Care au fost primele monede de schimb care au existat și cine, cum și când decide să se tipărească banii în zilele noastre?

În 2020, an marcat de o criză economică fără precedent, venită din senin, s-a auzit des sintagma „banca centrală a dat drumul la tiparnița de bani”, pentru a susține economia. Banii reprezintă o formă de „magie” economică, prin care o bucată de hârtie, fără o valoare intrinsecă, spre deosebire de aur, de exemplu, devine un instrument vital, de care nu ne putem lipsi, fie că este în numerar sau card. Cine, cum, și când decide să se tipărească banii?

Tipărirea banilor rămâne în zilele noastre o metaforă, pentru că există o pondere foarte mică în masa monetară a unei țări europene pe care o au banii în numerar. Ponderea cea mai mare este a banilor din cont, care se «tipăresc» pe calculator”, explică, pentru Business MAGAZIN, Adrian Vasilescu, Banca Națională a României (BNR). Bancnotele au apărut din nevoia de a nu mai transporta cantități mari de monede de schimb.

Monedele de schimb au apărut odată cu dezvoltarea comerțului între civilizațiile antice și au înlocuit o parte din troc – schimbul de bunuri. Primele monede de schimb au fost scoicile, vârfurile metalice de săgeți, diferite metale prețioase sau pietre prețioase, și în circa 4 milenii au ajuns să fie reprezentate de monede din metale ieftine, bancnote, sau bani virtuali, fie că vorbim de carduri bancare, aplicații de plăți online sau, de 11 ani încoace, de criptoactive.

Decizia de a «tipări» lei este a Băncii Naționale a României. Înainte, etalonul pentru «masa monetară», adică banii tipăriți de banca centrală, era aurul, care garanta valoarea monedei. Astăzi însă, băncile centrale garantează valoarea banilor pe care îi tipăresc.

„Banii tipăriți de banca centrală se numesc bază monetară. Baza monetară reprezintă banii tipăriți fizic și banii pe care îi iau băncile în contul lor deschis la BNR. Baza monetară are practic o viteză de multiplicare și banca centrală urmărește un leu pe baza monetară câți lei creează și apoi, în funcție de această multiplicare, ia decizia de tipărire”, spune Adrian Codirlașu, profesor universitar de economie și vicepreședintele CFA România, asociația analiștilor financiari. Orice tipărire de bani de către banca centrală se duce în economie prin sistemul bancar. „În zilele noastre este istorie etalonul aur. Era o bună practică pentru stabilitatea monetară, dar în același timp era și o constrângere teribilă pentru că, indiferent ce nevoi aveai pe piață, nu puteai să faci bani decât în limita unei cantități de aur care putea să reprezinte până la 40% din masa monetară”, mai spune Adrian Vasilescu.

Adrian Vasilescu, BNR:„În zilele noastre este istorie etalonul aur pentru tipărirea banilor. Era o bună practică pentru stabilitatea monetară, dar în același timp era și o constrângere teribilă pentru că, indiferent ce nevoi aveai pe piață, nu puteai să faci bani decât în limita unei cantități de aur care putea să reprezinte până la 40% din masa monetară.”

Cu etalonul aurului, banca centrală americană, Fed, nu ar fi putut să tipărească în criză câți bani avea nevoie și să injecteze lichiditate în piață pentru companii și populație – angajații americani au primit câte 2.000 de dolari, în două tranșe egale. „Acum nu există un etalon. În zilele noastre, bănci ca banca centrală a Franței, a Angliei și mai ales SUA spun că vom emite bani cât va fi nevoie. A apărut și expresia bani din elicopter, în sensul că băncile centrale dau drumul la bani ca să ajungă direct la companii sau chiar la populație. Sunt lucruri care nu se întâmplă în mod normal, dar Fed a practicat această metodă (în pandemie – n. red)”, mai spune Adrian Vasilescu.

Și atunci, de ce Banca Națională a României nu tipărește bani pe care să îi dea populației? Răspunsul îl dă Adrian Codirlașu: „SUA și-a tipărit ieșirea din criză. Toată lumea voia dolari și în general când e criză toți vor dolari, yeni și franci elvețieni. Dolarul este cerut de toată lumea și euro la fel. Doar o asemenea țară își poate permite să printeze bani și să îi dea gratuit, pentru că e cerere enormă pentru acești bani. Pentru leu, zlot polonez sau forintul maghiar, dacă se printează și se dau își pierd din valoare.” O monedă precum leul, care, în caz de criză nu este cerută precum alte valute, ca dolarul sau euro (care sunt «monede de rezervă») se devalorizează și creează o creștere accelerată a prețurilor în România. Cu toate acestea, și tipărirea dolarilor a venit cu un preț: SUA se confruntă cu o creștere galopantă a inflației, după injecțiile puternice de lichiditate din piață.

Adrian Codirlașu, vicepreședintele CFA România:„SUA și-a tipărit ieșirea din criză. Toată lumea voia dolari și în general când e criză toți vor dolari, yeni și franci elvețieni. Dolarul este cerut de toată lumea și euro la fel. Doar o asemenea țară își poate permite să printeze bani și să îi dea gratuit.”

„Măsura a generat inflație, 4,2% în SUA în acest moment, iar Fed a dat semnale că și-a schimbat strategia de politică monetară, în sensul că acceptă o inflație mai mare înainte să ia măsuri. Se uită la inflație pe un ciclu economic, să fie în țintă, ceea ce înseamnă perioade mai lungi”, mai spune Adrian Codirlașu.

Adrian Vasilescu explică faptul că politica de tipărire a banilor și injecția acestora în piață din partea băncilor centrale din SUA, Japonia sau zona euro a avut ca fundament și deflația, cu care zonele respective se luptau deja de câțiva ani. „Acum a apărut un factor nou. Toată larghețea în a tipări bani, între ghilimele, era determinată de persistența deflației, atât în SUA, cât și în Japonia și mai ales în Uniunea Europeană. Acum însă este o altă eră, a inflației, care crește și, pe măsură ce crește, băncile centrale trebuie să fie mai prudente.”

Istoria leului

În 1867, în timpul domniei regelui Carol I, în România a fost adoptată legea care a stabilit că leul este moneda națională românească. Primele monede de 1 leu au fost produse în 1870, când s-a înființat și monetăria statului. Moneda de 1 leu era confecționată din argint, iar cea de 20 de lei era din aur. Fiecare leu însemna atunci, ca și acum, 100 de bani. Denumirea de «leu» vine de la leul imprimat pe una dintre monedele olandeze, talerul-leu, care a fost una dintre cele mai populare monede utilizate pe teritoriul Țărilor Române în secolul al XVII-lea. Talerul a avut o circulație intensă în întreg spațiul european, înregistrând o multitudine de variante. Dintre acestea, pentru istoria noastră monetară a României, cea mai importantă variantă a fost Leeuwendaalder-ul (talerul-leu sau leul), emis în Provinciile Unite ale Țărilor de Jos, având reprezentat pe revers un leu ridicat pe labele din spate. Prima emisiune de acest tip a fost pusă în circulație în anul 1575, în provincia Holland, notează BNR.

În secolul al XVII-lea, mai ales în timpul domniei lui Matei Basarab, talerul-leu a devenit cea mai întâlnită monedă de argint cu valoare ridicată, nu numai în Țările Române, ci în întreaga Peninsulă Balcanică:

„Fiind foarte apreciat, dar și disponibil în cantități mari, talerul-leu a ajuns chiar să fie exportat ca marfă pe piețele Imperiului Otoman. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, emiterea talerului-leu încetează. Identificarea de către populație a noțiunii de leu cu aceea de ban (monedă), dovada cea mai elocventă a influenței pe care o exercita în economia noastră monetară, face ca leul să devină, în Moldova și Țara Românească, unitate de cont, împărțită în 40 de parale”, mai scrie BNR în documentul „Istoria leului”.

La începutul secolului al XIX-lea, în Țara Românească și Moldova nu existau bănci în sensul propriu al termenului, activitățile acestora fiind suplinite de zarafi – negustori specializați în stabilirea echivalențelor dintre numeroasele monede care circulau în lipsa unei monede oficiale.

„Documentele vremii arată că activitatea lor nu era lipsită de nemulțumiri din partea clienților, care se plângeau autorităților, fie că foloseau cântare mincinoase, fie că dădeau la schimb monede cu greutatea diminuată sau deteriorate sau chiar că puneau în circulație monede false”, mai scrie BNR în documentul citat.

După 1880, bancnotele românești au fost fabricate de către Banca Națională a României, înființată în acel an. La început, bancnotele românești puteau fi preschimbate în aur la BNR. O bancnotă de 20 de lei avea aceeași valoare ca o monedă de aur de 20 de lei. Bancnota de o mie de lei însemna 50 de monede de aur.

Banca Centrală garantează valoarea bancnotelor. În România moneda națională s-a devalorizat cel mai mult după Al Doilea Război Mondial. În 1947 a fost tipărită o bancnotă de 5 milioane de lei.  În 1947 a avut loc o reformă monetară, când un leu nou a devenit echivalent cu 20.000 de lei vechi.

După 1989, inflația a crescut galopant, iar leul s-a devalorizat puternic. În 2005, BNR a hotărât să schimbe valoarea banilor prin denominare, adică a «tăiat» 4 zerouri și astfel bancnota de 10.000 de lei a devenit bancnota de 1 leu.