Home Actualitate Care este salariul lui Gheorghe Dobra, C...
Actualitate

Care este salariul lui Gheorghe Dobra, CEO-ul Alro Slatina. Anul trecut a încasat 2,4 mil. lei

Ani la rând, unul dintre cele mai bine păzite secrete pentru marile companii listate la Bursa de la București era salariul directorilor. Formularea ambiguă a Codului Bursei de Valori le permitea societăților să publice laolată remunerația conducerii, fără ca aceasta…

Care este salariul lui Gheorghe Dobra, CEO-ul Alro Slatina. Anul trecut a încasat 2,4 mil. lei
Care este salariul lui Gheorghe Dobra, CEO-ul Alro Slatina. Anul trecut a încasat 2,4 mil. lei · Foto: Business Magazin

Ani la rând, unul dintre cele mai bine păzite secrete pentru marile companii listate la Bursa de la București era salariul directorilor. Formularea ambiguă a Codului Bursei de Valori le permitea societăților să publice laolată remunerația conducerii, fără ca aceasta să fie defalcată, individual, pentru fiecare director sau membru al CA-ului în parte. Cu alte cuvinte, transparență incompletă și doar pentru cine vrea. Până în primăvara lui 2022.

Cea mai importantă dezvăluire a ultimilor ani, una care ar fi trebuit să fie însă o normalitate pentru orice companie care se tranzacționează la Bursa de la București, este accesibilă zilele acestea oricărei persoane cu o conexiune la internet, chiar dacă este sau nu este investitor la compania respectivă: ce salariu are directorul general, directorul financiar, orice director din companie. A fost nevoie ca aceste companii, la care sunt acționari milioane de români prin intermediul fondurilor de pensii Pilon II, să fie forțate de o directivă europeană pentru a face pasul normal spre transparentizare.

Toate societățile listate cu acțiuni pe segmentul principal al Bursei de la București, așadar de la cele mai mari precum OMV Petrom, BRD, Chimcomplex, MedLife, Rompetrol, până la cele medii, precum Biofarm, Ropharma, TeraPlast, chiar și la cele cu zeci de milioane de lei valoare de piață, publică din primăvara lui 2022 raportul de remunerare ca parte a unei directive europene transpusă anul acesta în legislația românească. Urmează probabil și cei care administrează banii de pensie ai românilor?

Cât câștigă CEO-ul Alro? Gheorghe Dobra, CEO al Alro Slatina, a avut în 2021 o remunerație brută de 41.000 de euro lunar. Gheorghe Dobra, 63 de ani, director general al producătorului de aluminiu Alro Slatina de aproape trei decenii și unul dintre cei mai cunoscuți directori din industria României, a avut în 2021 o remunerație fixă brută de 1,6 mil. lei la care se adaugă una brută de aproape 800.000 de lei de la o entitate din grupul Alro Slatina, adică circa 2,4 mil. lei, potrivit raportului de remunerare al Alro Slatina.

Lunar acest lucru înseamnă circa 203.000 de lei (41.000 de euro) brut. Marian Năstase, președintele Alro Slatina, a publicat 259.000 de lei în 2021, Vasile Iuga, administrator al boardului circa 525.000 de lei, Marinel Burduja aproximativ 297.000 de lei, Laurențiu Ciocârlan (249.000 de lei), Oana Truță (201.000 de lei), Voicu Cheta (201.310 lei). Genoveva Tănase, CFO, Alro, a publicat 587.000 de lei. Alro Slatina are 1,2 mld. lei capitalizare, iar în ultimele 12 luni acțiunile s-au depreciat cu 44%. Spre comparație BET are plus 14%.

VEZI AICI CE SALARII AU SI ALTI SEFI DE COMAPNII GIGANT DIN ROMANIA

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună