Ce așteptări au reprezentanții WatchShop pentru perioada de Black Friday de anul acesta
În 2018, magazinul de ceasuri WatchShop a avut vânzări de peste 400.000 de lei în perioada Black Friday. În 2019, compania estimează vânzări cu circa 10% - 15% mai mult comparativ cu anul precedent. Anul acesta, campania de Black Friday…
În 2018, magazinul de ceasuri WatchShop a avut vânzări de peste 400.000 de lei în perioada Black Friday. În 2019, compania estimează vânzări cu circa 10% – 15% mai mult comparativ cu anul precedent.
Anul acesta, campania de Black Friday a businessului începe în seara zilei de joi, 14 noiembrie și va ține până duminică seara, 17 noiembrie. WatchShop va oferi reduceri de până la 99%, și va avea aceleași reduceri atât online, cât și offline, în cele două magazine din București. În această perioadă vor exista reduceri la toate brandurile din oferta WatchShop, peste 100 în acest moment. Printre brandurile de ceasuri originale prezente pe site-ul WatchShop.ro se află: Garmin, Tissot, Casio, precum și branduri aduse în exclusivitate în România: Ingersoll, Accurist, Sekonda și William S.
La Black Friday 2018, cel mai vândut a fost modelul Garmin Instinct. Pentru anul acesta, reprezentanții magazinului de ceasuri estimează că unul din modelele brandului Sekonda va fi cel mai căutat și cumpărat.
„De Black Friday, oamenii au un comportament diferit față de restul anului. Clienții cumpără mai ales în prima parte a zilei. Am observat că mulți clienți se loghează la 12 noaptea sau la 7 dimineața. De asemenea, unii clienți se hotărăsc să comande chiar înainte de prânz, în jurul orei 12:00 – 13:00. De Black Friday, valoarea medie a coșului de cumpărături este 500 de lei. Cu alte cuvinte, cu 10% peste coșul de cumpărături mediu anual. Astfel, observăm că de Black Friday oamenii cumpără ceasuri mai scumpe datorită reducerilor majore pe care le avem în această perioadă”, susține Dragoș Diaconu, CEO Watch Shop.
În perioada Black Friday, majoritatea comenzilor au loc online (peste 90%). În jur de 12% din clienți preferă să vină să își ridice personal comanda din showroom. De Black Friday, predomină segmentul de audiență masculină – reprezentând 60% din numărul de comenzi, ca în restul anului.
În această perioadă, oamenii pot cumpăra ceasurile preferate, pentru care au așteptat și pe care le-au adăugat la wishlist-ul lor personal. De asemenea, clienții pot cumpăra ceasuri și pentru a le oferi cadou persoanelor dragi, întrucât începe deja perioada cadourilor.