Care este cea mai bună culoare de purtat la un interviu de angajare?
Decizia în ce privește hainele alese pentru un interviu de angajare poate reprezenta un factor de stres in plus. Julie Bishop, blogger pentru website-ul de recrutare Glassdor și cea care a pus bazele Jobhop, un site unde angajații și candidații…
Decizia în ce privește hainele alese pentru un interviu de angajare poate reprezenta un factor de stres in plus.
Julie Bishop, blogger pentru website-ul de recrutare Glassdor și cea care a pus bazele Jobhop, un site unde angajații și candidații pot să se conecteze, crede că există o legătură între culoarea hainelor și șansele de reușită ale unui candidat. Ea a dezvăluit într-un articol al The Independent câteva dintre secretele prin care prin intermediul culorii, un candidat ar putea influența în mod pozitiv decizia angajatorului.
1. ”Asortați” culoarea hainelor cu nevoile angajatorului
Documentați-vă pentru a afla ce caută compania și îmbrăcați-vă în concordanță cu această informație. ”Se grăbesc să găsească un angajat pentru rolul respectiv? Dacă da, ați putea purta o culoare care să sporească urgența. Roșu, precum și albastru roial, sunt culori folosite deseori în vânzări pentru a stimula impulsul cumpărării – poate o eșarfă roșie sau o cravată albastră ar putea ajuta grăbirea deciziei”, a spus Bishop.
2. Gândiți-vă la cultura companiei și la mesajul pe care vreți să îl transmiteți
Gândiți-vă la semnificația culorilor în țara originară a companiei pentru care aplicați pentru un post. Spre exemplu, culoarea oranj este asociată în Statele Unite ale Americii cu pericolul sau cu prizonierii – un mesaj pe care nu ați vrea să îl transmiteți. Dacă aplicați pentru un loc de muncă într-o companie olandeză, aceasta ar putea fi în schimb cea mai potrivită culoare – în Olanda, aceasta este culoarea familiei roiale olandeze și toată lumea o poartă la Ziua Regelui. Este de asemenea culoarea echipei naționale de fotbal. În China, culoarea roșie reprezintă norocul, iar în Japonia, galben înseamnă curaj.
3. Dacă aveți îndoieli, alegeți albastru
Dacă nu reușiți să aflați mai multe informații despre cultura organizațională a companiei sau despre ce tip de persoană caută, nu vă asumați riscuri. Cea mai bună culoare de purtat la un interviu de angajare pentru care nu ați reușit să vă documentați suficient este albastrul, potrivit expertului.
4. Culoarea ar trebui să fie potrivită brandului companiei unde vreți să vă angajați
Potrivirea culorii hainelor cu cea reprezentativă pentru companie ar putea să vă ofere un avantaj față de competiție.
5. Purtați culoarea preferată
Dacă alegeți să purtați culoarea preferată, cel care vă intervievează va afla astfel mai multe despre caracterul, atitudinea și gradul de încredere pe care le aveți, potrivit recrutorului.
6. Este important să fiți subtil – să vă îmbrăcați, de exemplu, în roz din cap până-n picioare, nu va fi niciodată o idee bună, concluzionează Bishop.