Care este soluția pentru învățământul românesc, tot mai debranșat de realitate, într-o perioadă în care tehnologia avansează accelerat?

Într-o perioadă în care tehnologia avansează cu pași rapizi iar învățământul românesc este debranșat de realitate, dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar devine un subiect nu numai actual, ci chiar presant.

de Adina Rada, consultant, fondator Educație Digitală și STEAM

Învățarea este influențată de mulți factori: mediul familial al elevului, abilitățile și motivația. Dar cel mai important factor din cadrul școlilor este predarea și calitatea profesorilor și a instructorilor, conform unei cercetări din 2018, OECD TALIS (Teaching and Learning International Survey – Organizația, pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care se concentrează pe profesori de gimnaziu. Ansamblul de competențe necesare pentru a fi un profesor eficient este extins și complex.

Pe lângă cunoașterea materiei și a modului de predare a acesteia, profesorii trebuie să fie experți în dezvoltarea copilului, managementul clasei, administrație și chiar psihologie și să își actualizeze pachetul de cunoștințe pe parcursul carierei. Din aceste motive, învățământul este considerat o „profesie” mai degrabă decât un simplu „loc de muncă”. De asemenea, așteptările de la liderii din educație au depășit rolul lor tradițional de administratori și includ acum conducerea echipei, instruirea, crearea de parteneriate și comunicarea eficientă cu părinții și alte părți interesate. Dar „profesionalismul” profesorilor și directorilor de școli variază în funcție de țară și context și poate fi influențat atât de politici, cât și de comportamentul profesorilor și al liderilor școlari înșiși, mai arată studiul.

Bio

1. Adina Rada este economist de profesie, cu studii masterale și postuniversitare în integrare europeană și dezvoltare regională, având o experiență de peste 20 de ani în domeniile IT&C, management, inovare, proiecte și dezvoltare regională.

2. A contribuit, din roluri de autor, coordonator sau expert în implementare, la peste 100 de proiecte cu finanțare nerambursabilă, dintre care câteva zeci dedicate educației. În zona infrastructurilor de sprijin pentru afaceri, se evidențiază

3. În prezent, își concentrează activitatea în special pe proiecte din sfera educației și digitalizării, pe care le consideră esențiale pentru dezvoltarea economică locală și regională. Acționează ca arhitect al transformării digitale, realizând analize, concepte și programe educaționale integrate. Pregătește acreditarea a două programe de formare destinate profesorilor, denoi strategii didactice inovatoare, aplicabile în clasa digitalizată și în smartlab.

Conform celui mai recent material de politică sectorială realizat de către OECD, profesorii joacă un rol esențial în modelarea rezultatelor educaționale ale elevilor în medii de învățare din ce în ce mai digitale, în exploatarea beneficiilor tehnologiei educaționale și în protejarea elevilor de riscurile resurselor digitale. Mai degrabă decât reproducerea practicilor tradiționale de predare într-un format digital, educația digitală eficientă necesită ca profesorii să își adapteze cu atenție abordările pedagogice la noile medii de învățare. Această sinteză de politică analizează modul în care învățarea profesională continuă (CPL) poate pregăti profesorii pentru această sarcină dificilă. Pe baza perspectivelor PISA 2022 și a datelor comparative colectate prin intermediul anchetei politice privind educația școlară în era digitală, documentul abordează următoarele întrebări: ce formate CPL pot sprijini utilizarea eficientă de către profesori a resurselor educaționale digitale? Cum pot factorii de decizie politică să încurajeze învățarea profesională a profesorilor în domeniul educației digitale? Și ce mecanisme pot contribui la asigurarea calității CPL pentru educația digitală? Sunt câteva din subiectele ridicate de un alt material al OECD (2025), „Pregătirea cadrelor didactice pentru educația digitală: Învățarea profesională continuă privind abilitățile digitale și pedagogiile”.

Dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar este un proces multilateral care necesită o combinație de instruire formală, experiență practică, învățare în colaborare și sprijin continuu sub formă de mentorare sau evaluare. Am extras mai jos o selecție de strategii și modele bazate pe dovezi extrase din cercetări și proiecte recente:

1. Programe structurate de dezvoltare profesională

Modelul în cascadă. Această abordare implică formarea unui grup de profesori experți care devin apoi formatori pentru colegii lor. Modelul în cascadă permite o dezvoltare profesională rapidă și scalabilă, asigurând diseminarea eficientă a cunoștințelor și competențelor în rândul personalului didactic. Sprijinul continuu din partea experților este esențial pentru menținerea calității și abordarea provocărilor pe măsură ce acestea apar.

Acest model l-am preluat și implementat noi în cadrul programului SEED implementat anii trecuți prin care în prima etapă am inclus profesorii experți într-un program de formare în urma căruia ei și-au consolidat și dezvoltat practicile didactice bazate pe noile strategii didactice – Blended learning – ABC learning, UDL learning (Universal Design Learning), Flipped learning, Project based learning – Problem Based Inquiry (PBI), Inquiry Based learning (IDL), iar ulterior în etapa a doua, au colaborat pentru a crea un nou suport de curs bazat pe nevoile profesorilor români, urmând ca în etapa a treia să instruiască efectiv profesori în cadrul centrelor educaționale dotate în prealabil.

Programul de formare SEED a cadrelor didactice din mediul preuniversitar a avut ca și obiectiv principal de a dezvolta abilități si noi competente de predare-învățare-evaluare pentru profesorii instruiți din comunitățile în care există tehnologie de învățare digitală, iar în această etapă UAT-urile României sunt în proces de dotare a școlilor cu finanțare PNRR C15.

2. Învățarea interdisciplinară și bazată pe creație

Integrarea activităților de tip fabricare și de bricolaj (Makerspace de exemplu sau smartlab) stimulează competențele digitale precum gândirea computațională, creativitatea și rezolvarea problemelor. Proiecte precum Making at School oferă o formare interdisciplinară a profesorilor care combină activitățile practice cu instrumentele digitale (de exemplu, imprimarea 3D, codificarea), sprijinind atât competențele specifice disciplinei, cât și pe cele transversale. Astfel de activități se pot realiza în laboratoarele inteligente/smartlabs implementate în majoritatea liceelor din România și care sunt dotate cu imprimante și scannere 3D, roboți, ochelari VR și multe altele, cu scopul de a dezvolta competențele STEM ale copiilor.

3. Leadership și spirit inovator

Încurajarea cadrelor didactice să ia inițiativa și să conducă eforturile de integrare digitală din cadrul școlilor lor îmbunătățește competențele digitale individuale și colective. Leadershipul și spiritul inovator sunt caracteristici psihologice esențiale care sprijină adoptarea de noi tehnologii și pedagogii.  Raportul OECD publicat recent, pe
27 mai recomandă ca directorii școlilor să fie sprijiniți în a se implica în leadershipul instrucțional prin investiții în expertiza specializată despre politicile de management școlar, distribuirea mai eficientă a responsabilităților de management în cadrul școlilor și între școli, extinderea oportunităților de învățare profesională integrate în activitatea profesională pentru directori, ghidate de standarde profesionale. Același raport menționează că managementul școlii poate avea un impact puternic asupra învățării elevilor, căci liderii educaționali puternici creează condițiile necesare pentru o predare și învățare eficientă în cadrul școlii. Aceasta include stabilirea unor așteptări și standarde clare pentru predare și învățare, oferirea de sprijin, feedback și resurse, precum și construirea unei culturi școlare pozitive care promovează dezvoltarea profesională și încurajează inovarea și îmbunătățirea. Deși directorii români se implică în unele sarcini de conducere educațională, aceștia raportează un sprijin limitat pentru a se dezvolta ca lideri educaționali.

Laboratoarele pedagogice facilitează experimentarea și aplicarea practică a instrumentelor, resurselor și metodelor digitale în proiectarea, desfășurarea și evaluarea activităților didactice, conform analizei OECD „Educația și Abilitățile în România, Recenzii ale Politicilor Naționale pentru Educație.

4. Integrarea laboratoarelor psihologice și pedagogice poate reprezenta o strategie eficientă și inovatoare pentru dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar, dacă sunt valorificate complementar și orientate spre obiectivele actuale ale educației digitale căci pot oferi contexte de explorare a impactului tehnologiei asupra proceselor de învățare, motivației și relațiilor profesor-elev, dar și pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale digitale. Laboratoarele pedagogice facilitează experimentarea și aplicarea practică a instrumentelor, resurselor și metodelor digitale în proiectarea, desfășurarea și evaluarea activităților didactice, conform analizei OECD „Educația și abilitățile în România, recenzii ale politicilor naționale pentru educație”.

Ele pot fi integrate practic pentru proiectarea de activități interdisciplinare astfel încât profesorii să poată lucra în echipe pentru a crea și implementa proiecte care combină aspecte psihologice (gestionarea emoțiilor, motivația, relații digitale sănătoase) cu metode pedagogice digitale (utilizarea platformelor online, resurse multimedia, evaluare digitală), pentru simulări și studii de caz digitale, pentru reflecție și mentorat digital. Laboratoarele care sunt deja dotate cu tehnologii educaționale moderne (platforme de e-learning, aplicații interactive, instrumente de analiză a datelor educaționale), oferă multiple posibilități de învățare în școală între profesori, iar pentru ca aceste activități să fie desfășurate este nevoie de o planificare și organizare, precum și de mentorat respectiv asistență (vedeți și răspunsurile cadrelor didactice).

