Home Lifestyle Casa de vacanță, aproape de casă
Lifestyle

Casa de vacanță, aproape de casă

Soluție care le permitea celor loviți de criză să nu‑și subțieze bugetul familiei, vacanța la domiciliu, cu eventuale deplasări prin localitate, devine o opțiune pentru cei ocupați și cu un nivel de venituri peste medie. Spre deosebire de cei obligați…

Casa de vacanță, aproape de casă
Casa de vacanță, aproape de casă · Foto: Business Magazin

Soluție care le permitea celor loviți de criză să nu‑și subțieze bugetul familiei, vacanța la domiciliu, cu eventuale deplasări prin localitate, devine o opțiune pentru cei ocupați și cu un nivel de venituri peste medie.

Spre deosebire de cei obligați la un concediu acasă, la așa-numitul „staycation“, această a doua categorie preferă să cumpere o casă de vacanță în același oraș sau în zona metropolitană a localității în care domiciliază și să se relaxeze acolo, conform Wall Street Journal.

Majoritatea celor care optează pentru o a doua casă aproape de casă sunt persoane cu profesii liberale care doresc să poată ajunge repede la locul unde lucrează în caz de nevoie, susțin agențiile imobiliare. Un alt motiv care-i determină să ia o asemenea decizie de achiziție este faptul că nu concep să piardă o grămadă de timp în trafic, timp pe care altfel l-ar putea dedica relaxării. Totodată, aceste persoane consideră că o schimbare de peisaj este suficientă pentru a se deconecta și că pot găsi o zonă din orașul în care locuiesc destul de diferită pentru a le permite această schimbare de peisaj.

În plus, cum casa de vacanță e suficient de aproape, ajung mai des pe acolo. Uneori, a doua locuință în orașul de reședință le permite proprietarilor să se bucure de schimbările din zona în care se află aceasta, atunci când ea trece printr-un proces de gentrificare, devenind o zonă pentru persoane cu un nivel superior de venituri, unde se deschid noi magazine, galerii de artă și localuri. În asemenea cazuri, casa de vacanță se poate dovedi și o investiție foarte bună.

Un alt avantaj al caselor de vacanță în același oraș cu locuința principală este că în ele pot fi cazați oaspeții proprietarilor atunci când nu mai încap în prima casă, ori pot fi folosite drept birou pentru proprietarii care lucrează de acasă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună