Carti, sah si minciuni

“1984”, de George Orwell, conduce in topul cartilor pe care oamenii pretind ca le-au citit, fiind urmata de “Razboi si Pace” al lui Tolstoi (31%), “Ulisse” al lui James Joyce (25%), Biblia (24%) si “Doamna Bovary” a lui Flaubert. Citind enumerarea, ma gandeam ca nici nu e greu sa minti despre carti, din moment ce avem Wikipedia, iar revistele sunt pline de sfaturi despre cum sa-i impresionam pe ceilalti fara sa ne mai batem capul cu cititul. Doua propozitii bine simtite despre un autor sau altul, niste convingeri ferme (“…cum, a murit Salinger? Ma rog, “De veghe in lanul de secara” nu e cartea mea favorita!” -, cu un zambet fin – “De veghe in lanul de secara” este preferata celor care nu au citit nicio alta carte! …apropo, imi place galbenul asta!”) si gata, esti o persoana de societate.
Personal am acceptat comportamentul de genul acesta, e oricum mai bun decat boncaluitul isteric si degeaba. Mult mai bun – stii macar ca au existat Orwell si Tolstoi si Flaubert si poate la un moment dat chiar o sa fii curios sa vezi despre ce ai mintit cand ai mintit.

Dar panta care incepe in lanul de secara si pe care aluneca oamenii devine din ce in ce mai abrupta.
De exemplu, cum naiba benzi desenate cu Micul Print? Marketingul ma informeaza ca povestea, asa desenata, pastreaza poezia, sensibilitatea si emotia creatiei lui Saint Exupery. Sa zicem ca as putea crede marketingul, pentru ca sunt un bun consumator, dar totusi; Micul Print este o plasmuire din cuvinte care se adreseaza inteligentei cititorului si il obliga sa isi imagineze o oaie intr-o cutie. Sa zambeasca din aceasta cauza si sa vorbeasca in soapta, pentru ca oaia a adormit. Si pot sa imi imaginez cum a desenat graficianul vulpea, dar nu cred ca a putut ilustra, emotionant, zicerea “Limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor”.

Rostul acestui text este relatia din ce in ce mai nefireasca dintre oameni si creatiile mintii omenesti – carti in primul rand, dar nu numai, ci si filme, articole din ziar, ba chiar si jocuri pe calculator sau alte tipuri de creatie. Oamenilor nu le mai plac, dar nu le plac din start, fara sa citeasca macar cateva pagini, fara sa vada macar jumatate din film, fara sa intre in actiunea jocului. M-am tot intrebat de ce, ce-i face sa renunte sa mai citeasca, sa inteleaga un film, sa intre in pielea personajului din joc. Sigur, calitatea ofertei este un argument si nu pot sa neg ca o mare parte din oferta este formata din nimicuri frumos ambalate.
Dar n-am putut traduce afirmatia “nu mai citesc pentru ca am totul pe net”. Si mai departe? Stii unde sa cauti?, stii ce iti place cu adevarat?; dar cum procedezi daca in bar te intalnesti cu EA, EA e plansa toata din cauza povestii doamnei Bovary si tu nu stii ce sa-i spui? Sigur ca exista varianta sa vezi contul pe Facebook al doamnei Bovary sau conexiunile de la Linkedin ale lui Flaubert, dar daca nu ai Wi-Fi? Si faptul ca ai pe laptop sau pe reader chiar varianta electronica a “Doamnei Bovary” iarasi nu ajuta.

Serios vorbind, poate ca nu ar trebui sa lasam facilul indus de tehnica din ce in ce mai prezenta (si nici benzile desenate) sa inlocuiasca un bagaj fundamental de cunostinte.
In 1985, marele maestru Garry Kasparov invingea fara probleme 32 de computere in cadrul unui simultan demonstrativ. 11 ani mai tarziu, invingea supercomputerul Deep Blue. Un an mai tarziu, in 1997, IBM dubla puterea de calcul al lui Deep Blue si Kasparov pierdea. Astazi exista in magazine programe care pot invinge un mare maestru fara probleme. Asta pentru ca numarul de mutari posibile este, in sah, de 10 la puterea 40, iar numarul jocurilor posibile 10 la puterea 120. Imens, dar limitat, totusi. Puterea imensa de calcul a masinii a depasit talentul jucatorului uman.
Kasparov povesteste ca mai tarziu s-a gandit sa foloseasca puterea de calcul a masinii in meciuri mixte, jucate de echipe de oameni si computere. Kasparov a jucat un astfel de meci impotriva maestrului bulgar Veselin Topalov; rezultatul a fost surprinzator. Meciul s-a terminat la egalitate, 3 la 3, dupa ce cu o luna de zile inainte Kasparov il facea praf pe bulgar, cu 4 la 0. Lipsa de abilitate a lui Kasparov in utilizarea computerului a denaturat rezultatul jocului.

In 2005 avea loc un concurs freestyle, la care oameni si masini sau echipe de oameni si masini se puteau infrunta. Algoritmi complecsi au fost folositi pentru a identifica trisorii. Echipele om-computer au dominat. Hydra, un supercomputer care putea face praf un mare maestru, nu a pus nicio problema unui jucator uman puternic dotat cu un laptop nu prea capabil.
Dar castigatorii au fost nu o echipa mare maestru/supercomputer, ci doi amatori care foloseau trei computere in acelasi timp. Abilitatile celor doi erau de a comunica cu masinile, de a le folosi inteligenta. Spre deosebire de Kasparov, pe care masina l-a incurcat, cei doi au stiut sa foloseasca la maxim capacitatea de calcul de care dispuneau.
Sahul nu mai este acum un joc la moda, pentru ca masinile l-au dezbracat de mister; un meci nu este mai mult decat “Micul Print” – banda desenata, pentru ca masina te poate anunta, rece, ca te face mat in 186 de mutari. Dar ma gandesc ca oamenii au ratat tinta reala, o masina care sa joace nu ca o masina, ci ca un mare maestru.