Cât de riscant e pariul de 12 miliarde al Google
Google a pariat săptămâna trecută 12,5 miliarde de dolari pe domeniul dispozitivelor mobile. Să fie însă achiziția Motorola Mobility o miză greșită?
Inceputul săptămânii trecute a marcat un moment de foarte mare importanță pentru peisajul de business IT din lume. Google a cumpărat Motorola Mobility, tranzacție în valoare de 12,5 miliarde de dolari care propulsează Google în fruntea celor mai puternici competitori ai Apple. Și care înseamnă pentru compania de internet nu doar o schimbare de strategie, ci mai degrabă abordarea în sine a unui nou model de business. “Google vrea practic să ofere o întreagă experiență, iar asta înseamnă atât hardware, cât și software”, crede Colin Gillis, analist în cadrul BGC Partners. Adică exact ceea ce face și Apple cu popularul iPhone.
Tranzacția este o veste cât se poate de bună din punctul de vedere al pieței de fuziuni și achiziții. Nu numai că este cea mai mare achiziție de până acum a Google, dar este în același timp a patra cea mai valoroasă din tehnologie în ultimul deceniu. Mai mult, împreună cu preluarea recentă a Skype de către Microsoft pentru 8,5 miliarde de dolari, achiziția răsunătoare dovedește că recesiunea nu mai are niciun cuvânt de spus în această industrie unde, de altfel, în primul an de criză s-a văzut o stagnare a numărului de fuziuni și achiziții. Și are totodată toate șansele să ridice ștacheta de la nivelul de peste 65 de miliarde de dolari, cât a fost anul trecut valoarea tuturor tranzacțiilor cu companii de tehnologie.

Pentru industria dispozitivelor mobile însă, vestea nu mai este la fel de bună, iar comentariile cu privire la prețul prea mare de achiziție sau la faptul că Motorola are probleme deja de câțiva ani n-au întârziat să apară. Pe de-o parte, foaia s-ar putea întoarce pentru aproape 40 de companii printre care Samsung, LG, HTC și Sony Ericsson, care au lansat în ultimii ani dispozitive cu sistemul Android al Google și care acum ar putea pierde acest avantaj dacă dispozitivele Motorola vor fi favorizate. “Probabil se vor uita mai mult spre sistemul de operare Windows pentru a se feri de puterea foarte mare pe care o capătă acum Google și Apple”, crede Michael Walkley, analist în cadrul Canaccord Genuity.
Pe de altă parte, Google pare să devină de neatins în domeniul dispozitivelor mobile. Nu numai că Android este cel mai folosit sistem de operare pe mobile, dar odată cu această tranzacție, compania pare să-și fi cumpărat liniște și cu privire la războaiele legale pentru brevete de invenție. În piață au apărut discuții cum că achiziția a fost făcută mai degrabă pentru cele 17.000 de patente pe care Motorola le deține, la care se adaugă alte 7.000 pentru care așteaptă aprobare, lucru pe care Larry Page, directorul executiv al Google, n-a încercat să-l nege, ba a spus că, din contră, “portofoliul de brevete va proteja Android de amenințările anticoncurențiale din partea Microsoft, Apple sau alte companii”. Cu atât mai mult cu cât Google are doar câteva mii de patente, după spusele lui David Drummond, directorul juridic al companiei, iar un smartphone poate ajunge să implice chiar și 250.000 de brevete de invenție.
Aparent, mutarea este una dintre cele mai bune pe care le putea face Google. La mijloc sunt însă câteva nuanțe. Schimbarea modelului de business ar putea să nu-i reușească lui Google, un business de 179 de miliarde de dolari construit în cea mai mare parte pe algoritmi de căutare și pe publicitate online. Totodată, numărul de patente câștigate prin achiziție, echivalent celui deținut de Microsoft și de două ori mai mare decât al Apple, ar putea să nu însemne absolut nimic, pentru că multe dintre brevetele Motorola nu valorează nici pe departe la fel de mult precum cele ale competitorilor. Și, nu în ultimul rând, o asemenea cheltuială uriașă presupune că Google va avea totuși așteptări ridicate și din punctul de vedere al dispozitivelor semnate de Motorola, care, dacă rămân ca până acum, nu vor avea foarte mare succes.
Este așadar prea devreme de stabilit dacă Google a dat lovitura prin această achiziție sau a făcut un pariu greșit de pe urma căruia nu va avea decât de pierdut. Fără dubiu însă, cel mai câștigat din toată această poveste rămâne Carl Icahn, cel mai mare acționar al Motorola. Doar se știe că miliardarul și-a clădit averea prin tactica de asediere sistematică a unor companii cu probleme, asupra cărora a preluat controlul și pe care ulterior le-a vândut, spre satisfacția acționarilor. Adică exact ce a făcut și acum cu Motorola.