Home Actualitate Carrefour retrage produsele PepsiCo din...
Actualitate

Carrefour retrage produsele PepsiCo din magazinele franceze din cauza creșterilor recente de prețuri

Carrefour SA din Franța a retras de pe rafturile magazinelor gustările și băuturile răcoritoare ale PepsiCo Inc. din cauza creșterilor recente de prețuri, în cea mai recentă izbucnire a conflictului dintre retaileri și companiile alimentare, pe fondul reducerii puterii de…

Carrefour retrage produsele PepsiCo din magazinele franceze din cauza creșterilor recente de prețuri
Carrefour retrage produsele PepsiCo din magazinele franceze din cauza creșterilor recente de prețuri · Foto: Business Magazin

Carrefour SA din Franța a retras de pe rafturile magazinelor gustările și băuturile răcoritoare ale PepsiCo Inc. din cauza creșterilor recente de prețuri, în cea mai recentă izbucnire a conflictului dintre retaileri și companiile alimentare, pe fondul reducerii puterii de cumpărare a consumatorilor, raportează Bloomberg.

Începând de joi, lanțul a retras din supermarketurile din Franța produsele PepsiCo, cum ar fi băuturile răcoritoare și chipsurile Doritos, înlocuindu-le cu o notă care spune că majorările de preț ale companiei alimentare americane sunt „inacceptabile”, a declarat o purtătoare de cuvânt.

Măsura survine în contextul în care retailerii din întreaga Europă se confruntă cu presiuni continue pentru a menține prețurile la un nivel scăzut. Deși inflația a coborât într-o oarecare măsură față de nivelurile maxime de anul trecut, comercianții de produse alimentare și-au văzut marjele de profit diminuate în timp ce încearcă să împiedice cumpărătorii să se orienteze către magazinele cu preț redus, precum Lidl și Aldi.

PepsiCo s-a aflat „în discuții cu Carrefour vreme de mai multe luni” pentru a rezolva problema prețurilor, potrivit unui purtător de cuvânt. „Vom continua să facem tot ce se poate pentru a ne asigura că produsele noastre vor fi în continuare disponibile pentru consumatori”. În octombrie anul trecut, compania a declarat că majorările de prețuri vor rămâne, în linii generale, la nivelul inflației.

Acțiunile Carrefour au crescut cu 0,9% în 2024, în timp ce acțiunile PepsiCo au crescut cu 1%.

Compania franceză a început anul trecut să reclame furnizorii de alimente pentru practica de a reduce dimensiunile pachetelor, menținând în același timp prețurile ridicate.

Prețurile la produsele alimentare au făcut obiectul unei examinări intense în Europa în ultimul an, deoarece consumatorii au fost afectați de una dintre cele mai mari crize ale costului vieții din ultimele decenii.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună