Cât poate scădea prețul benzinei?
Prețul petrolului Brent, relevant pentru Europa, a fost pe un trend ascendent de la începutul anului curent și până la finele primei jumătăți a lunii februarie, când a înregistrat maximul pe anul în curs; apoi, petrolul a intrat pe un trend puternic descendent, coborând de la aproape 120 dolari pe baril până la cca 96-97 dolari în ultimele zile ale săptămânii curente, atingând astfel minimul ulti…
“Petrolul a marcat în februarie o scădere de cca 4%; în martie a fost volatil, dar la finele lunii a avut un preț aproape egal cu cel de la începutul acesteia; în luna aprilie (de la 1 până pe 18 aprilie inclusiv), prețul petrolului a căzut cu circa 9,5%”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.
Mai mulți factori au contribuit la această scădere a prețului petrolului: FMI și-a redus estimările privind creșterea economică la nivel global și a atras atenția asupra agravării situației unor țări europene; economia Chinei a crescut trimestrul trecut cu un ritm sub așteptările analiștilor și investitorilor; UE și Zona Euro au în continuare probleme structurale nerezolvate și nu dau semne că relansarea va avea loc în curând.
Pe fondul semnalelor economice nesatisfăcătoare privind economia mondială, cele mai importante organizații din domeniul petrolului și-au redus recent estimările privind cererea globală de petrol pe anul în curs. Mai mult, dolarul american s-a apreciat pe toate fronturile (în special față de Euro și Yen), fapt care scade, în general, interesul investitorilor pentru mărfuri al căror preț se raportează la dolar, arată comunicatul Noble Securities.
“Este greu de crezut că țările mari producătoare de petrol vor fi lipsite de reacție în fața unei scăderi accelerate a prețului petrolului: să nu uităm că bugetele lor naționale pe anul în curs au luat în calcul anumite cotații ale petrolului și variații valutare în consecință, astfel încât scăderea producției de petrol ar putea fi considerată, în cele din urmă, pentru a stimula prețul.
Este cert că economia mondială nu are un ritm care să susțină cotații ale petrolului mult peste 110 dolari pe baril și este probabil că producătorii și investitorii să fie considerabil afectați de un preț mult sub 100 dolari pe baril; în jurul acestui interval se va desfășura “bătălia” pe prețul petrolului în următoarea perioadă, dacă nu vor apărea alte elemente fundamentale care să încline rapid balanța într-o direcție sau alta”, a precizat Silviu Pojar.
În luna aprilie, în același timp cu scăderea prețului petrolului, leul s-a apreciat față de dolarul american cu cca 3%.
Companiile petroliere prezente în România au operat deja ieftiniri ale carburanților în ultima perioadă: de exemplu, un anumit tip de benzină, care la data de 6 aprilie costa 5,91 lei/litru, a ajuns la 16 aprilie la 5,73 lei/litru, marcând astfel o scădere de 3,14%.
“Desigur că aritmetica prețurilor carburanților nu presupune o relație de dependență exclusivă a acestora față de prețul petrolului și de cotația leului față de lolarul american: de exemplu, accizele și TVA-ul reprezintă o cotă importantă din prețurile carburanților (aproape jumătate, potrivit unor companii petroliere). Cu toate acestea, scăderea consistentă a prețului petrolului împreună cu întărirea monedei naționale lasă loc, cel mai probabil, unei ieftiniri în continuare a carburanților în perioada imediat următoare, în lipsa unor evoluții care să determine mișcări ale prețurilor în sens invers pentru fiecare variabilă”, a arătat Silviu Pojar.