Home Actualitate CASMB: Sute de carduri de sănătate cerut...
Actualitate

CASMB: Sute de carduri de sănătate cerute de asigurați după 1 septembrie, dar neridicate

Sute de carduri de sănătate au fost cerute de asigurați din 1 septembrie la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), dar nu au fost ridicate, astfel că numărul documentelor care își așteptă proprietarul a crescut în trei zile de la 9.680 la 12.565.

La sediul din strada Vasile Lascăr al CASMB, marți, la data la care cardul de sănătate a devenit obligatoriu, erau neridicate 9.680 de carduri, iar joi mai erau 12.565 de carduri de sănătate pentru care asigurații au făcut cereri de ridicare în ultimele zile.

“Sute de oameni cer cardul, dar nu merg să-l ridice. Astfel, marți, 1 septembrie, aveam la sediul din strada Vasile Lascăr 9.680 de carduri neridicate, iar azi, 3 septembrie, avem 12.565 de carduri de sănătate pentru care s-au făcut cereri de ridicare, dar asigurații nu s-au prezentat să le ia. De aceea, facem apel la asigurați să vină să ridice cardul din timp, și nu atunci când vor avea nevoie să meargă la medic”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al CASMB, Cristina Călinoiu.

Din cardurile de sănătate returnate de Poșta Română Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, la 1 septembrie mai erau 71.439.

Serviciile medicale sunt acordate, începând de marți, 1 septembrie, doar cu cardul de sănătate în cazul asiguraților cărora le-a fost emis, iar persoanele care nu l-au primit trebuie să îl solicite de la casele de asigurări de sănătate de care aparțin.

Începând de marți, au program cu publicul prelungit până la ora 20.00 un număr de 18 case de asigurări de sănătate, respectiv cele din Arad, Bihor, Bistrița, Brașov, Buzău, Caraș, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș și municipiul București, în condițiile în care luni mai erau neridicate de către asigurați peste 5.000 de carduri de sănătate, la fiecare dintre aceste instituții.

Dacă pacientul nu este asigurat sau are card emis, dar nu îl prezintă furnizorului, acesta va putea primi doar servicii medicale de urgență. Pentru servicii medicale programate, asiguratul va trebui să solicite eliberarea cardului de sănătate de la casa de asigurări în evidența căreia se află.

Adeverința de înlocuire a cardului de sănătate se eliberează la casele de asigurări în următoarele situații: refuzul de utilizare a cardului de sănătate din motive religioase și de conștiință sau solicitarea unui card duplicat în cazul pierderii sau distrugerii cardului de sănătate primit.

Asigurații care din motive personale sau religioase refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări, în care vor menționa motivele refuzului și vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit.

Cardul de sănătate se eliberează automat pentru cetățeni la împlinirea vârstei de 18 ani sau la dobândirea calității de asigurat.

Cei care nu mai plătesc asigurarea de sănătate, după trei luni, au card, dar nu mai este valid.

Asigurații care au pierdut sau deteriorat cardul trebuie să meargă la casa de asigurări să depună o cerere pentru eliberarea unui duplicat și să plătească 15,5 lei. Duplicatul va fi primit de asigurat tot prin Poștă.

În luna iulie, au fost acordate 13.419.279 de servicii medicale, dintre care 8.864.438 cu card. Fără card au fost acordate 2.428.168 de servicii pentru persoane peste 18 ani și 2.126.673 pentru cele sub 18 ani.

Din 1 mai, cardul național de sănătate trebuia să fie unicul sistem de validare și decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Întrucât nu toți asigurații au intrat în posesia cardului, CNAS a decis ca serviciile medicale să fie acordate, o perioadă, atât cu cardul, cât și fără.

După 1 mai, au fost înregistrate o serie de probleme, pe de-o parte pentru că asigurații care nu intraseră în posesia cardului au format cozi la casele de asigurări pentru a-și ridica documentul și, pe de altă parte, la activarea cardului în cabinetele medicilor.

Aproape 1.000 de persoane au așteptat la coadă, în 4 mai, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București pentru a-și lua cardul de sănătate sau o adeverință, după ce medicii de familie le-au spus că din 1 mai nu vor mai fi primiți în spitale fără acesta.

Totodată, mai mulți medici de familie au reclamant că validarea cardului este greoaie, iar sistemul se blochează frecvent. De aceea, în primele zile din mai, unii medici de familie au avut nevoie și de patru ore pentru a consulta trei pacienți, după cum au semnalat aceștia.

Potrivit CNAS, cardul național de sănătate permite, prin înregistrarea fiecărui serviciu medical acordat, un control mai bun al utilizării fondurilor din sănătate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună