Câte rafinării s-au închis în ultimele două decenii
Industria de rafinare din România este una dintre cele mai longevive, unele dintre rafinării având istorii de peste un secol. La fel de adevărat este că aceeași industrie de rafinare a traversat, după revoluție, o perioadă agitată, care a cernut…
Industria de rafinare din România este una dintre cele mai longevive, unele dintre rafinării având istorii de peste un secol. La fel de adevărat este că aceeași industrie de rafinare a traversat, după revoluție, o perioadă agitată, care a cernut puternic companiile din domeniu. Practic, din 12 rafinării în 1989 mai funcționează în prezent patru, dar la parametri net superiori perioadei comuniste.
VEGA. Rafinăria Vega a fost înființată în 1905, cu capital german, și a intrat în grupul Rompetrol în 1999, în urma procesului de privatizare. Capacitatea inițială de prelucrare a fost de 200.000 de tone de petrol pe an. Rafinăria a avut de suferit în urma bombardamentelor americane din cel de-al doilea război mondial și a fost reconstruită între anii 1948 și 1957. Capacitatea de rafinare este majorată la 980.000 de tone de țiței pe an; 25 de ani mai târziu, în 1981, intră în funcțiune instalația de fabricare a solvenților petrolieri. În prezent rafinăria s-a specializat în procesarea de materii prime alternative – diverse rafinate, fracții petroliere, păcură, solvenți, bitum sau carburanți ecologici.
PETROBRAZI. Rafinăria Petrobrazi a fost înființată în 1934, primele capacități de rafinare fiind de 300.000 de tone de țiței pe an. În 1962 era socotită prima rafinărie modernă din România; în anii următori sunt pornite instalațiile petrochimice și al doilea flux de rafinare. În 1997 rafinăria intră în Societatea Națională a Petrolului Petrom, împreună cu rafinăria Arpechim. Petrobrazi a tras lozul câștigător la Petrom, traversând un program de modernizare în valoare de 600 de milioane de euro, finalizat la mijlocul lunii septembrie 2014, program care a dus la creșterea cantităților de motorină produse de la 900.000 de tone la 1,5 milioane de tone. Arpechim, construită între anii 1969 și 1975, parte a unui complex petrochimic legat de combinatul chimic Oltchim, a fost în schimb închisă în 2011.
PETROMIDIA. Petromidia a fost considerată la un moment dat a fi o veritabilă “gaură neagră” a economiei românești, cu datorii de peste 300 milioane de dolari în iunie 1997. Complexul a fost înființat în 1975 și este format dintr-o rafinărie și o uzină petrochimică. Rafinăria a fost proiectată pentru a prelucra o cantitate de 3,5 milioane tone țiței sulfuros pe an, capacitate ce a fost extinsă prin modernizare la 5,3 milioane tone. Povestea privatizării Petromidiei începe în iunie 1997, autoritățile vrând să salveze rafinăria de la faliment, din moment ce, două luni mai devreme, societatea se regăsea pe lista primilor zece agenți economici propuși pentru lichidare. Negocierile cu Petromidia USA Inc., un grup de investitori privați constituit special pentru a cumpăra rafinăria, au eșuat și sunt suspendate în februarie 1998. Intră în scenă firma turcească Akmaya. Contractul de privatizare semnat cu firma turcească prevedea o sumă uluitoare, de 725 milioane dolari, reprezentând cel mai mare contract semnat de FPS din punct de vedere al valorii tranzacției. O serie de neînțelegeri între autorități și compania turcească asupra facilităților la taxe vamale și TVA valabile la data semnării contractului, pe fondul negocierilor dure cu Banca Mondială și FMI duc la respingerea acordării de facilități firmei Akmaya. În replică, Akmaya nu plătește prima rată pentru acțiunile FPS, reprezentanții firmei turcești afirmând că suspendarea facilităților le-ar fi provocat pierderi de 40 milioane dolari. Tot în aceeași lună, pentru că Akmaya nu a plătit prima rată, FPS notifică firmei din Turcia executarea scrisorii de garanție și rezilierea contractului. Povestea degenerază într-o istorie ce implică procese, arestări și acuzații de spionaj. În 2001 Petromidia intră în portofoliul Rompetrol și începe un proces amplu de restructurare și eficientizare. În septembrie 2012 este finalizat un program de investiții de 380 de milioane de dolari.
PETROTEL. Petrotel, acum Petrotel-Lukoil, a fost fondată în 1904 sub titulatura Rafinăria Româno-Americană. Este bombardată în 1942 și reconstruită de comuniști sub numele de Rafinăria Teleajen. Este preluată de compania rusă LukOil în 1998 și este repornită în 2004, după un program de modernizare de peste 2 ani și în valoare de 120 de milioane de dolari. Rafinăria a trecut în 2013 printr-unul dintre cei mai duri ani de activitate și a încheiat exercițiul financiar cu o pierdere de peste 210 milioane de euro. Datele disponibile la Ministerul Finanțelor arată că în perioada 2010-2013 rafinăria din Ploiești a pierdut peste 435 de milioane de euro. Petrotel are o capacitate de rafinare de 2,4 milioane de tone pe an.
Ce s-a întâmplat?
De ce s-au închis atâtea rafinării, ce s-a întâmplat de fapt? Pe lângă selecția naturală, firească, au existat ani întregi de conducere centralizată, care au afectat activitatea industriei. După decembrie 1989 toate entitățile din domeniu au devenit societăți comerciale:12 rafinării, o regie de explorare și expolatare a țițeiului, rețelele de distribuție PECO, plus o sumă de alte companii de servicii. Pentru că prisoseau birocrații, sistemului i s-a pus o “căciulă” – Rafirom, companie care acționa ca un soi de centrală, pentru că oficialii din domeniu nu prea erau obișnuiți să lucreze în condiții de piață liberă. Rafirom nu a trăit mult, dar nevoia de centralizare s-a menținut, pentru că s-a înființat, pe lângă regia Petrom, adică entitatea care căuta și extrăgea țițeiul, un uriaș pe nume Compania Română de Petrol, care a preluat rafinării și rețele de distribuție. Acuzații de monopol, un proces celebru pe acestă temă, intentat de o entitate privată care se ocupa tot de petrol, companii străine nemulțumite de prestația CRP și, mai ales, datoriile de sute de milioane de dolari acumulate la Bancorex, cu un rol major în prăbușirea băncii și plimbate ulterior prin tot felul de acte normative și discuții în Parlament au marcat activitatea copilului ciudat al petrolului românesc.
Înființarea, în 1997, a Societății Naționale a Petrolului Petrom, prin fuziunea defunctei CRP cu regia Petrom a mai liniștit apele, dar răul fusese făcut, iar cea mai mare parte a companiilor au pierit.