Câte amenzi le-au dat polițiștii rutieri șoferilor în prima zi de Crăciun
Polițiști rutieri, alături de cei de ordine publică, au făcut filtre, în prima zi de Crăciun, în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte dispozitive antiderapante omologate, aplicând peste o sută de amenzi.
Potrivit Poliției Române, polițiștii au aplicat 102 de sancțiuni contravenționale, toate conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulațiaâ pe drumurile publice. În perioada 5-25 decembrie, în filtrele rutiere, au fost aplicate 8.930 sancțiuni contravenționale, din care 8.897 conducătorilor auto (379 pentru lipsă anvelopelor de iarnă, 283 pentru lipsă dispozitive omologate și 8.235 pentru alte abateri), iar în 33 cazuri li s-au aplicat sancțiuni contravenționale administratorilor drumurilor.