Care este țara europeană foarte săracă ce rămâne fără oameni pierzând o treime din populație. Se pare că această dramă o să dureze mult timp

Pentru Republica Moldova,  a ști precis numărul locuitorilor are o semnificație aparte: țara se confruntă cu o criză demografică „existențială”, cu cel mai rapid declin al populației din Europa. Trauma s-a declanșat după prăbușirea URSS, iar de atunci, Moldova a pierdut o treime din populație. Fiind unul dintre cele mai sărace state europene, drama va continua mult timp.

În vara anului 2019, Valentina Istrati, șefa secției recensăminte ale poplației a Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova a devenit, în sfârșit, un om împlinit, profesional vorbind. Nu mai trebuia să mintă. În iulie, după ani de diseminare a unor cifre imaginare, BNS a venit cu un număr realist despre câți oameni trăiesc în (cea mai mare parte) a țării. La 1 ianuarie 2019, Moldova avea o populație de 2,68 milioane de persoane. Pentru orice economie, astfel de cifre sunt importante pentru că pot arăta, spre exemplu, cât de bogată este în comparație cu altele – PIB per capita –, cum evoluează și care-i este locul în lume.

Pentru Republica Moldova, proiecțiile organizațiilor internaționale sunt cât se poate de sumbre.  Până la recensământul din 2018, datele despre populație variau în funcție de cel care făcea estimările. La Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, populația Moldovei era de 3,55 milioane. La ONU, de 4,04 milioane, iar rezultatul includea regiunea separatistă Transnistria, pe care guvernul de la Chișinău nu o controlează și care ieșise din statisticile BNS în 1998. A fost „într-adevăr dificil”, povestea Istrati pentru Balkan Insight când a fost întrebată despre cum și de ce BNS a transmis guvernului, către Eurostat, ONU și alte instituții cifre care erau false – și despre care toți cei care știau câte ceva despre populația Moldovei intuiau că sunt greșite. Astfel de calcule dau totul peste cap.

Deoarece estimarea privind numărul de locuitori era greșită, o mare parte din restul datelor oficiale ale Republicii Moldova, inclusiv Produsul Intern Brut pe cap de locuitor și rata de fertilitate, au fost incorecte. Motivul pentru care cifrele despre Moldova depășeau atât de mult realitatea a fost că BNS habar nu avea câți oameni părăseau țara. Astfel, a folosit cifre bazate pe recensămintele din 1989 și 2004 și a făcut estimări ale populației fără nicio idee despre cifrele reale. Folosind metodologii vechi, a adăugat apoi la populația sa totală o cifră pentru persoanele raportate de diferite recensăminte ca locuind efectiv în străinătate. Aceasta însemna că cifrele utilizate înainte de iulie, deși greșite, nu erau false în sensul necinstit deoarece BNS făcea previziuni după formule statistice, așa cum ar fi trebuit. Instituția pur și simplu nu avea capacitatea de a calcula cu exactitate date vitale.

Astfel, lipsiți de fonduri și expertiză, statisticienii au folosit aceste numere pentru că nu aveau altele și pentru că nu puteau să admită pur și simplu că nu știau câți oameni locuiau în țară. Potrivit lui Eliahu Ben Moshe, un expert israelian contractat de ONU pentru a ajuta BNS să rezolve problema, acest lucru a dus la echivalentul statistic al „dependenței de droguri”. La recensământul din 2014, timpul și banii s-au epuizat înainte de a fi numărată 41% din populația capitalei, Chișinău. Un sondaj ulterior a reușit în cele din urmă să remedieze acest lucru și astfel populația totală a fost socotită la 2,86 milioane fără Transnistria.

Cu toate acestea, nu a existat o estimare despre câți moldoveni au emigrat și, prin urmare, care ar trebui să fie cifrele populației între recensăminte. În iulie, noul rezultat, actualizat pentru 2019, a fost în sfârșit făcut public. S-a bazat pe date culese de poliția de frontieră cu algoritmi de identificare a numărului imens de moldoveni care călătoresc cu pașapoarte românești, ruse sau de altă natură. Nu este ceva în totalitate sigur, a spus Istrati, pentru că metodologia poate identifica persoanele doar dacă au călătorit măcar o dată cu un document moldovenesc. De asemenea, transnistrenii controlează o mare parte a graniței Moldovei cu Ucraina, așa că nu există deloc date din acea direcție, dar BNS consideră că acestea nu sunt suficient de mari pentru a-și schimba estimările pe care le are acum. Iar numerele sunt importante.

