Ce au ajuns să fie astăzi fostele fabrici construite de Ceaușescu după ce deveniseră adevărate fantome ale trecutului comunist. În anii de glorie, în aceste fabrici lucrau zeci de mii de oameni
În ultimele două decenii, câteva zeci de fabrici cu istorie au fost șterse de pe hartă pentru a face loc unor magazine – alimentare ori de bricolaj – sau unor proiecte imobiliare. ♦ Cel mai recent exemplu este cel al…
În ultimele două decenii, câteva zeci de fabrici cu istorie au fost șterse de pe hartă pentru a face loc unor magazine – alimentare ori de bricolaj – sau unor proiecte imobiliare.
♦ Cel mai recent exemplu este cel al producătorului de cămăși Braiconf Brăila care va vota în AGA vânzarea terenului pe care e amplasată fabrica actuală către Kaufland, activitatea urmând a fi relocată
♦ Alte exemple de fabrici care au fost înlocuite sunt cel al Colgate-Palmolive din zona Obor, al fostei fabrici de bere Grivița din zona pasajului Basarab, al unității de producție Industria Iutei sau al Doosan IMGB.
În ultimele două decenii, câteva zeci de fabrici cu istorie au fost șterse de pe hartă pentru a face loc unor magazine – alimentare ori de bricolaj – sau unor proiecte imobiliare. Producția, atunci când exista încă, a fost relocată. Sunt și cazuri în care fabricile au fost închise definitiv.
„Toate unitățile de producție ridicate în vremea lui Ceaușescu au fost gândite pentru o altă arhitectură a orașelor și pentru o altă infrastructură. Ele au fost poziționate în zone urbane, pentru a fi ușor accesibile din cartiere“, spune Laurențiu Duică, senior vice-president în cadrul companiei de consultanță imobiliară Avison Young. El dă exemplul uzinei Vulcan, dar afirmă că există multe alte exemple în acest sens. Pe platforma fostei uzine, sud-africanii de la NEPI Rockcastle au ridicat centrul comercial Vulcan Value Center cu un hipermarket Carrefour ca ancoră.
Mai recent, anul trecut, SIF Banat-Crișana a cumpărat fosta platformă IMGB și, din datele ZF de la acea vreme, ar putea tranforma cele 54 de hectare în noi proiecte imobiliare, inclusiv locuințe, spații logistice, birouri și centre comerciale. Coreenii care dețineau platforma IMGB (Întreprinderea de Mașini Grele București) au decis închiderea activității de producție unde lucrau 400 de oameni. În anul 1989 unitatea de producție avea circa 13.000 de angajați și producea inclusiv piese pentru industria energiei nucleare. Fiind o zonă industrială, înainte de dezvoltarea imobiliară aceasta trebuie curățată, iar echipamentele trebuie scoase din pământ.
„În ultimii 30 de ani urbanizarea a fost spectaculoasă. Orașele au crescut mult, din toate punctele de vedere, astfel că o serie de cartiere rezidențiale s-au dezvoltat la periferie, unde au fost probleme legate de infrastructură și utilități. Pe de altă parte, producătorii vechi sunt amplasați în centrele orașelor. Fabricile nu au ce căuta în oraș, spațiile lor sunt ideale pentru rezidențial și retail“, spune Laurențiu Duică.
El adaugă că fabricile trebuie amplasate în afara orașelor unde au și o serie de avantaje, precum accesul mai facil la forță de muncă de la localitățile din jur. De aceea, există astfel de relocări în ultimii ani. Sunt însă și cazuri în care producătorul rămâne tot în centrul urbei deși renunță la fabrica veche.
Producătorul de cămăși Braiconf a anunțat săptămâna trecută că vrea să vândă terenul pe care este amplasată fabrica din Brăila către retailerul german Kaufland pentru 7 mil. euro. Decizia va fi luată în cadrul AGA. Compania din Brăila va reloca producția într-o nouă unitate tot în centrul orașului, având în plan investiții de 9 mil. euro.
„Avem două opțiuni în acest moment și analizăm patru clădiri istorice de producție și patru loturi de teren în zona centrală. Ne-am dori foarte mult să reușim să renovăm una dintre aceste clădiri istorice, să o transformăm în noul sediu Braiconf și astfel să o redăm comunității, să o readucem la viață. În prezent analizăm aceste opțiuni și, până la finalul lunii martie, vom lua o decizie“, spune Silviu Dumitrache, președintele Braiconf.
Exemple similare în acest sens sunt mai multe. Proiectul imobiliar Estoria City este ridicat, conform celor mai recente date ZF, pe terenul fostei fabrici Policolor de pe bulevardul Theodor Pallady, un teren preluat în 2017 de compania ERES – Entire Real Estate Solutions, o companie deținută de Călin Gabriel Dobra și Alina Codruța Dobra. Partener în această afacere este Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, cea mai mare companie locală din industria laptelui, care a fost vândută grupului francez Lactalis.
Grupul producător de lacuri și vopsele Policolor-Orgachim, controlat de fondul de investiții Reconstruction Capital 2 (RC2), a finalizat în 2019 construcția noii fabrici de lacuri și vopsele pe care a ridicat-o în zona Militari din București, în apropierea mallului AFI Cotroceni. Investiția în fabrică a ajuns la șapte milioane de euro, pentru construcția efectivă, echipamente și sistemele nou implementate. În această sumă intră și valoarea terenului.
De altfel și oficialii Braiconf au spus că relocarea va veni la pachet cu o modernizare a echipamentelor și a întregului proces de producție, activitatea desfășurându-se anterior într-o fabrică istorcă, cu zeci de ani vechime.
„Dintre producătorii care erau amplasați în orașe, unii și-au relocat fabrica, dar alții au intrat în faliment ori au închis. Apoi, retailerii au venit aici și le-a fost ușor să dezvolte și să obțină autorizație. Plus că au studii de trafic deja făcute de fabrici“, adaugă Laurențiu Duică.
Alte exemple de fabrici care au fost înlocuite cu alte funcționalități sunt cel al Colgate-Palmolive în zona Obor, al fostei fabrici de bere Grivița din zona pasajului Basarab, al unității de producție Industria Iutei sau al Poiana la Brașov.
Fosta fabrică a gigantului Colgate-Palmolive de la Obor a devenit primul magazin al Kaufland în România, pe când grupul american a renunțat la producția locală complet, operând doar import și distribuție. Similar, la Brașov, fabrica de ciocolată Poiana s-a închis, pentru ca un magazin Lidl să se deschidă în loc. Ciocolata sub brandul românesc Poiana se produce, conform celor mai recente date ZF, în Bulgaria.
