Care este secretul transformării lui Novak Djokovic. Ce l-a ajutat să ajungă numărul 1 în lume
Novak Djokovic a ocupat ani de-a rândul locul 3 în clasamentul de simplu al celor mai buni jucători de tenis din lume, în spatele duoului formidabil Federer-Nadal. În 2011, însă, ceva s-a schimbat în cariera lui Djokovic: a câștigat trei…
Novak Djokovic a ocupat ani de-a rândul locul 3 în clasamentul de simplu al celor mai buni jucători de tenis din lume, în spatele duoului formidabil Federer-Nadal. În 2011, însă, ceva s-a schimbat în cariera lui Djokovic: a câștigat trei turnee de Grand Slam și a reușit una dintre cele mai lungi serii de meciuri câștigătoare, 43 la număr, întreruptă în cele din urmă de Roger Federer.
Anul 2011 a reprezentat, așadar, momentul de cotitură al carierei sale; ce a dus însă la această schimbare?
Există numeroase teorii pe acest subiect, începând cu regimul său fără gluten și continuând cu schimbări la nivel psihic. Cea din urmă a venit, probabil, în urma succesului înregistrat la finalul anului 2010 în finala Cupei Davis – primul trofeu câștigat de Serbia. Djokovic a realizat, în acel moment, că poate câștiga orice meci, indiferent de advesar. Este într-un fel ironic, pentru că acest trofeu este unul câștigat în echipă, iar cariera lui Djokovic este una incredibilă la simplu.
Nici aspectul fizic nu trebuie neglijat – regimul său alimentar a eliminat practic numărul mare de meciuri abandonate și i-a dat o rezistență aproape nemaivăzută astăzi. Dovadă stau numeroase meciuri, dintre care merită să amintim finala de la Australian Open, câștigată în fața lui Rafael Nadal, care a durat mai bine de cinci ore.
Astăzi, la 28 de ani, Djokovic ocupă primul loc în clasamentul ATP de simplu, cu un număr dublu de puncte față de ocupantul locului 2, Andy Murray. Dominația sa este impresionantă: a jucat 15 finale consecutive și a câștigat 11 titluri, dintre care 3 de Grand Slam și 6 de Masters 1000. Singurul jucător care a reușit să îl învingă de mai multe ori este Roger Federer, care la 34 de ani continuă să fie principalul său competitor. De altfel, 7 dintre cele 15 finale jucate de Djokovic au fost în compania lui Federer.
Jucătorul sârb termină anul cu 82 de victorii și 6 înfrângeri (3 în fața elvețianului), cele mai bune cifre de la cele înregistrate de Federer în 2006 (92 de victorii, 5 înfrângeri).
Principalul obiectiv al lui Djokovic pentru 2015, după cum a declarat chiar el, este Roland Garros-ul, singurul turneu de Grand Slam care îi lipsește.