Care este resursa pe care România o are din belșug, dar pe care nu știe să o valorifice? Deși suntem țara care deține o treime din această resursă a Europei, ne batem joc de ea

Cu aproape 40 de stațiuni atestate și unele dintre cele mai diverse resurse naturale din regiune – de la ape termale și nămoluri sapropelice la mofete și saline – turismul balnear românesc are toate premisele să joace în prima ligă regională. În realitate însă, sectorul rămâne puternic dependent de piața internă și vulnerabil la orice recul al acesteia.

Cei 47.683 de turiști străini atrași în 2025 conturează o piață externă încă marginală, incapabilă să compenseze scăderile din consumul local, în timp ce directiva europeană care ar putea facilita accesul pacienților străini cu decontare din țările de origine, rămâne în mare parte nevalorificată.

Capacitatea de cazare la nivel național a crescut în 2025 cu 2,1% față de anul anterior, până la 99,7 milioane de locuri, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. În acest peisaj, stațiunile balneare reprezintă al treilea cel mai mare pol turistic al țării, cu peste 10,5 milioane de locuri, după zona montană (21,8 milioane) și litoral (11,5 milioane). Dimensiunea infrastructurii confirmă, cel puțin pe hârtie, rolul strategic al acestui segment.

Pe partea de cerere, imaginea este însă mai nuanțată. În 2025, numărul total al sosirilor în turism a scăzut cu 2,4%, până la 13,9 milioane. Corecția vine aproape integral din piața internă: turiștii români au fost mai puțini cu 4,6%, în timp ce sosirile din străinătate au crescut cu 8,5%, depășind 2,58 milioane. În această statistică stațiunile balneare merg contra curentului: din cele 1,16 milioane de sosiri înregistrate, doar 47.683 au aparținut turiștilor străini, adică 4,1% din total. Restul de 1,11 milioane revine turiștilor români, ceea ce ridică dependența de piața internă la aproape 96%.

Procentul indică cel mai ridicat nivel dintre marile segmente turistice ale țării și face sectorul balnear extrem de sensibil la evoluția veniturilor populației și la politicile publice care susțin cererea.

O mică radiografie a infrastructurii balneare

Din totalul de 7.045 de structuri de cazare active în decembrie 2025 la nivel național, 472 se aflau în stațiunile balneare, adică 6,7% din totalul structurilor, pentru o capacitate de 10,5 milioane locuri. Oferta balneară rămâne dominată de hoteluri: din cele 472 de unități active la finalul lui 2025, 104 sunt hoteluri, urmate de pensiuni turistice (115), vile turistice (55), pensiuni agroturistice (49) și apartamente sau camere de închiriat (104).

Structura, mai „hotelieră” decât în alte zone, reflectă specificul turismului de tratament: sejururi mai lungi și servicii integrate. Din perspectiva regională, capacitatea balneară se concentrează în câteva nuclee bine conturate: județul Bihor se află în prim-plan, cu una dintre cele mai mari capacități din țară – peste 4,43 milioane de locuri la nivel județean, susținute în principal de Băile Felix și Băile 1 Mai. În zona centrală, județele Covasna (1,52 milioane), Harghita (2,44 milioane) și Mureș (3,02 milioane) formează un al doilea pol important. La acestea se adaugă sud-vestul Olteniei, unde județul Vâlcea, cu stațiuni precum Băile Olănești și Călimănești-Căciulata, cumulează peste 4,2 milioane de locuri-zile totale la nivel județean, din care o parte semnificativă revine segmentului balnear.

Harta stațiunilor: de la Herculane la Techirghiol

Peste 160 de localități din România dispun de factori naturali terapeutici, însă doar 38 dintre acestea au fost atestate oficial – 33 balneoclimatice și cinci balneare – distribuite în șase regiuni de dezvoltare. În teorie, această acoperire ar putea funcționa ca un instrument de reducere a disparităților regionale, prin atragerea de investiții, crearea de locuri de muncă și stimularea economiilor locale. În practică însă, potențialul este limitat de diferențele de infrastructură, de nivelul inegal al investițiilor și de calitatea neuniformă a serviciilor. În absența unei modernizări consistente și a unei strategii coerente de integrare în circuitele turistice și medicale internaționale, multe dintre aceste stațiuni rămân subutilizate, în ciuda unor resurse naturale competitive.

România în regiune

Un contrast dureros pentru industria balneară românească vine și din comparația regională. Ungaria a construit prin programul Thermal Hungary și cardul SZÉP un brand internațional atât de puternic încât atrage anual circa 20 de milioane de vizitatori, dintre care aproape jumătate sunt străini. Cehia, cu stațiunile din regiunea Karlovy Vary, precum Mariánské Lázně, incluse în patrimoniul UNESCO, funcționează ca destinație premium pentru sejururi lungi cu profil medical.

Bulgaria și Polonia au crescut ambele cu peste 4%, respectiv 7% la înnoptări în 2025. România a înregistrat scădere, cu turismul balnear concentrat pe o piață internă de 95,9% turiști proprii, vulnerabilă la orice politică bugetară. Datele INS pentru 2025 confirmă că nici turiștii interni nu sunt câștigați dintr-o promovare strategică, ci din scheme de subvenționare precum vouchere de vacanță și bilete de tratament prin Casa Națională de Pensii (CNPP) care, atunci când se reduc, antrenează automat și scăderea sosirilor. „Nu este suficient să participi la târguri. Ai nevoie de o strategie coerentă pe termen lung de comunicare și marketing a unei destinații. Ai mers o dată la târgul de turism de la Londra, oamenii par interesați, dar dacă nu mai aud de tine un an de zile, nu se întâmplă nimic. Nu poți să faci primăvară cu o floare. Problema este inconsecvența. Participarea la târguri este doar o mică piesă dintr-un ansamblu mult mai mare, care înseamnă promovarea unei destinații precum România”, spune Ioana Gogu, director general al Grupului Tisa și vicepreședinte al Organizației Patronatelor din Turismul Balnear din România (OPTBR).

Ce face statul? Legi, scheme de ajutor și un masterplan

Ultimii ani au marcat o schimbare de paradigmă în abordarea statului față de turismul balnear. Dacă anterior accentul cădea pe reglementare și atestare, acum logica s-a mutat, cel puțin declarativ, spre investiții, modernizare și integrare în sistemul de sănătate. În februarie 2026, Senatul a adoptat legea care proclamă turismul balnear domeniu strategic prioritar. Propunerea legislativă vizează susținerea și modernizarea infrastructurii stațiunilor balneare, climatice și balneoclimatice, punând accent pe valoarea terapeutică a resurselor naturale existente. Este primul pas dintr-un pachet mai amplu, dar rămâne de văzut cât de repede va fi transpus în decizii bugetare.

Schema de ajutor de minimis pentru modernizarea stațiunilor balneare, aprobată în 2023 și modificată în 2024, este primul instrument direct de finanțare a operatorilor privați. Prin CNPP, în 2026 sunt alocate 114.000 de bilete de tratament – circa 410 milioane de lei, unul dintre puținele canale publice de susținere recurentă a cererii. În plus, la nivel european există un mecanism care ar putea schimba fundamental atractivitatea turismului balnear românesc pentru pacienții din Vest, dar care nu prea funcționează în România. Este vorba de directiva UE din 2013 care permite circulația turiștilor de sănătate în Europa, cu decontarea costurilor în țara de origine a pacientului. „O persoană din Germania, cu probleme reumatice, alergii sau alte afecțiuni, se poate caza în România, într-un hotel acreditat cu bază de tratament, iar toate costurile sunt decontate de statul german. Este un mecanism extrem de benefic, pentru că și casele de asigurări din Germania caută soluții mai eficiente, la costuri mai reduse, uneori la jumătate de preț. Există această legislație din 2013, dar în România nu se aplică. Nu cerem bani de la statul român, cerem implementarea unei legislații europene existente. În momentul de față, această industrie este blocată”, subliniază Ioana Gogu.

Cel mai ambițios document de politică publică aflat în dezbatere este proiectul de hotărâre de guvern privind masterplanul investițiilor în turism, publicat în consultare în ianuarie 2026. Pentru prima dată, documentul stabilește clar ce stațiuni balneare pot primi finanțare și în ce condiții, atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene, o schimbare importantă față de abordările mai generale din trecut. În paralel, Ministerul Economiei a încercat să aducă mai multă vizibilitate sectorului: în 2025 a publicat 12 ghiduri despre afecțiunile care pot fi tratate prin cura balneară, dar și o hartă oficială a stațiunilor autorizate.

Cine investește: un exemplu din Vâlcea

În timp ce statul dezbate masterplanuri și legi strategice, sectorul privat merge înainte. Grupul Tisa, unul dintre jucătorii de referință din stațiunile balneare vâlcene, este un caz de studiu pentru ce se poate construi din resurse locale, reinvestire a profitului și fonduri europene, fără să aștepte politici publice ideale. Grupul, înființat în 1992 de familia Rebenciuc din Vâlcea, operează trei hoteluri cu baze de tratament balnear în Băile Olănești, plus unul dintre cele mai mari aquaparkuri din Oltenia, cu peste 40.000 de vizitatori unici în 2025, în creștere cu 10% față de 2024. Cifra de afaceri a grupului a depășit 3 milioane de euro în 2025, iar pentru 2026, cu noul hotel de patru stele în construcție, Grand Hotel Tisa, investiție de circa 6 milioane de euro, cu 71 de camere, estimările urcă la peste 4 milioane de euro. Strategia pe termen lung a grupului este expansiunea națională: primul pas este un hotel în Băile Govora, proiect planificat pentru 2027. Modelul de business – hoteluri cu baze de tratament și facilități spa în stațiuni balneare diferite – este tocmai tipul de lanț integrat pe care sectorul îl cere, și care lipsește din peisajul balnear românesc dominat de operatori mici și independenți, spune Ioana Gogu, directorul general al grupului. „Pe termen lung, strategia grupului hotelier este de a deveni un lanț hotelier balnear la nivel național, cu unități care includ baze de tratament și facilități spa în mai multe stațiuni din România. Pentru următoarea investiție, avem în vedere stațiunea Băile Govora, o destinație cu potențial ridicat în turismul balnear, dar încă insuficient valorificată.”   

„În România este foarte dificil să deschizi un hotel. Nu din motive evidente, ci pentru că nu poți trece de avizele ISU. De fiecare dată când apare un incident, legislația se schimbă. Inspectorii cer lucruri diferite, uneori contradictorii. Legislația este extrem de complicată. Se ajunge la costuri de sute de mii de euro și la întârzieri de ani de zile.“

Ioana Gogu, director general, Grupul Tisa