5. Îmbinarea învățării formale, nonformale și informale, respectiv corelarea contextelor de învățare: Profesorii dezvoltă adesea competențe digitale în mod informal sau prin mijloace nonformale. Programele eficiente ar trebui să coreleze în mod intenționat aceste experiențe cu formarea formală, recunoscând și bazându-se pe ceea ce profesorii știu și fac deja. Cultură școlară colaborativă: promovarea unei culturi în care profesorii învață împreună și unii de la alții (învățare reciprocă, mentorat, comunități de practică) susține dezvoltarea competențelor digitale în timp.

6. Oportunități de învățare online și flexibilă prin acces la cursuri online masive deschise (MOOC) ce oferă oportunități scalabile de perfecționare, dar trebuie selectate cu atenție pentru a se asigura că acoperă întreaga gamă de competențe digitale, inclusiv evaluarea elevilor în medii digitale.

Dezvoltarea eficientă a competențelor digitale ale profesorilor K12 se bazează pe o combinație de modele de formare scalabile, învățare interdisciplinară și practică, cultivarea leadershipului, integrarea diverselor contexte de învățare și accesul la resurse online de înaltă calitate. Sprijinul susținut, colaborarea și adaptabilitatea sunt esențiale pentru a se asigura că profesorii pot integra cu succes noile strategii digitale în practica lor didactică.

Spre deosebire de copii, adulții au experiențe anterioare – învățarea e mai eficientă dacă se leagă de ce știu deja, sunt pragmatici și vor relevanță imediată – „La ce îmi folosește?”, sunt autonomi – preferă să aibă control asupra ritmului și metodei de învățare, învață prin aplicare – teoria fără practică e puțin motivantă, sunt sensibili la timp – învățarea trebuie să fie bine organizată, concisă și eficientă.

Profesorii sunt un caz special de „învățători care trebuie să învețe”. În formarea lor continuă, cred că trebuie ținut cont că:

Ÿ  Învață cel mai bine prin colaborare, iar grupurile de învățare între colegi (comunități de practică) stimulează reflecția și schimbul de idei.

Ÿ Sunt foarte receptivi la învățare contextualizată, iar formarea trebuie să plece de la provocările reale din clasă: motivația în scădere a elevilor, nevoia de digitalizare, adaptarea la diversitate etc.

Ÿ Învață excelent prin reflecție dirijată, căci învățarea devine mai profundă dacă este însoțită de întrebări ca: „Ce am făcut bine?”, „Ce aș face altfel?”, „Ce reacție au avut elevii?” și folosind jurnal reflexiv, autoevaluare ghidată, coaching educațional.

Contextul actual al României. În această perioadă școlile din România au o ocazie unică de a finaliza dotările de mobilier și soluții digitale, prin PNRR, finanțări pentru dotarea sălilor de clasă din școli cu echipamente digitale. În 2023 au fost aprobate 1.120 de proiecte în valoare de peste 420 de milioane de lei, pentru dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor. De asemenea, au fost aprobate 2.538 de proiecte depuse de autoritățile locale, cu un buget total solicitat de peste 1 miliard de euro, pentru dotarea cu mobilier a 75.000 de săli de clasă și cu echipamente IT a 3.600 de școli.

Au fost admise la finanțare 19 proiecte în cadrul apelului PNRR „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar” ce are obiectivul de a asigura dezvoltarea și implementarea unui program de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat. Obiectivul acestui program este dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare la clasă, indiferent de disciplină.

În cadrul documentului de politică OECD (2024), „Reforma învățământului preuniversitar în România: Consolidarea sistemelor de conducere, de evaluare și de sprijin”, printre măsuri ni se recomandă reducerea poverii administrative și a cerințelor de raportare în școli. Reducerea poverii administrative ar permite școlilor să se concentreze asupra obiectivului lor principal, și anume un proces de predare și învățare de calitate. Un studiu al Băncii Mondiale subliniază faptul că directorii de școli își dedică majoritatea timpului sarcinilor administrative, cum ar fi cunoașterea legislației și răspunzând la diverse cereri de date, care se suprapun adesea. În plus, directorii și personalul școlii trebuie să organizeze și să participe la diverse comisii școlare, ceea ce reprezintă o povară suplimentară asupra timpului lor (World Bank, forthcoming). Alte țări din OCDE au simplificat birocrația în școli. Acestea au câteva trăsături comune: înalți funcționari publici au susținut și au supravegheat măsurile de reducere a birocrației, iar consultările cu școlile și cu autoritățile școlare locale au ajutat la identificarea proceselor administrative redundante sau inutile și la formularea de propuneri. Planul României de a dezvolta un sistem informatic de gestionare a datelor educaționale și de a investi în competențe digitale reprezintă un pas important pentru reducerea sarcinilor de raportare care revin școlilor. Pentru ca sistemul să fie eficient, toate părțile interesate ar trebui să fie obligate să îl utilizeze ca platformă unică de colectare a datelor din învățământul preuniversitar. Mai mult, Ministerul Educației și Institutul Național de Statistică (INS) vor trebui să cadă de acord să utilizeze aceiași indicatori și să aplice controale de calitate solide asupra datelor colectate.

