Cât a costat cazarea într-unul dintre cele mai frumoase și exotice locuri de pe planetă

După un concediu mult râvnit, anulat de pandemie, alți doi ani de așteptare pentru a primi undă verde pentru un bilet spre Indonezia și un zbor obositor, cu popasuri toride în sufocantul Dubai și efervescentul Kuala Lumpur, am aterizat în Insula Zeilor plină de curiozitate, întrebându-mă dacă celebra destinație e, în realitate, un paradis sau o destinație supraevaluată, îmbătată de turism. Dar Bali, cu tărâmurile sale roditoare, plajele ca-n cărți poștale, o fascinantă lume subacvatică, oameni autentici și tradiții fascinante nu m-a dezamăgit nicicum, ba din contră. Niciodată despărțirea nu a fost mai grea.

Am petrecut în Bali ultimele două săptămâni de vară, două săptămâni presărate cu aventură, contraste, deconectare și reconectare, cu un amalgam de emoții și trăiri, de fascinație și bucurie pură. Ca după fiecare călătorie de neuitat, încerc să rememorez cu toate simțurile experiența indoneziană: mirosul apetisant al peștelui fript și aroma greoaie a regelui fructelor, durianul, sunetul molcom al valurilor și țipetele ascuțite, din miez de noapte, ale șopârlelor gecko strecurate în acoperișul de paie al bungalow-ului, carapacea alunecoasă a țestoaselor gigant și stropii de gheață ai cascadelor din vârf de munte, priveliștea firelor plăpânde de orez pictate în verde crud și a lianelor încâlcite din jungla sălbatică, aroma puternică a cafelei Luwak și gustul dulceag al clătitelor de banane savurate la răsărit, pe malul Oceanului Indian.

Dolce far niente în Insula Zeilor

Mi-am luat mai multe perechi de încălțăminte în bagajul pentru Bali. Dar am stat mai mult în șlapi și în picioarele goale, căci în multe locuri, fie ele magazine, cafenele sau centre medicale, intrai desculț. Când ajungi în paradis îți dai seama că nu mai ai nevoie de make-up, de ondulatorul de păr, de bijuteriile cărate mii de kilometri. Vrei să te simți liber. Și cum ai putea altfel, când te afli pe o insulă înconjurat(ă) de plaje, palmieri și simplitate, pe care nu există mașini și în care mijloacele de transport sunt per pedes, cu bicicleta, cu căruța ori, în foarte puține cazuri, cu scuterul electric, iar tot ce ai de făcut e să trăiești clipa? E cazul arhipelagului Gili, cu ale sale insule Air, Meno și Trawangan, vecine cu Bali, și pe care le străbați, la pas, în doar câteva zeci de minute.

Mănâncă, roagă-te, iubește

Bali e locul în care celebrul titlu al la fel de celebrei producții în urma căreia a și devenit mai mult cunoscută mica insulă de la capătul lumii capătă un înțeles deplin. Indonezienii fac mâncare simplă, sănătoasă și apetisantă, servită pe frunze proaspete de bambus, la prețuri mici, dar aranjată ca la restaurantele de lux. Când te plictisești de tradiționalele Nasi Goreng și Mie Goreng (preparate cu orez sau tăiței, carne de pui și sos de alune) ai la dispoziție o paletă largă de opțiuni europene. Cel mai bine am mâncat însă într-o piață de noapte plină de forfot, pierdută într-un amalgam de localnici flămânzi și turiști curioși, îmbătați de aromele peștelui proaspăt, al creveților mânjiți generos cu usturoi și al frigăruilor de legume colorate, coapte pe foc.

În viața balinezilor religia e foarte importantă. Majoritar hinduși, așează conștiincioși mici ofrande pe treptele magazinelor, pe balcoanele caselor, pe bordul mașinilor și pe altarele multitudinii de temple aflate la tot pasul. Am avut șansa să asistăm și la una dintre cele mai importante ceremonii, Ngaben, dedicată celor decedați, în care o procesiune spectacu­loasă, însoțită de cântece acompaniate de tobe și alte instrumente, e urmată de o incinerare menită să elibereze sufletele morților pentru a se putea reîncarna. O experiență memorabilă.

Balinezii, cei mai modești și prietenoși oameni pe care i-am întâlnit, te învață să iubești viața și să fii mulțumitor pentru ce ai. Să iubești simplitatea și liniștea, să te deconectezi de tehnologie și să te conectezi cu oceanul, cu natura, cu oamenii. Iubirea prinde noi nuanțe în Insula Zeilor.

Veni, vidi, mansi (Am venit, am văzut, am rămas)

În cele două săptămâni petrecute în Bali am întâlnit nomazi digitali pe toate drumurile, de la grădina hotelului în care eram cazați, la pub-ul irlandez înțesat de glasuri în care ne-am oprit să urmărim, cu multe întreruperi, cursa de F1 din Belgia. Ba chiar și la piscina de tip infinity cu vedere spre junglă. Stăteau cuminți cu laptopul în brațe și, când, în final, terminau lucrul, se recompensau cu o baie revigorantă și un cocktail apetisant. Dar mulți vin și nici nu mai părăsesc insula. Investesc în case, în afaceri. Așa cum e cazul lui Lost LeBlanc, un travel vlogger cu peste 2 milioane de urmăritori pe YouTube, care s-a îndrăgostit de Bali și acum își construiește acolo o casă din care va conduce școala de creatori de conținut Lost Creator Academy.

„From zero to hero”

E deviza lui Rudi, proprietarul unui mic șir de bungalow-uri din Gili Trawangan. Ne-a povestit cu ochi triști dar cumva încrezători cum, odată cu cutremurul de aproape 7 grade din vara anului 2018, care a avut loc în insula vulcanică Lombok, din vecinătatea celei pe care ne aflam, proprietatea sa a fost devastată, iar la întoarcere, după evacuarea grăbită, nu a mai găsit nimic. „Aveam rezervări toată vara, dar a trebuit să sun agențiile și să anulez tot. Nu mai aveam unde să primesc turiștii.” A luat-o de la capăt, dar apoi a venit pandemia, care a adâncit criza în care se aflau el și toți ceilalți locuitori care depindeau de turism. Pentru a supraviețui, a început să pescuiască, iar acum, odată cu ridicarea restricțiilor, e din nou plin de speranță, a reînceput să investească banii în renovarea căsuțelor și așteaptă să ajungă iar la nivelul precriză.

Tot cu pescuitul s-a ocupat, în anii pandemici, și Marissa. Am întâlnit-o într-un magazin de suveniuri, ascunsă de un voal, alb ca și dreamcatch-urile de toate mărimile agățate de tavanul buticului în care aștepta clienți alături de soțul și fiica sa de vreo patru ani. Și ea avea ochi mari și triști. Mi-a povesit într-o engleză stâlcită că pentru un dream catcher de dimensiuni mari muncește o zi și că tot ce văd în magazin e făcut de mâinile sale, cu puțin ajutor din partea soțului și a unui muncitor. Dar, cât a durat criza COVID a stat cu lacătul pe ușă și a depins de peștele vândut altor localnici.

Impresionantă e și povestea lui Yan Kacret, pe care l-am avut șofer-ghid timp de o zi și pe care, în timpul excursiei, l-am invitat să ni se alăture pentru masa de prânz. Rușinos și modest, ca aproape toți balinezii, a acceptat cu greu, dar a fost o companie plăcută și ne-a împărtășit multe din experiențele de zi cu zi. Ne-a spus și că a supraviețuit, în anii de criză, cu nici trei dolari pe zi, el, cei doi copii și soția. Pentru a avea un venit, a lucrat ca sculptor, mode-lând cranii de bivol pe care le transforma, cu mâini iscusite, dar și cu riscuri importante (aduse de lipsa echipamentelor de protecție și inhalarea particulelor de os), în decorațiuni artizanale trimise la export.

„We foght for survive” (am luptat pentru a supraviețui – n. red.), ne-a povestit și șoferul care ne-a condus, la plecare, la aeroport – un tip versat, care lucrase pe vase de croazieră și vizitase numeroase țări de pe mai multe continente, spre deosebire de alți localnici care ne spuseseră că pentru a-și permite un concediu ca noi ar trebui să lucreze zece ani și care ne povestiseră că cel mai îndepărat loc de Bali în care au ajuns a fost insula Lombok, aflată la circa 3 ore de mers cu feribotul.

Am citit, chiar nespuse, povești asemănătoare în ochii multor altor localnici întâlniți. Copii care se alergau vioi prin lanul de orez necopt, fără jucării sofisticate, adolescenți care își ajutau deja familia, vânzând clătite în zilele toride, femei purtând pe cap ligheane mari pline cu dulciuri pe care le vindeau în port ori pe marginea drumului, încălțate în papuci rupți, bărbați asudați, îngenunchiați pe șantierul unui nou resort de lux.

Sunt povești mai presus de speakerii motivaționali îmbrăcați la costum, care umplu săli. Poveștile unor supraviețuitori care nu ies cu nimic în evidență, dar totuși sunt eroi. Nu pentru mulțimi, ci pentru familiile lor. Și asta e de-ajuns.  ■

Foto: Andra Stroe

Cât costă?

1. Cazarea: O vilă cu piscină privată și curte cu vegetație luxuriantă, două dormitoare, fiecare cu baie proprie, bucătărie și spațiu comun de dining costă în jur de 250 de lei/noapte în Ubud, una dintre cele mai frumoase și turistice zone din Bali. Pe insulele Gili, un bungalow fără pretenții, cu mic dejun inclus (omletă sau clătită cu banane, fresh din fructe exotice/platou de fructe și cafea), în jur de 100 de lei/noapte/cuplu.

2. Atracțiile turistice: Intrările la obiective costă, în medie, 15 lei.

3. Mâncare: Un preparat tradițional cu aspect de fine dining, cam 25 de lei. Un fel de mâncare (de pildă burger cu cartofi prăjiți) la un restaurant fără pretenții, numit adesea warung, cam 9 lei.

