Câte mărci au depus românii în 2015 și care sunt cele mai căutate clase
De la începutul anului 2015 și până în acest moment au fost depuse peste 7500 de astfel de mărci prin Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) potrivit ultimului Buletin Oficial de Proprietate Industrială (BOPI) din luna noiembrie. Comportamentul…
De la începutul anului 2015 și până în acest moment au fost depuse peste 7500 de astfel de mărci prin Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) potrivit ultimului Buletin Oficial de Proprietate Industrială (BOPI) din luna noiembrie.
Comportamentul de business cu privire la protejarea proprietății intelectuale la nivelul țării noastre nu s-a schimbat foarte mult, având în vedere că numărul depunerilor de mărci la nivelul României nu a crescut semnificativ de la un an la altul (8659 mărci depuse în 2014), potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, am putea spune că românii nu pun în topul priorităților de business protejarea portofoliului de proprietate intelectuală cu doar 7737 de mărci depuse până la această oră.
Paul Cosmovici, specialist în proprietate intelectuală în cadrul Cosmovici Intellectual Property spune că, totuși, există aspecte care s-au schimbat în comportamenul românilor, în ultimii ani. ”Firmele românești evită tot mai mult depuneri de mărci problematice, cum ar fi mărci foarte apropiate de branduri reputate. Pe de altă parte, decizia privind locul unde trebuie protejată o marcă devine mult mai sofisticată, multe firme acceptând să depună direct la nivel comunitar, sau chiar în jurisdicții mai îndepărtate, cum ar fi SUA sau China.”, declară Paul Cosmovici.
Cele mai multe mărci cu protecție în țara noastră au fost depuse în domeniul publicității, managementului, educației, activităților sportive și de entertainment, dar și în tehnologie și dezvoltare software și hardware (clasele 41, 35, 42).
Anul trecut (2014) cele mai multe aplicații de mărci, la nivel mondial, au fost depuse de Statele Unite ale Americii, Germania, Franța și Elveția, iar la capitolul brevete fruntașe au fost Statele Unite ale Americii, Japonia, China și Germania.