Care sunt companiile preocupate să le asigure angajaților echilibrul între muncă și viața personală
Numărul companiilor care implementează programe prin care își ajută angajații să obțină și să păstreze un echilibru între viața profesională și cea personală s-a dublat în ultimii cinci ani ca urmare a nevoii de a crește eficiența echipelor.
„Companiile s-au convins că angajații fericiți sunt mai productivi iar analiza rezultatelor programelor implementate a demonstrat-o de fiecare dată. În fiecare an, constatăm un interes tot mai mare pentru respectarea echilibrului între muncă și destindere și este important să contribuim cu toții la popularizarea acestui concept”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, organizatorul unui concurs de proiecte de motivare pentru firmele din România.
În fiecare an, la sfârșitul lunii februarie, câteva zeci de companii care au activități pe piața locală participă la Gala companiilor implicate în viața echilibrată a angajaților la care își prezintă programele de dezvoltare a angajaților și creștere a performanțelor lor.
„Aceste programe vizează un număr consolidat estimat de peste 20.000 angajați de la companiile participante, în total, ceea ce indică interesul arătat de mediul de afaceri față de sănătatea emoțională a angajaților lor”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, companie de training și consultanță în domeniul resurselor umane cu peste 700 de manageri consiliați în ultimii trei ani și cursuri livrate unui număr de 3.500 de angajați din zeci de companii.
O a doua constatare este că, spre deosebire de anii trecuți, când problema implicării în în viața echilibrată a angajaților era apanajul aproape exclusiv al departamentului de HR, de cel puțin un an, acest aspect este și în atenția conducerii executive, la nivel de CEO, inclusiv.
„Managerii și proprietarii de companii s-au convins că productivitatea echipei crește odată cu gradul de fericire iar această creștere trebuie susținută de la cel mai înalt nivel”, concluzionează Simona Nicolaescu.