4. Băutură: Cappuccino la o terasă cu vedere panoramică, 12 lei, un fresh, 5-10 lei. O bere, 7,5-10 lei la magazin și 12-16 lei la restaurant. Cocktailurile sunt ceva mai scumpe, cu excepții, și nu sunt foarte gustoase. Nu le-aș recomanda, în special pentru că e indicat să nu consumi gheață în Bali.

5. Transport: Biletul de avion, 700-1.400 de euro, închiriatul unui scuter, cam 20 de lei/zi, închiriatul unei mașini cu șofer și benzină inclusă, circa 230 de lei/zi (12 ore)/patru persoane, închirierea bicicletei, aprox. 10-15 lei/zi.

6. Activități:
O sesiune de rafting, cca. 75 lei/persoană, negociată la fața locului, iar o cursă prin junglă cu ATV-ul, 110 lei.

7. Extra: Un masaj balinez full body, pe plajă, în sunetul valurilor, aprox. 30 de lei; Serviciile de curățătorie și călcat pentru un pachet de 5 kg. de haine, în jur de 35 de lei. O cartelă cu trafic de date, luată din aeroport, circa 75 de lei.

Ce să pui pe listă?

1. Dedică măcar șapte zile Ubudului, un sat tradițional în care vei descoperi Bali-ul autentic și de unde ai acces facil în orice parte a insulei;

2. Arhipelagul Gili, cu cele trei insule: Trawangan pentru party și sporturi acvatice, inclusiv înotul cu țestoase/paddeling etc.; Meno pentru liniște și o sesiune spectaculoasă de snorkeling deasupra unui cunoscut șirag subacvatic de statui înlănțuite, iar Air, pentru apusuri spectaculoase, focuri de tabără pe plajă și cine cu muzică live – definiția perfectă a lui „dolce far niente”.

3. Templele Tirta Empul, Tirta Gangga, Pura Ulun Danu Beratan și Tanah Lot;

4. Cascadele Tukad Cepung și Banyu Wana Amertha;

5. Terasa de orez Tegalalang pentru mic dejun și plantația de cafea Bali Pulina, pentru a degusta celebra cafea Luwak;

6. O zi de relaxare la infinity pool-ul de la Jungle Fish – fără taxă de acces și consumație minimă;

7. O plimbare prin Pădurea maimuțelor (dar lasă acasă orice obiect atractiv – vei fi furat ca-n codru – de maimuțe, bineînțeles);

8. Câteva ore de adrenalină cu o sesiune de rafting pe apele calde ale râului Ayung, străbătând canioanele „decorate” cu zeități săpate în stâncă și udate de apele reci ale cascadelor, într-o șerpuire verde de floră tropicală, cu palmieri și liane sălbatice,  și o cursă cu ATV-urile prin jungle;

9. Dacă ai timp, poți să faci și o drumeție matinală pe muntele Batur;

10. În sud se recomandă zona Uluwatu, iar dacă practici surf, dedică câteva zile stațiunilor de pe coasta vestică;

11. Spectaculoase sunt și insulele Nusa (Penida, Ceningan, Lembongan), dar și vulcanica insulă Lombok;

12. Fă-ți timp, de asemenea, să vizitezi și instagramabilele cafenele, să stai de vorbă cu localnicii, să negociezi (cu bun simț) un superb sarong sau alte suveniruri, să îți afunzi tălpile în solul umed al plantațiilor de orez și să admiri verdele crud al bananierilor semeți.

Când să mergi?
Vara. Deși în multe țări din Asia sezonul de uscat este iarna, în Indonezia (și Malaezia) lucrurile stau invers, așa că cel mai indicat e să îți fixezi vizita în intervalul iunie-septembrie.

Ce acte sunt necesare?
Sunt de ajuns două doze de vaccin anti-COVID-19, iar aplicația Penduli Lindungi, implementată de guvernul indonezian, nu mai este verificată. Asigură-te, de asemenea, că ai pașaportul valabil minim șase luni la data călătoriei.

Ce să nu-ți lipsească din bagaj?
Echipamentul de snorkeling, bateria externă, o cameră subacvatică, articole de igienă intimă, medicamente uzuale, protecție anti-țânțari.

Ce vaccinuri sunt obligatorii?
Nu sunt. Cel mai mare pericol e febra dengue, care se transmite prin țânțari, dar pentru asta nu există vaccin, așa că nu uita să închei asigurare medicală și de călătorie. Îți va salva bugetul în caz că ai ghinion. Recomandate sunt și vaccinurile pentru hepatita A, poliomielită, febră galbenă și antitetanos.

Terasele de orez Tegalalang, un paradis verde

Plajele pustii din Gili Meno

Marissa are în STAȚIUNEA SEMINYAK DIN Bali un butic cu suveniruri pe care le fabrică singură, trimițându-le, în mare parte, la export, cumpărate de Grecia, Spania, Italia și vândute cu adaos mare. Pe timpul pandemiei, pentru a supraviețui în perioada în care turismul a fost pus „pe hold”, s-a ocupat cu pescuitul.