Carte: Dragostea modernă

Cineva remarca, înțelept, că în general jurnaliștii ar fi vrut să fie scriitori și fotografii ar fi vrut să fie cineaști, iar în cazul lui Aziz Ansari comicul ar fi vrut să fie analist de date. Aceasta poate fi una dintre explicațiile faptului că un comic de stand-up, cu peste 5 milioane de fani pe Twitter și care joacă la Madison Square Garden cu casa închisă, se aliază cu un profesor de sociologie, Eric Klineberg, și scrie o carte despre amor în vremea tehnologiei.

Cei doi au elaborat un proiect amplu de cercetare, au luat sute de interviuri și au participat la focus grupuri în mai toate colțurile lumii. Ca un bun comic ce este, Ansari își abordează cititorul într-un mod franc – „La dracu’, mersi că mi-ai cumpărat cartea. Banii sunt AI MEI acum. Dar am muncit din greu la carte și cred că o să îți placă“, iar la final va exclama: „Ei bine, GATA, am terminat naibii cu cartea! Grozav!“. Între cele două strigăte, comicul stabilește câteva dintre regulile care stau la baza relațiilor moderne, de exemplu aceea că unii au o relație mult mai strânsă cu smartphone-ul personal decât cu partenerul de viață. Iar relativa anonimitate formată din nickname-uri, emoticoane sau avatare iscă, plastic vorbind, monștri: de exemplu numărul uluitor de nătărăi care scriu „mesăjele“, folosesc o grămadă de „hahaha“-uri, asta când nu sunt de-a dreptul agresivi din punct de vedere sexual. Oamenii au două euri, cel real și cel virtual, conchide, serios, comicul. Sau lipsa de originalitate, de personalitate: luat singur, un mesaj „Bună!“ poate părea inofensiv, dar dacă cinci ecrane de telefon se vor umple de „Bună“, „Bunăă“, „Hei“, „Bună, ce mai faci?“, „Hei“ și tot așa vei începe să judeci altfel specia umană. Pe alte meleaguri povestea capătă accente dramatice, de exemplu faptul că tinerii japonezi se dovedesc din ce în ce mai mult neinteresați de relații, de orice tip ar fi ele, punând guvernul în postura de a finanța programe care să-i ajute pe oameni să își găsească perechea sau să trimită tinerelor cupluri bani și cadouri.

Dar, dincolo de neajunsuri, de mutații, de euri virtuale și de euri reale, de mesaje tembele și de potriviri pe Tinder, trebuie reținută ideea de bază că, „indiferent de cât de multe opțuni vedem pe un ecran, ar trebui să nu uităm că în spatele lor sunt persoane reale și că e de preferat să petrecem timp de calitate cu oameni reali și nu cu telefoanele sau laptopurile noastre, încercând să vedem dacă e cineva acolo“. Comicul dixit, și nu pot decât să îl aprob. De citit musai, ca să înțelegem cum este lumea și cum ar trebui să fie de fapt.