Ce a răspuns premierul Canadei, Justin Trudeau, întrebat dacă va reintroduce vizele pentru români
Premierul canadian Trudeau a declarat, fiind întrebat de un parlamentar conservator dacă ia în considerare reintroducerea vizelor pentru români, având în vedere activitatea criminală a unor grupuri, că se va asigura că nimeni nu va abuza de politica abordată de Canada privind imigrația.
Un raport al serviciilor canadiene de informații, publicat miercuri de agenția Global News, sugerează o creștere a activității grupurilor de crimă organizată, formate din români, care vizează Canada.
“Va reintroduce Guvernul canadian vizele pentru români și va ține Canada în siguranță?” a întrebat parlamentarul conservator Michele Rempel.
“Continuăm să discutăm cu Guvernul român pentru a ne asigura că sistemul nostru funcționează. Lucrăm cu ei chiar acum pentru a găsi modalități de a ne asigura că grupurile de crimp organizată și altii nu abuzează sistemul Canadei. Este un lucru pe care îl luăm în serios”, a declarat Trudeau.
Mai multe publicații canadiene au relatat anul acesta că a crescut numărul femeilor, majoritatea de etnie romă și provenite din România, care cerșesc pe străzile din Toronto și care caută azil în Canada din cauza discriminării și abuzurilor suferite în țara de origine, informează site-ul publicației Balkan Insight.
Până în luna mai 2018, numărul de imigranți români care căutau azil în Canada a crescut la 1.022.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro