Home Afaceri Carrefour la nr. 13
Afaceri

Carrefour la nr. 13

Reteaua de hipermarketuri Carrefour a deschis la Arad al 8-lea magazin din afara capitalei, al 13-lea magazin din Romania, in urma unei investitii de aproximativ 20 de milioane de euro.

Hipermarketul este situat in centrul comercial Armonia, aflat in apropierea zonei industriale Vest a orasului. Deschiderea magazinului din Arad face parte din strategia alerta de dezvoltare adoptata de retailerul francez in Romania. Magazinul din Arad are o suprafata de 7.400 de metri patrati si 440 de angajati.

Anul acesta, Carrefour va mai deschide hipermarketuri in Oradea, Pitesti, Buzau, Sibiu, Deva, un al doilea hipermarket la Braila, un al doilea la Iasi, inca 2 la Bucuresti – Vitan si Berceni si un al doilea la Constanta.

In plus, Carrefour opereaza si pe segmentul de supermarketuri, prin preluarea lantului Artima, urmand ca, in cursul acestui an, toate cele 21 de magazine achizitionate sa fie reamenajate sub denumirea Carrefour Express. Saptamana trecuta, primul Carrefour Express a fost deschis la Resita.

Carrefour este lider pe formatul de hypermarket in Romania, realizand in 2007 o cifra de afaceri de 866 milioane de euro, cu o crestere de 42,2% fata de 2006.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună