprofundată asupra momentului când vom avea un program de trecere la euro. Vreau să fac precizarea că am auzit că s-ar fi opus cineva din sistemul bancar intrării în zona euro. Nu este adevărat. Noi, BNR, până în 2018, în această clădire, am avut ședințe ale unui comitet de trecere la euro. Aveam prin 2017 și programul pe unde să oprească mașinile de transport valori care să aducă numerar euro, să oprească la Oradea, la Cluj, la Sibiu și așa mai departe și unde să depună bancnotele. Și ultima ședință am făcut-o, pentru că am avut această capacitate, la Academia Română, cu premierul Viorica Dăncilă. Ne-am dus la Academia Română cu toate partidele politice în 2018 și am vorbit despre intrarea în zona euro. După care tema a dispărut. Într-adevăr, a apărut pandemia, a apărut războiul. Deci, puteți să aveți toată garanția că sprijinim pe toate căile rezonabile și adevărate intrarea în zona euro.

► Se spune: A intrat Bulgaria în zona euro, ce rușine pentru România! Dar de ce nu a intrat Polonia? De ce nu a intrat Cehia? De ce nu a intrat Ungaria? Rușinea României este că stă în aceeași grupă cu Polonia, Cehia, Ungaria? Și în Polonia datoria publică este de circa 60-70% din PIB.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună