Cazul persoanelor găsite sechestrate la Houston: Un suspect a fost inculpat
Un suspect, Walter Renard Jones, a fost inculpat în cazul descoperirii vineri a patru bărbați în vârstă, sechestrați de mai mulți ani într-o locuință insalubră, dar și a trei femei psihologic vulnerabile, la Houston, în sudul Statelor Unite, a anunțat presa americană sâmbătă.
Walter Renard Jones, în vârstă de 31 de ani, a fost inculpat pentru două capete de acuzare, pentru prejudicii provocate unor bătrâni, a anunțat Houston Chronicle.
Potrivit CNN, ar fi vorba despre nepotul proprietarei locuinței.
Poliția nu a confirmat această informație.
Bărbații – în vârstă de 80, 74, 65 și, respectiv, aproximativ 50 de ani – au fost atrași într-un fost garaj “cu promisiunea că vor primi bere și țigări. Ei nu puteau ieși și au fost nevoiți să dea cecurilede pensie” răpitorului, a declarat Kese Smith, un purtător de cuvânt al poliției, pentru AFP. Ei dormeau pe sol, pe linoleum, și nu aveau acces la toalete, a adăugat el, precizând că singura piesă de mobilier era un scaun.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro