Cât costă șapte nopți de spitalizare completă pentru o persoană cu COVID-19 in România
Suma de 168.262 de lei este trecută într-un deviz care a însoțit documentele de externare ale unui pacient bolnav de COVID-19, după șapte zile de stat în spital, în luna aprilie, la Spitalul Municipal din Câmpina. Oficialii spitalului spun că…
Suma de 168.262 de lei este trecută într-un deviz care a însoțit documentele de externare ale unui pacient bolnav de COVID-19, după șapte zile de stat în spital, în luna aprilie, la Spitalul Municipal din Câmpina. Oficialii spitalului spun că suma este justificată.
În luna aprilie, în spitalul din Câmpina, în care înainte de pandemie erau internați în jur de 1000 de pacienți lunar, erau doar câțiva pacienți cu Covid. Pe 22 mai, Mediafax a scris despre unitatea sanitară în care atunci 70 de medici și 200 de asistente tratau numai 18 pacienți cu Covid. Dar au fost perioade în care acolo a fost tratat și un singur pacient infectat.
Dr. Călin Tiu a explicat că nimeni nu a făcut nicio greșeală de întocmire a acestui deviz. Acesta conține sumele cheltuite pentru pacient pe alimentație, tratament, investigații, dar și toate celelalte cheltuieli pe care le are spitalul, împărțite pe numărul total de cazuri din spital. Așa se fac calculele, conform legii.
Așadar suma despre care-ți spuneam mai sus nu reprezintă direct cheltuiala pe care spitalul a avut-o cu pacientul. De exemplu, în deviz scrie că, pentru mesele pacientului s-au cheltuit 49 de lei, pentru medicamente 43, și cu analizele 172 de lei. Restul până la suma de 168.262 de lei sunt cheltuieli cu plata personalului medical, al celui de întreținere, pază, energie, utilități.
„În perioada aprilie – mai au fost mult mai puțini pacienți decât în mod obișnuit. Dacă noi externăm acum circa 1.000 de pacienți pe lună, au fost lunile astea de început în care au fost pacienți foarte puțini. Și dacă sunt 10 pacienți în spital, și dacă sunt 300, toți angajații își primesc salariile, toate cheltuielile de spital sunt achitate, și sunt mai mari în perioada asta, pentru că avem costuri foarte mari cu detergenții, cu dezinfectantele, cu materialele de protecție”, a explicat Dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal din Câmpina.
Aceste devize reflectă de fapt efortul sistemului de sănătate de a ține aceste spitale în funcțiune, pentru un număr mic de pacienți. Asta în timp ce alți pacienți cu alte boli decât CVOVID-19, deloc puțini, au fost nevoiți să caute ajutor la alte spitale, sau, mai grav, nu au mai avut deloc acces la tratamente, deși plătesc la fondul de asigurări de sănătate, așa cum faci și tu.
La Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, spital suport COVID, cei mai mulți pacienți internați aici au fost asimptomatici sau au avut forme ușoare și medii. Cu toate acestea, spitalul a cheltuit pentru tratarea lor, în medie, 3.000 de lei pe zi pentru o singură persoană. Cei mai mulți bani se duc pe echipamente de protecție și dezinfectanți.
„O zi de spitalizare, însemnând tratament medicamentos după scheme indicate de tratament, se duce undeva la 2.500-3.000 lei pe pacient.(…) Dacă s-ar ajunge la Terapie Intensivă, costurile s-ar duce undeva la 10.000 de lei”, a declarat Adrian Cican, fost manager al Spitalului de Urgență Caransebeș.