De la Marea Neagră până la Marea Adriatică, problema scăderii populației este o dramă. În Moldova, este o traumă. Din 1989, populația sa s-a micșorat cu aproape o treime și dacă tendința continuă în 15 ani ar putea ajunge la puțin peste jumătate din ceea ce era atunci. În ceea ce privește demografia, cifrele despre Moldova sunt cele mai înspăimântătoare din întreaga Europă. O astfel de pierdere devastatoare de populație provoacă deja probleme grave, cum ar fi lipsa forței de muncă și de profesioniști – medicii, profesorii –, dar aceste probleme afectează și alte părți ale Europei postcomuniste. Ceea ce este diferit este că scăderea populației în Moldova a început să fie descrisă în termeni existențiali. Încă de la obținerea independenței în 1991, Moldova a fost devastată de tulburări politice, sărăcie și corupție la scară mare. De asemenea, țara a fost divizată între cei care își doresc un viitor legat de cel al UE și de Occident, iar aici intră și cei care doresc unirea cu România, și cei care vor legături mai strânse cu Rusia.

Dar când Aureliu Ciocoi, ministrul de externe și fost premier, spune că țara mai la dispoziție are aproximativ un deceniu pentru a-și rezolva problemele, el are în vedere și pierderea de populație. „Misiunea noastră”, a spus Ciocoi pentru BIRN, „este să ne asigurăm că Moldova rămâne un stat viabil”. Mulțumită noilor estimări privind emigrarea, în 2019 s-a constatat o pierdere masivă de 1,8% din populație față de anul precedent. Cifra pentru 2019 nu include Transnistria, dar dacă este luată în calcul o estimare aproximativă a numărului de persoane din regiunea separatistă, populația întregii Moldove ar fi de aproximativ trei milioane. Un studiu al Fondului pentru Populație al ONU și al Centrului de Cercetare Demografică din Moldova estimează că până în 2035 populația țării, fără Transnistria, se va micșora la 2,08 milioane, o scădere cu 22,38% față de 2019. Dacă s-ar presupune că populația Transnistriei s-a redus și ea cu aproximativ un sfert și până atunci va ajunge la aproximativ 300.000, populația întregii țări va fi scăzut cu 45% în raport cu nivelul din 1989. Chiar înainte de colapsul Uniunii Sovietice în 1991, câteva mii de evrei moldoveni au reușit să plece în Israel, iar emigrarea lor a crescut masiv ca număr la începutul anilor 1990.

Acum a mai rămas doar o frântură din ceea ce odinioară era o uriașă comunitate basarabeană de evrei. La începutul anilor 1990, alții, în special ruși și ucraineni, au îngroșat conturul a ceea ce se numește perioada „migrației etnice”. Zeci de mii au fost apoi strămutați intern și peste granițele țării de conflictul violent din 1992, în care Rusia a susținut secesiunea entității statale  nerecunoscute de nimeni și cunoscute ca Transnistria. Deschiderea frontierelor Moldovei și prăbușirea vechii economii sovietice au încurajat inițial la un număr mare de moldoveni să călătorească în străinătate mai degrabă ca mici comercianți decât ca migranți. Apoi, în 1998, pe măsură ce criza financiară din Rusia a produs noi unde de șoc în întreaga regiune, moldovenii au început să plece în număr mare pentru a locui în marile orașe ale Rusiei, unde era de lucru, în special în comerț și în construcții, dar și în alte părți ca muncitori sezonieri.

Tot atunci, moldovenii au început să exploreze pentru prima dată Occidentul, un număr mare de oameni începând să lucreze ilegal, mai ales în Italia, unde le-a fost ușor să învețe limba italiană. Deși pentru a merge în Rusia nu erau necesare vizele, pentru țările occidentale acestea erau greu de obținut. Și în timp ce România permitea ca majoritatea moldovenilor să poată obține cetățenia română cu ușurință, interesul inițial a fost extrem de redus  deoarece românii nu puteau călători în Vest pentru a munci. Bulgaria oferea, de asemenea, pașapoarte unui număr mic de etnici bulgari din Moldova, plus membrilor comunității minoritare găgăuze. În 2002, o amnistie în Italia a dat moldovenilor care lucrau ilegal posibilitatea de a intra în legalitate și de a-și aduce familiile. Aceasta a fost prima deschidere majoră pentru emigrarea legală într-o țară occidentală. În 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, dar românii nu au putut lucra legal în toate țările UE timp de câțiva ani. Totuși, de acum înainte, dacă ar dobândi pașapoarte românești, moldovenii ar putea lucra oriunde ar putea și românii. Dar, făcând acest lucru, însemna că ei apăreau în statisticile străine ca români și astfel numărul lor era aproape imposibil de urmărit.

În 2014, moldovenii au primit dreptul de a călători fără viză în zona Schengen a UE, ceea ce însemna că oricine, chiar și fără pașaport românesc sau bulgar, putea să călătorească acolo și să lucreze ilegal dacă dorea. Pentru statisticieni este o mare provocare să stabilească în ce țări au plecat moldovenii și câți. Diaspora moldovenească este estimată la 800.000 – două milioane de persoane. Până la mijlocul anilor 2000, în Rusia se duceau mai mulți decât în Occident, dar acum majoritatea celor care pleacă să trăiască și să lucreze în străinătate se îndreaptă spre Vest. Potrivit sociologului Vadim Pistrinciuc, aproximativ o jumătate de milion de moldoveni locuiau în anii de dinainte de pandemie în Rusia, dintre care mulți au cetățenie rusă. Ministerul român de Externe estimează că încă o jumătate de milion de moldoveni au cetățenie română, dintre care aproximativ jumătate se crede că locuiesc în România. Statisticile italiene arată că în Italia trăiesc 125.285 de moldoveni, dar nimeni nu știe câți dintre cei 1,2 milioane de români înregistrați acolo sunt moldoveni sau câți moldoveni sunt printre cei 1,78 milioane de români înregistrați în Spania, Germania și Marea Britanie.

Având în vedere nivelul scăzut al salariilor din Moldova, ceea ce este extraordinar nu este doar numărul mare de moldoveni care pleacă, ci și volumul mare de oameni care vin și pleacă, potrivit lui Eliahu Ben Moshe, expertul israelian care ajută Biroul Național de Statistică. În 2017, de exemplu, 159.000 au plecat din țară, dar aproape 110.000 s-au întors, adică o pierdere netă de 49.400 de oameni. În 2016, 153.200 au plecat, dar s-au întors 107.200, adică o cifră netă de emigrare de aproape 46.000. „Acesta este un exod”, spune Ben Moshe. „Vorbim de un nivel foarte ridicat de emigrare.” El crede că aceste cifre sunt atât de mari încât „contestă definiția migrației” și că vede aceasta ca pe „o nouă versiune a navetismului”. Aceasta înseamnă că, deși 2,68 milioane ar putea fi prima cifră de încredere în ultimii ani pentru populația Moldovei controlate de guvern, numărul de persoane prezente efectiv în țară în orice moment ar putea fi mult mai mic. Din Moldova și până în Croația, emigrația este doar o parte a problemei demografice – cealaltă arată o natalitate scăzută și o populație îmbătrânită.

Până în iulie 2019, însă, cifrele publicate în Moldova erau greșite, deoarece au fost calculate utilizând un număr mult mai mare al populație rezidente decât era cazul în realitate. Spre exemplu, se credea că femeile din Republica Moldova au doar 1,28 copii (statistic), ceea ce ar face ca rata fertilității din Moldova să fie una dintre cele mai scăzute din lume. Numărul a fost recalculat la 1,82, nivel mai mic decât cel de 2,1 necesar pentru a înlocui generațiile dintr-o populație, dar mai mare decât nivelul de 1,71 din România și decât media UE de 1,59. Totuși, din 1999, în fiecare an au murit mai mulți moldoveni decât s-au născut, ceea ce înseamnă că, chiar și fără emigrare, populația țării s-ar micșora. În 2018, au existat 34.738 de născuți vii pe teritoriul controlat de guvern și 37.303 decese. Recalcularea cifrelor populației Moldovei a relevat, de asemenea, că speranța de viață este mai mică decât se credea.

Înainte de pademie, indicatorul era de 70,6 ani, dar exista un decalaj mare între bărbați și femei. Speranța de viață pentru bărbați era de 66,2 ani, iar pentru femei este de 75 ani. Acestea sunt cifre similare cu cele din Rusia, Belarus și Ucraina și, în special pentru bărbați reflectă alimentația necorespunzătoare, consumul de alcool și fumatul. Adică sărăcia. Bătrânii, dintre care o mare parte se bazează pe remiterile din străinătate pentru a trăi decent, sunt, de asemenea, cei mai vulnerabili și predispuși la sărăcie din Moldova, a spus Eduard Mihalas de la Fondul ONU pentru Populație. În timp ce populația îmbătrânește, așa cum se întâmplă peste tot în Europa, situația din Moldova nu este – și nu va fi – din punctul de vedere al îmbătrânirii la fel de dramatică ca în multe alte țări, deoarece din ce în ce mai multe familii întregi pleacă în străinătate, ceea ce înseamnă o proporție mai mică de persoane în vârstă în viitor.