Principala constatare ale analizei-diagnostic OECD „Reforma învățământului preuniversitar în România: Consolidarea sistemelor de conducere, de evaluare și de sprijin” este că practica didactică nu reflectă încă obiectivele de învățare prevăzute în curriculumul național și în inițiativa România educată. 

CUM ÎNVAȚĂ PROFESORII SURSA: Olimpia Meșa, 2019, „Cum învață oamenii”

Voci din școli

Pentru această secțiune am întrebat profesoarele cu care am colaborat în cadrul SEED, respectiv doamne director cu care am colaborat în cadrul altor proiecte. Întrebările adresate au fost aceleași și am urmărit perspectiva profesorului care este și formator de cadre didactice, precum și perspectiva coordonatorului de instituție. Care sunt cele mai bune metode de a instrui profesorii în integrarea noilor strategii didactice în procesul didactic?

Ioana Pantor, profesor de limba engleză la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, formator pedagogie digitală și ambasador în educație digitală

Cum se dezvoltă competențele digitale ale profesorilor?
Competențele digitale au o necesitate în toate domeniile de activitate. Pentru a ține pasul cu nevoia de integrare a tehnologiei în procesul instructiv-educativ, profesorii sunt nevoiți să descopere tainele celor mai utile aplicații și platforme online pe care să le utilizeze în sala de clasă. Pentru a avea încredere în ei, cred că cea mai bună modalitate este aceea de a participa la sesiune de formare hands-on, cu multă practică și puțină teorie.

Din experiența ta, cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice?
Strategiile didactice nu sunt noi, ele există de dinainte ca această necesitate de integrare a tehnologiei să existe. Ceea ce trebuie să facă acum profesorii este să descopere cum poate fi facilitată învățarea cu ajutorul tehnologiei, pe modelul TPACK.

Din experienta ta și de formator de cadre didactice, care este un număr minim de ore pe care le vezi necesare pentru practică?  Respectiv, cu cine sa facă cadrele didactice practică? Cu profesori mentori? Cu specialiști în digitalizare?
Cred că ambele variante sunt potrivite, atât cu profesori, cât și cu specialiști. Pe mine m-a ajutat mult faptul că am discutat cu un specialist tehnic despre funcțiile ecranului interactiv, dar profesorii pot fi mai bine înțeleși de către alți profesori care se confruntă cu situații similare la clasă. Ca număr de ore, depinde de ce echipamente se folosesc. Pentru display-uri utilizate de noi, cred că ar fi utile 3 ședințe a câte 1,5 ore fiecare, în grupe de
4-5 profesori. Ideal ar fi să existe mai multe display-uri, astfel încât să se poată lucra simultan cu mai mulți profesori.

Mihaela Ilieș, directorul Colegiului Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, județul Bihor

Cum dezvoltăm competențele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?

Într-o eră a digitalizării este imperios necesară dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar. Aceasta este premisa majoră pentru asigurarea unei educații relevante și adaptate secolului XXI. Iată câteva direcții și acțiuni concrete care pot contribui la acest proces:

• Formare profesională continuă adaptată nevoilor reale prin cursuri de formare digitală acreditate, ateliere practice, formare diferențiată.

• Mentorat și comunități de învățare prin crearea de rețele de mentori digitali, comunități online de practică.

• Integrarea competențelor digitale în evaluarea profesională.

• Acces la infrastructură și resurse – dotări tehnologice adecvate, licențe software educaționale.

• Integrarea TIC în curriculum și metodologie.

• Sprijin instituțional și leadership digital – directorii de școli ar trebui să fie promotori ai digitalizării.

• Monitorizare și evaluare continuă.

Din experiența ta, cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice? Ce recomandări ai pentru ei sau pentru conducerea școlilor?

Integrarea noilor strategii didactice este esențială pentru a menține relevanța procesului educațional într-o lume în continuă schimbare. Din experiență, pot spune cum profesorii reușesc mai bine să integreze strategiile noi și aș putea face și câteva recomandări.

Integrarea noilor strategii se face prin formare continuă aplicată, prin colaborare cu alți colegi, prin experimentare și reflecție – mare parte dintre noi suntem autodidacți, prin adapatea strategiilor la contextul propriu.

Ca recomandare: alegeți o strategie nouă pe care să o aprofundați. Sunt o serie de cursuri de digitalizare care prezintă o multitudine de strategii într-un timp mult prea scurt. Dacă nu le aprofundezi, chiar dacă în momentul în care îți sunt prezentate ți se par ușor de utilizat, nu le vei aplica.

Orice strategie nouă abordată și aplicată la clasă trebuie „verificată” prin observarea reacțiilor elevilor și adaptată permanent până când obținem feed-backul pe care ni-l dorim.

Consider că rolul directorului de școală este important. Directorul de școală ar trebui să creeze un climat deschis inovării, în care greșelile sunt acceptate ca parte a învățării și profesorii sunt încurajați să experimenteze; să sprijine formarea continuă dar cu accent pe aplicabilitate practică, coaching și mentorat, nu doar pe teorie; să faciliteze colaborarea între profesori nu doar formal, ci pentru planificare comună, interasistențe la lecții și reflecție; să valorifice bunele practici orgnizând sesiuni în care profesorii să prezinte ce funcționează la orele lor; să evalueze impactul strategiilor și prin observație, feedback de la elevi și indicatori calitativi (implicare, motivație).

Din experienta ta, care este un număr minim de ore pe care le vezi necesare pentru practică?  Respectiv, cu cine sa facă cadrele didactice practica? Cu profesori mentori? Cu specialiști în digitalizare?

Da, este absolut necesar un număr minim de ore pentru practică, nu știu să spun exact care ar fi acel număr deoarece depinde foarte mult de fiecare profesor, de nivelul pe care îl are în ceea ce privește digitalizarea, de deschiderea și interesul pe care îl are cu privire la formarea sa continuă. Totuși, cred că mai importnată decât numărul de ore de practică este calitatea.

În formarea continuă a cadrelor didactice, practica aplicată este esențială pentru integrarea reală a strategiilor didactice moderne, mai ales când vorbim de inovație, tehnologie și învățare centrată pe elev. Pentru aceasta, consider că este nevoie de mentori foarte bine pregătiți, atât din punct de vedere teoretic, dar, foarte important, din puntul de vedere al aplicabilității, adică, să transpună facil partea teoretică în aplicații practice utilizabile la clasă. Acești mentori cred că ar trebui să aparțină sistemului sau să fi făcut parte din sistemul de învățământ, care să colaboreze eficient cu specialiști în digitalizare. E necesară demonstrarea aplicabilității modelelor strategice prin exemple autentice.

Anterior spuneam despre interasistențe la ore. Consider că schimbul de bune practici facilitează cel mai rapid adoptarea unor strategii noi. Puterea exemplului este mai puternică decât orice teorie fără aplicație practică! Din experiențele ErasmusĂ pot spune că acest lucru este perfect adevărat: interasistențele, colaborarea și lucrul în echipă facilitează învățarea și impulsionează persoana să încerce și altceva.

Daniela Berchez, profesor de fizică la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea, județul Bihor, coautor de manuale, formator în pedagogie digitală și ambasador în educație digitală

Cum dezvoltăm competențele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?
Competența digitală este un ansamblu de cunoștințe, deprinderi și atitudini atunci când este necesară  utilizarea tehnologiei. Pentru a a dezvolta ceea ce am scris mai sus este nevoie de un program foarte bine organizat, pe conținuturi și aplicare practică. Cea mai  eficientă metodă de învățare este într-un curs de formare față în față, urmat de un ghid de tip webinar înregistrat. Cursul să aibă și webinarii înregistrate.

Din experiența ta și de formator de cadre didactice, care este un număr minim de ore pe care le vezi necesare pentru practică?  Respectiv, cu cine să facă cadrele didactice practica? Cu profesori mentori? Cu specialiști în digitalizare?
E nevoie de profesori de specialitate și mentori digitali pentru formatori. Cursul trebuie să aibă un orar pentru atingerea obiectivelor, numărul de ore depinde de ce obiectivele dorite ale cursului. Susțin cursurile în format fizic, cu webinarii înregistrate pentru teme, practică acasă, curs cu obiective clare și conținuturi utile necesare activității didactice. Formatori / profesori pe discipline și  specialiști „digitali” – care să însoțească activ la clasă.

Maria Racu, directorul Colegiului Național „Radu Negru”, Făgăraș, Brașov

Cum dezvoltăm competențele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?
Prin cursuri de formare interactive și aplicate.

Din experiența ta, cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice? Ce recomandări ai pentru ei sau pentru conducerea școlilor?
Noile strategii sunt implementate cu ușurință dacă există o prezentare în prealabil bine documentată atât teoretic, cât și practic. De asemenea, este importantă sublinierea punctelor forte, a plusvalorii.

Este nevoie de practică în formare? Cu cine ar trebui să o facă profesorii – mentori sau specialiști în digitalizare?
Cât mai multe ore de practică, iar formatorii să fie atât mentori cât și specialiști în digitalizare.

Eryka Lang, profesor de științe sociale, director adjunct al Școlii Gimnaziale „Pia Brătianu” București, formator pedagogie digitală și ambasador în educație digitală

Cum dezvoltăm competențele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?

Cred că la acest moment discutăm de o majoritate a cadrelor didactice deja alfabetizată digital. Pandemia ne-a forțat să facem un salt rapid către tehnologie, dar ceea ce am câștigat atunci riscăm să pierdem dacă nu continuăm să aplicăm, să aprofundăm și să extindem nivelul competențele deja formate.

Dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor depinde de numeroși factori, la bază fiind cei de natură intrinsecă, personală. Rezistența la tehnologizare nu vine dintr-o rea- voință, ci dintr-o înțelegere defectuoasă a unui context amplu și a unei slabe conștientizări a necesității efortului făcut în direcția aceasta. Profesorii trebuie ajutați să înțeleagă faptul că vor performa ca pedagogi dacă își vor dezvolta inclusiv competențele digitale. Societatea și trendurile actuale proiectează un viitor în care niciun cetățean nu-și va mai putea permite să ignore tehnologia în viața de zi de zi. Din această perspectivă, profesorul, care are menirea să sprijine și să faciliteze învățarea elevilor ca personalități autonome integrate în societate și pe piața muncii, are nevoie de cea mai profundă conștiință a necesității deținerii unor competențe digitale cât mai avansate pentru a-i inspira pe elevi și pentru a le crea contexte de învățare autentice și productive. Competențele digitale ale profesorilor nu pot fi nicicum separate de cele pedagogice. Pedagogia digitală nu se opune celei tradiționale, ci o îmbogățește cu noi instrumente și îi confer un ritm mai dinamic. Însă logica procesului educațional rămâne aceeași. Este adevărat că strategiile de învățare devin mai complexe, interactive și mult mai ușor adaptabile cu ajutorul tehnologiei, dar principiile pedagogice tradiționale constituie un fundament solid. Un profesor care nu are această înțelegere pedagogică nu va reuși să valorifice tehnologia dincolo de funcțiile de bază ale unui ecran.

Pe lângă pregătirea pedagogică și formarea digitală propriu-zisă, este nevoie și de condiții de lucru adecvate. Privind atent școlile românești, putem vedea cât de mare este decalajul între intenția de digitalizare și realitatea logistică din școli. Un învățător petrece 3-4 ore pe zi în aceeași sală și lucrează constant cu aceleași mijloace. În schimb, un profesor de gimnaziu sau liceu poate trece într-o singură zi prin șase sau chiar șapte săli diferite, dotate în momente diferite și cu alte echipamente. În aceeași școală, poți avea table interactive din generații diferite, laptopuri cu sisteme de operare diferite, multifuncționale sau sisteme audio-video care funcționează diferit de la un etaj la altul. Este de înțeles că această diversitate tehnologică este bine intenționată, dar conduce în același timp la o fragmentare ce sabotează eficiența.

Profesorii nu au nici timpul și nici motivația să învețe cum se utilizează 4-5 tipuri de tehnologii în paralel, în același program haotic, când în pauze îi supraveghează pe elevi, iar la ore predau diferențiat, aplică planuri remediale, evaluează obiectiv și în raport cu descriptori de performanță etc. Dacă dotarea nu este unitară și ușor de utilizat, este greu să dezvoltăm cu adevărat competențe digitale dincolo de diplomele și adeverințele de formare.

Chiar dacă fugim de ideea de standardizare, cred că ar fi necesară o formulă de standardizare tehnologică privind mijloacele IT, dar nu și metodele!, dublată de sprijin tehnic constant și de formare aplicată.

Din experiența ta, cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice? Ce recomandări ai pentru ei sau pentru conducerea școlilor?

Profesorii integrează strategii didactice moderne atunci când le este demonstrată eficiența lor, când înțeleg de ce sunt utile, când văd că funcționează și când pot adapta aceste metode la realitățile propriei clase/școli. În sensul acesta, cred că lecțiile deschise și schimbul de bune practici, însoțite de un feedback  constructiv au cel mai mare potențial de a produce învățare, adică schimbare, la nivelul cadrelor didactice.

Cred că ceea ce descurajează profesorii este că sunt lipsiți de sprijin. În cele mai multe școli nu există o persoană desemnată permanent pentru suport IT. Gândindu-ne la o școală mare, cu peste 30 de clase care funcționează simultan, chiar și un singur tehnician IT ar fi insuficient pentru a răspunde prompt tuturor problemelor. Dar în lipsa acestui sprijin, profesorii pierd timp prețios rezolvând chestiuni tehnice în loc să se concentreze pe actul didactic. În cele din urmă, acest efort care creează frustrare și care consumă timp, devine una dintre principalele cauze ale rezistenței la digitalizare.

Recomandarea mea este ca fiecare școală să aibă un responsabil IT dedicat, nu doar pe hârtie, ci prezent fizic, cu disponibilitate și cu competențe reale. Fără acest sprijin de bază, orice strategie de formare sau investiție în echipamente riscă să rămână neutilizată sau abandonată în timp.

Totodată, suprasolicitarea birocratică scade randamentul și potențialul oricărui profesor, oricât de bine intenționat ar fi. Știu cât de greu este, ca profesor cu normă completă, să găsești timp și pentru pregătire pedagogică, și pentru formare, și pentru lecții atractive, într-un sistem care te obligă zilnic la raportări, evaluări, campanii, programe, inspecții, examene etc. Perioada vacanțelor ar fi extrem de bună pentru a aplica un program de training intensiv, de o săptămână, spre exemplu, iar profesorii să fie plătiți ca și cum ar fi în activitate, deoarece muncesc și se pregătesc în interesul elevilor. Cred că această variantă de training pedagogic intensiv la nivelul fiecărei școli ar avea și alte beneficii: ar favoriza colaborarea între profesori, ar spori sentimentul de apartenență la comunitatea școlară, ar contura o viziune unitară privind filosofia școlii, strategiile didactice și proiectele educative propuse pentru următorul an.

Este nevoie de practică în formare? Cu cine ar trebui să o facă profesorii – mentori sau specialiști în digitalizare?

Desigur că da! Practica în formare este esențială. Anul acesta, am fost coordonator de practică pedagogică pentru studenți de la Universitatea București, care au optat pentru modulul psihopedagogic. În autoevaluările lor, toți, fără excepție au menționat un real progres de la un semestru la altul în ceea ce privește competențele psiho-pedagogice dobândite în perioada de practică. Asemenea lor, învățarea autentică se întâmplă doar în contexte reale. Nu este suficient să prezentăm o platformă sau un model ideal de lecție – profesorii au nevoie de timp să experimenteze, să aplice, să observe efectul asupra elevilor, să primească feedback și să aibă timp să ajusteze.

În mod ideal, practica ar trebui realizată alături de profesori mentori, care au rezultate vizibile în lucrul cu elevii. Specialiștii în digitalizare dacă doar cunosc tehnologia, însă nu știu și cum să o aplice pedagogic, nu vor reuși să producă învățare în lucrul cu un profesor care are 25 de ani de experiență și care știe că tehnologia fără pedagogie este asemeni unui televizor fără telecomandă și butoane de control.

Formarea eficientă trebuie să fie însoțită de mentori care nu doar știu cum să opereze cu diferite dispozitive tehnologice, ci le integrează zilnic în procesul educațional la clasă, mixând elementele tradiționale cu cele moderne și obținând rezultate concrete. Cred că o rețea de profesori mentori, ambasadori ai pedagogiei digitale, care au obținut rezultate deosebite cu elevii, care fac performanță în medii vulnerabile, ar fi o soluție viabilă. Există astfel de rețele și încă mai este loc și nevoie pentru a construi altele noi. Spun asta deoarece într-o școală, relațiile ierarhice existente, statutul sau vechimea profesorilor, precum și lipsa unei culturi a mentoratului real fac ca acest proces să fie formal și lipsit de impact. Mulți profesori cu experiență (poate cu peste 25 de ani în învățământ) ezită să accepte sprijin din partea unor colegi de-ai lor mai tineri, chiar dacă aceștia au competențe digitale superioare. Tocmai de aceea cred că mult mai eficientă ar fi practica facilitată de profesori mentori care fac parte dintr-o rețea căreia îi este recunoscută expertiza. La rândul lor, profesorii mentori învăță unul de la altul și fac schimb de bune practici, pe care ulterior le împărtășesc cu profesorii pe care îi mentorează.

Irina Maxim-Panait, profesor învățământ primar, Școala Gimnazială nr. 79, București, formator pedagogie digitală și ambasador în educație digitală

În contextul transformărilor accelerate din educație, formarea continuă a cadrelor didactice din mediul preuniversitar este nu doar necesară, ci esențială pentru a asigura un act educațional relevant, atractiv și eficient pentru noile generații de elevi. În calitate de ambasador de pedagogie digitală și formator al profesorilor, am observat direct impactul pozitiv pe care îl are formarea bine structurată și aplicată în dezvoltarea competențelor digitale și în integrarea strategiilor didactice moderne.

Cum dezvoltăm competențele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?

Dezvoltarea competențelor digitale trebuie să urmeze un parcurs coerent, structurat pe nevoile reale ale cadrelor didactice. Nu este suficientă doar instruirea tehnică – succesul stă în integrarea acestor competențe în demersul didactic.

Recomandări:
Ÿ Formare diferențiată, în funcție de nivelul inițial de competență digitală (începător, intermediar, avansat).

Ÿ Programe de tip blended learning, care combină teoria (webinarii, cursuri online) cu sesiuni practice, asistate.

Ÿ Exemple concrete și resurse aplicabile imediat la clasă: aplicații interactive, instrumente de evaluare digitală, medii de învățare colaborativă.

Ÿ Mentorat digital – conectarea profesorilor cu mentori sau colegi formatori care pot oferi sprijin direct, pe termen lung.

Ÿ Recunoașterea eforturilor prin certificări, badge-uri digitale sau stimulente din partea școlii.

Cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice? Ce recomandări ai pentru ei sau pentru conducerea școlilor?

Din experiența mea, profesorii reușesc cel mai bine să adopte noile strategii didactice atunci când: le experimentează în contexte reale, fără presiunea de a performa perfect; văd impactul asupra elevilor – creșterea motivației, implicării, performanțelor; primesc sprijin constant din partea școlii – timp pentru pregătire, feedback, echipamente necesare.

Recomandări pentru profesori: începeți cu pași mici și strategii clare, cum ar fi învățarea prin proiecte, utilizarea aplicațiilor de tip quiz sau brainstorming digital.

Lucrați în comunități de practică, unde schimbul de idei și resurse devine o sursă valoroasă de inspirație. Evaluați periodic ce funcționează și ce nu – reflecția pedagogică este cheia progresului.

Recomandări pentru conducerea școlilor: asigurați infrastructura digitală minimă (internet stabil, dispozitive, platforme funcționale); oferiți timp dedicat pentru formare și testare de metode noi; încurajați un climat deschis inovației, unde greșelile sunt văzute ca oportunități de învățare.

Este nevoie de un număr minim de ore pentru practică? Cu cine ar trebui să facă profesorii această practică?

Da, experiența mi-a arătat că fără practică aplicată, formarea rămâne teoretică și greu de transpus în activitatea zilnică. Practica trebuie să fie integrată, ghidată și reflectată.

Sugestii:
Ÿ Minimum 20-30 de ore de practică asistată într-un program de formare coerent, pentru a permite exersarea, ajustarea și consolidarea noilor abilități.

Ÿ Practica ar trebui desfășurată cu profesori mentori, care au deja experiență în integrarea digitalului și a strategiilor moderne în procesul didactic.

Ÿ Cu specialiști în digitalizare educațională, care pot oferi nu doar soluții tehnice, ci și pedagogice.

Ÿ În echipe de învățare colaborativă – co-teaching, schimburi de lecții, ateliere aplicative între colegi.

Concluzie: formarea profesorilor în era digitală trebuie să fie continuă, colaborativă și contextualizată. Nu mai este vorba doar despre a „ști” să folosești o unealtă digitală, ci despre cum să creezi învățare autentică, adaptată vremurilor actuale. Investiția în dezvoltarea profesională a profesorilor este cea mai sigură cale spre un sistem educațional relevant și sustenabil.

Soluția nu este doar digitalizarea, ci o schimbare de mentalitate susținută prin formare continuă și practică pedagogică modernă.

Larisa Dediu, profesor matematică la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Bacău, formator pedagogie digitală și ambasador în educație digitală

Cum dezvoltăm competențele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?
În ultimii ani s-au amplificat eforturile în acest sens. Sunt tot mai multe cursuri care vin în ajutorul profesorilor, în vederea dezvoltării abilităților digitale ale acestora.

Din păcate, pare că nu este suficient. Pe lângă participarea la astfel de cursuri, este necesară și implicarea personală a fiecărui cadru didactic. Consider că partea de curiozitate și autoeducație joacă un rol foarte important.

Din experiența ta și de formator de cadre didactice, care este un număr minim de ore pe care le vezi necesare pentru practică?  Respectiv, cu cine sa facă cadrele didactice practica? Cu profesori mentori? Cu specialiști în digitalizare?

Tehnologia trebuie utilizată în măsura și în forma în care aduce plus valoare, în funcție de specificul fiecărei lecții și specificul grupului țintă de elevi. În planificarea unei lecții este necesar să ne întrebăm: „Mă pot ajuta de tehnologie pentru a efecientiza formarea competențelor urmărite?”, „Ce strategie mă poate ajuta în acest sens?”, „Ce instrumente (fizice și/sau virtuale) am la dispoziție?”, „Cum o implementez și cum elimin factorii disturbatori care vin la pachet cu aceasta?”

Este nevoie de practică în formare? Cu cine ar trebui să o facă profesorii – mentori sau specialiști în digitalizare?

Numărul minim necesar de ore de practică depinde de la persoană la persoană, în funcție de nivelul inițial de pregătire și de capacitatea fiecăruia de a adapta instrumentele la specificul unei lecții.

În plus, după o formare de bază (instrumente digitale Ă strategii didactice), trebuie să existe continuitate atât la clasă, cât și în interesul de a ține pasul cu noutățile din domeniul tehnologiei moderne.

Consider că specialiștii în digitalizare au rolul de a prezenta și a explica ceea ce oferă un anume instrument, dar integrarea eficientă a acestora la clasă o poate face doar un cadru didactic. Aș mai adăuga faptul că pentru a exista o oarecare uniformitate în calitatea actului de predare, Ministerul Educației trebuie să pună la dispoziție pachete de materiale didactice digitale complete (predare – exersare – fixare și consolidare), tot așa cum pune la dispoziție și manualele.