Home Actualitate Care sunt cele patru skilluri esențiale...
Actualitate

Care sunt cele patru skilluri esențiale de care angajații au nevoie pentru a face față unei piețe a muncii ce se îndreaptă cu toată viteza spre viitor

Piața muncii se află într-o continuă schimbare, accelerată mai ales de noile inovații tehnologice. Competențele necesare angajaților pentru a se adapta unui mediu care se transformă constant și rapid se pot rezuma la un set de patru abilități care se…

Care sunt cele patru skilluri esențiale de care angajații au nevoie pentru a face față unei piețe a muncii ce se îndreaptă cu toată viteza spre viitor
Care sunt cele patru skilluri esențiale de care angajații au nevoie pentru a face față unei piețe a muncii ce se îndreaptă cu toată viteza spre viitor · Foto: Business Magazin

Piața muncii se află într-o continuă schimbare, accelerată mai ales de noile inovații tehnologice. Competențele necesare angajaților pentru a se adapta unui mediu care se transformă constant și rapid se pot rezuma la un set de patru abilități care se vor dovedi esențiale în viitorul apropiat, scrie World Economic Forum.

Printre acestea se numără mai ales competențele digitale avansate cum ar fi capacitatea de a lucra cu conceptul de inteligență artificială, machine learning sau cloud computing.

Cum arată lista celor mai necesare skilluri ale unui angajat  în viitor:

Analiza a 228 de milioane de anunțuri de angajare a arătat că „seturile de competențe cu cea mai rapidă creștere și cea mai mare cerere” sunt inteligența artificială/machine learning, managementul produselor, social-media și cloud computing.

Rata de creștere pe cinci ani pentru aceste patru skilluri a fost de 122% în 2021, comparativ cu o rată de creștere de 10% ale altor abilități generale în aceeași perioadă.

Pentru acei angajați care posedă sau adoptă cele mai cerute competențe, recompensele vor fi excepționale. Atât câștigurile, cât și oportunitățile vor fi mai mari decât cele oferite de un loc de muncă obișnuit, de la începutul și până la sfârșitul carierei.

Pe măsură ce transformarea digitală se răspândește în economie, un număr tot mai mare de sectoare industriale se luptă pentru a atrage lucrători cu competențe în domeniul AI/ML, cloud computing, social media și management de produs.

Industrii atât de diverse precum securitatea cibernetică, designul creativ și managementul informațiilor medicale necesită din ce în ce mai mult angajați care posedă cele patru competențe.

Pe măsură ce cererea de competențe digitale se răspândește în toate industriile, unele roluri tradiționale, inclusiv cele din domeniul tehnologiei, se confruntă cu un declin rapid.

Studiile arată că „consultanța în afaceri, vânzările , arhitectura și administrarea bazelor de date, designul și dezvoltarea web„ înregistrează o scădere importantă a cererii.

Rolul de dezvoltator web a fost puternic afectat de platforme care le oferă oamenilor posibilitatea de a-și construi într-o manieră mai simplă un site web, fără a fi nevoie de experiența unui designer.

Locurile de muncă ale viitorului și nevoia companiilor de adaptare la viitor vor fi un subiect intens discutat în următorii ani, pe măsură ce tehnologia avansează și creează o nouă piața a muncii la care atât angajatorii cât și angajații trebuie să adere.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună