Câți bani face cel mai bun programator român din lume
Povestea lui în lumea virușilor a început însă acum aproape două decenii, când, elev de liceu fiind, a dezvoltat un antivirus pentru a curăța rețeaua de calculatoare a Colegiului Național I.L. Caragiale din București, infectată cu un virus pe care nicio soluție de securitate disponibilă pe piață la nivel mondial nu îl recunoștea. Astăzi, Costin Raiu conduce echipa globală de cercetare și analiză…
„Era cândva în 1995. M-am apucat atunci să fac singur un antivirus, într-o noapte„, povestește Raiu, care a ajutat astfel nu doar instituția de învățământ unde studia, dar și mulți colegi care, prin intermediul dischetelor, duseseră virusul și pe calculatoarele de acasă. O lună mai târziu a mai apărut un virus și apoi altul, iar pentru fiecare tânărul făcea câte un program antivirus independent. Când numărul lor a ajuns la aproximativ 30, a decis să facă un singur program pentru toate, pe nume MScan, devenit destul de popular în cercurile posesorilor de computere de la acea vreme. „Rezolva problema virușilor din România, în condițiile în care soluțiile producătorilor mondiali nu erau adaptate la piața locală și la virușii care afectau consumatorii de aici”, spune el.
Virușii de atunci erau cu siguranță făcuți în mare parte de români, dar veneau și din alte țări precum Rusia sau Cehia, deși durata de propagare era destul de mare, având în vedere că modul de infectare era prin intermediul dischetelor. „Putea să treacă mai bine de un an până când un virus făcut în Cehia ajungea și pe computerele românilor”, spune Costin Raiu.
În ultimul an de liceu a primit un telefon de la omul de afaceri Radu Georgescu de la Gecad care, nu demult, spunea despre Costin Raiu că este cel mai bun softist pe care îl cunoaște în România. Gecad se ocupa pe atunci cu servicii software și folosea destul de des antivirusul creat de Raiu. Așa a ajuns el în echipa Gecad, care a început să vândă soluția lui mai întâi sub numele de RSN și apoi RAV, inițial acronimul „Raiu Anti-Virus”, dar ulterior „Romanian Anti-Virus”. Deja student la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București, făcea pe atunci de toate, de la asamblare de calculatoare și curățare de viruși, suport tehnic, analiză a virușilor noi și introducerea lor în software și până la redactarea manualelor de produs sau dezvoltarea primelor site-uri de web ale Gecad.
În anul 2000 s-a mutat la Kaspersky, la propunerea lui Eugene Kaspersky pe care îl cunoștea deja de câțiva ani. A evoluat de la senior expert în domeniul antivirus la chief security expert pe zona EMEA, iar din 2010 ocupă poziția actuală, din care coordonează o echipă de 33 de oameni din 13 țări – Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Germania, România, Rusia, Japonia, Mexic, Brazilia, Ecuador, Argentina și SUA.
FUNCȚIE: director global research and analysis
VÂRSTĂ: 35 de ani
CIFRĂ DE AFACERI 2011: 1,5 milioane de euro
Costin Raiu a primit premiul special în cadrul galei Business Magazin – 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2013.
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puși anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliștii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formați în multinaționale sau au dobândit experiență clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci și cei care trasează direcțiile economiei.
BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

