Care este una dintre cele mai căutate meserii în această perioadă de criză în Europa. Majoritatea țărilor europene suferă în acest domeniu

Actualul guvern al Ungariei, când a venit la conducere în urmă cu mai bine de un deceniu, a promis crearea a un milion de locuri de muncă. Rata șomajului era atunci de aproape 12%. 

Europa de Est se confruntă cu o multitudine de penurii, unele generale și de moment,  apărute odată cu actuala criză, altele specifice, cum ar fi cea de forță de muncă bine pregătită, dată de colapsul demografic. Una deosebită, cu efecte negative pe termen lung și cu implicații politice largi, este penuria de profesori și educatori. Criza viitorului începe în sala de clasă.

Actualul guvern al Ungariei, când a venit la conducere în urmă cu mai bine de un deceniu, a promis crearea a un milion de locuri de muncă. Rata șomajului era atunci de aproape 12%. Între timp, Ungaria a trecut printr-unul dintre cele mai ample procese de reindustrializare din Europa. Guvernul și-a respectat promisiunea și a făcut chiar mai mult decât atât. Rata șomajului este acum la cel mai scăzut nivel din istorie, de 3%.

Însă există un loc unde numărul de angajați nu a crescut deloc – în școli. Aceeași este situația și în Polonia. Spre exemplu, datele Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, arată că între 2013 și 2020 ponderea profesorilor din educația primară și secundară în populație a scăzut în Ungaria de la 2,8% la 2,5%. În Polonia, indicatorul a coborât de la 2,9% la 2,7%.

În cazul României, ponderea s-a redus de la 2% la 1,9%. Contrar tendinței, în Bulgaria, țara cu cea mai rapidă depopulare din UE, procentul a crescut de la 1,6% la 1,9%. Media la nivelul UE este de 2,2%. În interpretarea cifrelor trebuie ținut cont de faptul că ponderea tinerilor în totalul populației variază, uneori mult, de la o țară la alta. Este o problemă care ține de demografie, de îmbătrânirea societății și de migrația forței de muncă. În general, Europa de Est stă mai bine la capitolul tineri decât unele populații îmbătrânite din Vest.

Dar și în ceea ce privește numărul de profesori la țările est-europene se observă o tendință îngrijorătoare. Spre exemplu, în Polonia numărul de învățători de școală primară s-a prăbușit între 2013 și 2020 de la 211.240 la 135.360. În Ungaria, a stagnat. România s-a remarcat prin scădere, în timp ce Bulgaria surprinde, iar, prin creștere – de la 14.400 la 22.340 de învățători.

Acum, profesorii polonezi și maghiari deopotrivă avertizează că sistemul de învățământ de stat se apropie de colaps deoarece deficitul de personal se agravează și vorbesc despre greve chiar când pregătirile pentru începutul noului an școlar sunt în toi. Poate nu este o coincidență că guvernele celor două state sunt considerate ca având tendințe autoritare.

Dariusz Martynowicz este profesor de liceu, are 39 de ani, locuiește în orașul polonez Cracovia și a primit premiul național de „Profesorul anului” în 2021, scrie Balkan Insight. Titlul recunoaște, printre altele, abordarea inedită a lui Martynowicz, care a inclus o atitudine neautoritară față de studenți, metode inovatoare, cum ar fi folosirea matematicii sau codificarea pentru a preda literatura, și realizarea de activități extracurriculare cu elevii pentru a stimula implicarea socială.

Cu toate acestea, un an mai târziu, Martynowicz a renunțat la sistemul de învățământ de stat pentru a lucra la două școli private – una în Cracovia și alta în Varșovia. „Starea proastă a sistemului de învățământ polonez este efectul acțiunilor tuturor guvernelor aflate la putere din 1989”, a explicat Martynowicz. „Dar decizia mea de a părăsi sistemul de stat este cauzată în mare măsură de ceea ce s-a întâmplat în cei șapte ani de când PiS (Lege și Justiție) este putere”, spune el. Mai precis, profesorul Martynowicz enumeră trei măsuri luate de actualul guvern de dreapta despre care susține că vor face imposibilă respectarea standardelor pe care le urmărește.

În primul rând, el acuză dezmembrarea sistemului de licee pregătitoare de către fostul ministru al educației de la  PiS, Anna Zalewska. Aceste gimnazii, spune Martynowicz, au funcționat bine și au contribuit la egalizarea șanselor pentru elevi; distrugerea lor a provocat haos în sistemul de învățământ. În al doilea rând, guvernul PiS și-a făcut o ocupație din demonizarea profesorilor de când sindicatele din domeniul educației au declanșat o grevă majoră în 2019. E-mailurile dintre membrii guvernului, ajunse în presă, arată faptul că o parte din ura online îndreptată împotriva profesorilor în acea perioadă a fost de fapt instigată de oficiali PiS la nivel înalt.

În cele din urmă, un nou set de reforme propuse de actualul ministru al educației, Przemyslaw Czarnek, numit „Lex Czarnek”, ar reduce autonomia profesorilor și directorilor de școli în detrimentul șefilor regionali de școli numiți politic. Apoi, desigur, sunt banii. În Polonia, un profesor aflat la început de profesie se poate aștepta să ducă acasă doar aproximativ 2.600 de zloți (550 de euro) pe lună, ceea ce este egal cu costul închirierii unui apartament cu două camere într-un oraș mare. Un profesor cu 15 ani de experiență și cu toate calificările, așa cum este Martynowicz, câștigă aproximativ 4.000 de zloți (1.000 de euro) pe lună. După cum subliniază el însuși, în Polonia un casier de supermarket câștigă la fel de mult. Situația este asemănătoare în Ungaria. Zsuzsa Berkesi, o profesoară cu 30 de ani de experiență care predă limba franceză într-un liceu respectat din Budapesta și a fost coautor la mai multe manuale școlare, câștigă doar 300.000 de forinți pe lună (800 de euro).

• Datele Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, arată că între 2013 și 2020 ponderea profesorilor din educația primară și secundară în populație a scăzut în Ungaria de la 2,8% la 2,5%. În Polonia, indicatorul a coborât de la 2,9% la 2,7%. În cazul României, ponderea s-a redus de la 2% la 1,9%. Contrar tendinței, în Bulgaria, țara cu cea mai rapidă depopulare din UE, procentul a crescut de la 1,6% la 1,9%. Media la nivelul UE este de 2,2%.

• În Polonia, numărul de învățători de școală primară s-a prăbușit între 2013 și 2020 de la 211.240 la 135.360. În Ungaria, a stagnat. România s-a remarcat prin scădere, în timp ce Bulgaria surprinde, iar, prin creștere – de la 14.400 la 22.340 de învățători.

• Apoi, desigur, sunt banii. În Polonia, un profesor aflat la început de profesie se poate aștepta să ducă acasă doar aproximativ 2.600 de zloți (550 de euro) pe lună, ceea ce este egal cu costul închirierii unui apartament cu două camere într-un oraș mare.

• Chiar și la sfârșitul carierei, salariul maxim la care profesorii maghiari se pot aștepta este în jur de 400.000 de forinți net (1.000 de euro) – practic, cât câștigă un șofer de autobuz din Budapesta sau un casier cu experiență la Aldi.

• Banii pentru finanțarea creșterilor salariale, în jur de 1 miliard de euro, ar trebui să provină din fondurile structurale și de coeziune ale UE, dar pentru a avea acces la ele guvernul trebuie să ofere garanții credibile că face eforturi pentru combaterea corupției.

„Încă îmi place să predau și mă bucură fiecare curs, dar nu mi-aș fi putut permite o astfel de meserie dacă soțul meu nu ar câștiga un salariu decent”, spune ea. Berkesi recunoaște că și-a descurajat fiica să devină profesor deoarece perspectivele în această profesie sunt prea înguste. Profesorii tineri au un salariu de pornire net rușinos, de sub 200.000 de forinți (500 de euro), cel mai mic din UE și chiar mai mic decât în Serbia vecină, o țară considerată mai săracă. Veniturile lor sunt atât de mici încât băncile tind să refuze cererile profesorilor debutanți pentru un credit ipotecar.

Chiar și la sfârșitul carierei, salariul maxim la care profesorii maghiari se pot aștepta este în jur de 400.000 de forinți net (1.000 de euro) – practic, cât câștigă un șofer de autobuz din Budapesta sau un casier cu experiență la Aldi.

Combinația dintre salarii slabe și politici prost gândite ori orientate ideologic i-au determinat pe oameni precum Martynowicz și pe mulți alți profesori fie să părăsească, fie să se pregătească să plece din sistemele școlare de stat din Ungaria și Polonia. Sindicatul Profesorilor (PSZ) din Ungaria se așteaptă ca 22.000 de profesori să părăsească sistemul de învățământ de stat în următorii cinci ani dacă nimic nu se îmbunătățește. Și cu peste 40% dintre profesori cu vârste de peste 50 de ani și cu doar 7% sub 30 de ani, una dintre cele mai scăzute rate din Europa, situația se va agrava chiar și fără demisii. În Polonia, ultimele cifre de la sindicatul profesorilor Zwiazek Nauczycielstwa Polskiego (ZNP) arată că 10.000 de profesori au părăsit profesia în 2020. La fel ca în Ungaria, sectorul educațional polonez este prea dependent de o forță de muncă îmbătrânită, cu 45.000 de pensionari angajați în ultimul an universitar pentru a umple golurile. În Varșovia, 5.000 din 30.000 de profesori sunt pensionari sau pe cale să se pensioneze. Sistemul este tensionat acum până peste limite de fluxul masiv de copii ucraineni refugiați.  Astfel, se dezvoltă o criză de încredere în profunzimile sistemelor din Ungaria și Polonia și nu sunt de niciun ajutor eforturile guvernelor naționalist-populiste de a folosi educația în războaiele culturale pe care le duc contra celor care nu le respectă interesele. După cum a explicat profesorul Marynowicz: „Energia profesorilor a fost anihilată” deoarece ei se simt ignorați și nerespectați de un guvern care ia decizii cu privire la educație fără a-i consulta. În ultimul an, ministrul educației, Czarnek, a promovat modificări controversate ale curriculumului școlar fără a obține mai întâi acceptarea largă din partea profesorilor, părinților și elevilor. O măsură nouă este introducerea cursurilor de tras cu arma la țintă pentru elevii mai mari, ceea ce ar face parte din „educația de securitate” adăugată programului școlar obligatoriu în contextul războiului din Ucraina vecină.

O alta este introducerea unui subiect nou, „Istorie și timpuri contemporane”, un manual despre care se presupune că descrie evenimentele din secolele XX și XXI în termeni naționaliști, eurosceptici și care conține numeroase exemple de limbaj homofob, rasist și misogin. Profesori și studenți deopotrivă duc în prezent o luptă dificilă pentru a avea manuale alternative la acesta, intitulat „Istorie și prezent”, permise pentru noua materie. Acest tip de ideologizare brutală a curriculumului școlar combinată cu scăderea autonomiei profesorilor și directorilor de școală se dovedește demoralizantă pentru mulți profesori. „Este o perioadă foarte dificilă pentru educația poloneză”, rezumă Martynowicz. „Mă tem că în curând vom asista la înmormântarea sistemului public de învățământ”.

Centralizarea și politizarea curriculumului are o istorie lungă și în Ungaria. În 2013, guvernul Fidesz a centralizat administrarea tuturor școlilor publice, care anterior erau administrate de municipalități. Mulți au salutat mișcarea, deoarece primăriile din zonele mai sărace și rurale nu puteau face față facturilor și plata salariilor profesorilor întârzia uneori cu câteva luni. Dar centralizarea a însemnat, de asemenea, un control mai strict din partea guvernului central, o autonomie redusă și un nou curriculum național în 2020, care a introdus autori de dreapta și a pus un accent exagerat pe patriotism, deși a făcut prea puțin pentru a-i pregăti pe studenți pentru provocările secolului XXI. Ultimele teste PISA au arătat că studenții maghiari au avut performanțe cu mult sub media UE sau a colegilor polonezi sau cehi la competențe cheie precum citirea, matematica sau științe și chiar cu mult sub realizările lor în 2009. Laszlo Miklosi, liderul Asociației Profesorilor de Istorie, a descris programa din 2020 ca fiind cea mai ideologizată de la tranziția de la comunism la democrație, insistând asupra bătăliilor de succes ale Ungariei și omițând înfrângerile sau înfățișându-i pe maghiari ca fiind doar eroi. În ceea ce privește literatura, renumitul romancier György Dragomán a comentat ironic încă din 2020: „Se pare că pentru acest guvern un scriitor bun este doar un scriitor mort”. În timp ce ambele țări intră într-un nou an universitar, mulți dintre cei implicați în sistemele de învățământ public se întreabă „unde sunt profesorii?”

În Ungaria, Tamas Totyik, vicepreședintele Uniunii Profesorilor, spune că sistemul de învățământ are un deficit de aproximativ 17.000 de profesori la nivel național, ceea ce înseamnă 15% din totalul necesar. Deosebit de acută este lipsa de profesori de matematică, fizică, chimie și IT. Este penurie de cadre didactice chiar și în cartierele mai bogate din orașele mari. „Profesorii îmbătrânesc și se pensionează și nu există nimeni care să umple golul lăsat de aceștia”, spune Totyik, care a predat matematică și geografie în școli de la sat timp de peste 30 de ani. În Polonia, deficitul de personal, în special în orașele mari, este, de asemenea, îngrijorător de mare. La Varșovia, de exemplu, sunt peste 1.800 de posturi vacante, potrivit sindicatului ZNP, iar la Cracovia circa 1.000. La o conferință de presă din august, ministrul educației, Czarnek, a luat în glumă îngrijorările, spunând că lipsa de la muncă este „ocupația normală a personalului în această perioadă a anului” și că cifrele la nivel național echivalează cu o situație în care o școală cu 50 de profesori are o lipsă de un profesor. Cu toate acestea, o numărătoare a locurilor de muncă vacante anunțate de autoritățile educaționale regionale, sistematizată de profesorul de engleză Robert Gorniak și publicată pe pagina de Facebook, Dealerzy Wiedzy, arată  că în iulie era nevoie de cel puțin încă 20.000 de profesori în toată țara, orașele mai mari fiind afectate în mod disproporționat. „Ca să ne reamintim, penuria se cifra în august anul trecut la 15.000 de angajați, ceea ce înseamnă o creștere de 50%”, a comentat Gorniak.

Același tip de mesaj  echivoc din partea autorităților poloneze poate fi observat atunci când vine vorba de creșterea salariilor profesorilor, care au cerut acest lucru fără oprire ani de zile, inclusiv în timpul grevei din 2019.

Czarnek spune că sindicatul ZNP a respins o ofertă de creștere a salariilor pentru profesori de aproximativ 36% (o afirmație pe care ZNP o neagă vehement), în timp ce Sejm, camera inferioară a parlamentului controlat de PiS, a respins o creștere de 20%. În Ungaria, experții susțin că ar fi necesară o creștere imediată a salariilor cu cel puțin 30-50% pentru a reține și a atrage noi profesori suficient de mulți pentru ca deficitul să se îngusteze simțitor. După 10 ani de neglijare, guvernul de dreapta recunoaște acum că există probleme în sistemul public de învățământ și că profesorii sunt oarecum prea slab plătiți. Acum promite să ridice salariile  acestora la 80% din salariul mediu al țării până în 2029. Banii pentru finanțarea creșterilor salariale, în jur de 1 miliard de euro, ar trebui să provină din fondurile structurale și de coeziune ale UE, dar pentru a avea acces la ele guvernul trebuie să ofere garanții credibile că face eforturi pentru combaterea corupției. Scepticismul persistă. Profesoara Zsuzsa Berkesi consideră că acestea sunt promisiuni goale din partea guvernului: „Când vor veni noile facturi la utilități în această toamnă, profesorii va trebui să aleagă dacă plătesc sau mănâncă. La propriu, mulți ar face foamea. Avem nevoie de o soluție imediată.”

Și mulți se întreabă dacă guvernul este pregătit ideologic să schimbe cursul și să înceapă să investească în educație. Totyik, liderul sindical, susține că executivul a deturnat în mod sistematic resurse din sistemul educațional: în 2008, 5,8% din PIB-ul Ungariei a fost cheltuit pentru educația publică în timp ce în 2020 această cifră a scăzut la 3,8% din PIB. „Se alocă mai mulți bani sportului decât școlilor elementare – este greu să nu vezi alegerea ca pe un fel de ideologie sau de prioritizare”, spune el. Despre premierul Viktor Orban se spune că nu știe să folosească un computer, dar este un fan înfocat al fotbalului, dovadă fiind construirea multelor arene forbalistice de când a venit la putere. Una enormă a fost construită chiar în fața casei sătești unde a copilărit.

Totyik crede că partidul de guvernare urmează o strategie conștientă de deconstrucție a educației publice pentru a preveni mobilitatea socială. „Constituția noastră promite acces egal la educație pentru toată lumea: acest lucru, evident, nu se întâmplă”, spune el. Între timp, copiii din elita de la guvernare frecventează în mare parte școlile private sau pe cele conduse de biserică. Drepturile profesorilor maghiari de a face greve au fost serios îngrădite de-a lungul timpului. Studenții nu pot fi lăsați nesupravegheați sau trimiși acasă, iar o activitate minimă trebuie menținută. Zilele de grevă sunt deduse din salarii și mulți profesori trebuie să se gândească de două ori dacă își pot permite să-și piardă chiar și o fracțiune din venit. „Profesorii sunt împărțiți și mulți se tem”, spune Zsuzsa Berkesi. Un nou semn al direcției spre care o ia guvernul Fidesz este predarea educației în controlul ministerului de interne. În Polonia, noul an universitar vine cu problema integrării zecilor de mii de copii ai refugiaților ucraineni. Ministrul educației asigură că școlile poloneze sunt pregătite să primească între 200.000 și 300.000 de elevi ucraineni. Dar șeful ZNP, Slawomir Broniarz, avertizează că guvernul a făcut prea puțin pentru a se pregăti pentru acest aflux.

„Chiar și primirea a 100.000 de elevi noi ar necesita construirea a 1.000 de școli suplimentare”, a spus Broniarz într-un interviu acordat portalului online Krytyka Polityczna. „La urma urmei, cursurile noastre nu sunt făcute din plastilină. Ar trebui să fim deschiși la nevoile ucrainenilor, ar trebui să-i ajutăm, dar de unde poate veni acest ajutor?” „Reacția la aroganța ministrului educației ar putea fi o rebeliune uriașă a profesorilor”, a scris Dariusz Chetkowski, profesor din Lodz, pe blogul său de educație găzduit de săptămânalul Polityka. Prin aroganță și îndepărtarea de nevoile cetățenilor a pierdut puterea partidul fostului premier proeuropean Donald Tusk.