Cărbunele, un vechi protector al independenței și siguranței energetice, își arată „strălucirea“ în vremuri de criză

Cărbunele a ajutat China să-și pro­tejeze economia de șocul ener­getic provocat de războiul din Iran. Deși electrificarea este o pri­oritate, cărbunele nu este trecut pe plan secund. În ianuarie și februarie anul acesta a fost adăugată capacitate de gene­rare de energie prin arderea celui mai poluant combustibil de 20 de GW, aproape jumătate din capacitatea nouă de regenerabile din aceeași perioadă. De asemenea, pentru că are rezerve uriașe de cărbune, China insistă pe folosirea cărbunelui și în industrii precum cea chimică sau pe transformarea lui în gaz. Modelul este copiat de India.

În SUA, țara petrolului și gazelor naturale, președintele Donald Trump oferă o nouă șansă la viață cărbunelui. El a anunțat săptămâna tre­cută un program de finanțare de 700 de milioa­ne de dolari pentru susținerea industriei de profil. O parte din bani se va duce pe construi­rea a două termocentrale pe cărbune – primele astfel de facilități de după 2013, potrivit AP. Analiștii spun că este o decizie istorică. Casa Albă a calculat că inițiativa va ajuta la crearea sau protejarea a peste 14.000 de locuri de muncă din industria minieră, în construcții, transportul feroviar și cel maritim.

Trump a explicat că cărbunele va ajuta „la scăderea prețurilor energiei și la reducerea cos­tului traiului pentru toți americanii“. Aceasta este „puterea curatului, frumosului cărbune“. Anterior, președintele a emis un decret exe­cutiv care obligă Pentagonul să achiziționeze electricitate de la centralele pe cărbune. Tot Trump a catalogat cărbunele drept mineral vital. Acțiunile lui au ca scop salvarea industriei cărbunelui, însă criticii spun că aceasta nu mai are nicio speranță.

În Europa, Germania și Polonia au rămas cei mai mari consumatori de cărbune. În Ger­mania, guvernul a reactivat termocentralele atunci când Rusia și-a transformat gazele natu­rale exportate europenilor în arme de persua­siune în contextul invaziei din Ucraina. Cărbu­nele a fost prima linie de apărare de încredere a Germaniei în fața crizei energetice de atunci. Când a izbucnit războiul din Iran și a fost perturbat fluxul de gaze și petrol de pe piețele internaționale, Berlinul a luat în considerare creșterea producției de energie din cărbune.

Prin arderea cărbunelui se face economie la gaze, devenite brusc prea scumpe. Chiar și înainte de război producătorii de energie folo­seau cărbunele ca energie de stabilizare până când țara își va construi noi centrale pe gaze. Germania are o flotă de centrale pe cărbune cu o capacitate de 6,7 GW care poate echilibra rețeaua iarna, când producția de energie regenerabilă fluctuează foarte mult.

În teorie, cărbunele poate asigura electri­citatea pentru 7 milioane de locuințe. În Polonia este mai complicat, mai ales pentru că această țară are resurse financiare mai reduse decât Germania și încă nu are reactoare nu­cleare. Industria cărbunelui este neprofitabilă. Însă sectorul are rădăcini adânci în tradiția și viețile a milioane de polonezi.

După închiderea ultimei mine din Cehia, Polonia a rămas anul acesta singurul produ­cător de huilă, cărbune superior, din UE. Ca și în Cehia, industria se confruntă cu problema prețurilor mici la vânzare și a costurilor mari la producție. Însă în ceea ce privește lignitul, folosit pentru producția de energie, în Uniune există șapte producători, cei mai mari fiind Germania, Polonia, Cehia și Bulgaria. Dar și acest sector este în declin. În Polonia, producția de huilă și lignit s-a prăbușit în ultimii 40 de ani de la 250 de milioane de tone pe an la 85 de milioane de tone.

Pe de altă parte, Polonia a rămas țara cu cea mai mare dependență de cărbune din UE, folosind acest combustibil pentru a genera jumătate din electricitate și pentru a încălzi o treime din locuințe. Rezultatul ecuației este că acest stat est-european importă o bună parte din cărbunele consumat, deși are rezerve mari. Industria cărbunelui supraviețuiește în mare parte mulțumită subvențiilor publice. Guvernul a decis că minele vor fi închise până în 2049. Până atunci, Polonia ar trebui să facă progrese enorme cu producția de energie regenerabilă. Cea mai mare termocentrală din Polonia, cea de la Belchatów, ar trebui să se închidă în 2036, odată cu închiderea minei de lignit care o alimentează cu combustibil. Calculele arată că atunci se va epuiza cărbunele exploatat acolo. Anul trecut, termocentrala reprezenta aproape 15% din capacitatea energetică comercială instalată la nivel național. Întregul ecosistem energetic de la Belchatów asigură 10.000 de locuri de muncă. O parte din acești angajați, după închiderea minei și termocentralei, vor ajuta la construirea celei de-a doua centrale nucleare a țării. Însă până atunci este mult. Între timp, unii analiști se întreabă dacă nu cumva aceste închideri sunt premature, dacă renunțarea la cărbune nu înseamnă șubrezirea suveranității energetice. Unii cred că industria cărbunelui poate fi adusă pe linia de plutire nu prin subvenții, ci prin reforme. Una dintre marile mine, cea de la Bogdanka, este, totuși, profitabilă, Enea, unul dintre cele mai mari companii de energie din țară, crede că centralele pe cărbune pot continua să joace rolul de stabilizator de sistem, alături de noile centrale pe gaze. Dar la gaze Polonia este dependentă de importuri. PSE, operatorul rețelei naționale de electricitate, cere păstrarea câtorva centrale pe cărbune care să poată fi activate în situații extreme. Sunt voci care spun că este loc în Polonia pentru noi mine de cărbune, pe modelul celei de la Bogdanka.