Ce, cum și cât plătești pentru reușită

Acolo, omul a început să lucreze pentru o brumă de bani, pentru că putea refolosi materiale pentru a-și construi propria barcă cu care să facă înconjurul lumii – aceasta era convenția cu proprietarul șantierului. Și a trăit cu banii aceia puțini, dormind sub sau, mai târziu, în corpul bărcii sale, un hirsut cu barba zbârlită și păr răzvrătit, ani de zile, pentru a-și îndeplini visul. La acutizarea crizei, românii au plecat de la șantier, pentru că nimeni nu-și mai repara iahtul. Iar povestea mea rămâne cu final deschis, pentru că nu a mai putut să îmi spună nimeni și nu știu ce s-a întâmplat cu universitarul și cu barca sa. Îmi place să cred că a izbândit, cei care au lucrat cu el spun că a renunțat la mult prea multe – carieră, familie, stabilitate – pentru ideea sa.

Al doilea personaj este cunoscut de multă lume, cred. Se numește Jérôme Kerviel și este traderul condamnat în 2010 la cinci ani de închisoare pentru că a prejudiciat, în 2008, grupul Société Générale cu 4,9 miliarde de euro. Judecătorii au ajuns la concluzia că a manipulat date și tranzacții, iar șeful băncii l-a caracterizat la un moment dat drept terorist. Pe de altă parte, tânărul spune că a folosit metodele pe care le-a învățat ca angajat al băncii, că supraveghetorul său a deconectat sistemul de alertă care reacționa la depășirea unui prag de expunere de 125 de milioane de euro, că pentru a investi 150 de milioane de euro era de ajuns numai o secundă și alte patru secunde pentru a juca un miliard de euro.

Nu intru în zona cu cine și ce a știut și cine și ce a susținut la tribunal. Kerviel a fost o parte a unui angrenaj economic și financiar care s-a învârtit din ce în ce mai repede și care s-a defectat în 2008. Acum el a ajuns, după judecăți și apeluri, la finalul drumului și trebuie să facă pușcărie. La începutul lunii mai se afla în Italia, cu gânduri sinucigașe, dar întâlnirea cu papa Francisc l-a schimbat, iar Kerviel vorbește de iluminare; pe urmă a plecat pe jos spre Franța, într-un hagealâc care îl duce spre izbăvirea sa, închisoarea. Merge mai pe ocolite, într-un demers ușor de înțeles – se bucură de libertate, de verdeață, de țigările sale, ba uneori de simpatia oamenilor. Și spune, și aici tind să-i dau dreptate, că lumea nu a învățat nimic din criză, că lucrurile au rămas cam la fel cum erau în 2008. Un detaliu pentru filmul meu: mergea pe autostradă, iar un polițist a vrut să-l amendeze pentru asta. I-a povestit polițistului că datorează 4,9 miliarde de euro, iar acesta a izbucnit în hohote și a renunțat la ideea amenzii.

Două povești frumoase, nu? În esență, două istorii cu oameni care au plătit pentru propria idee de reușită. Nu am alte idei moralizatore, voiam doar să povestesc cele două istorii și să dau o temă de gândire.

Ilustrez cu un Turner frumos, cu un nume imposibil – „Nava de linie Temerarul remorcată la ultima ancorare pentru a fi distrusă„; este, în fond, o poveste la fel de frumoasă ca aceea a polonezului sau a lui Kerviel; Temerarul, o navă construită din 5.000 de stejari, cu 98 de tunuri și un echipaj de 750 de oameni, a fost nava care a stat alături de Victory a lui Nelson la Trafalgar – povestea eroismului. Acum, măreața, eleganta navă este trasă spre locul supliciului de un mic remorcher cu aburi – povestea progresului, a victoriei focului asupra pânzelor. O reușită.