Cărbunaru, despre amenințările nucleare: Doar retorică, nu e o situație de risc iminent
Autoritățile române își iau măsurile necesare pentru a fi pregătite să intervină în orice situație, dar la acest moment noi ne confruntăm doar cu o retorică venită din zona Federației Ruse, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
„Autoritățile române își iau măsurile necesare pentru a fi pregătite să intervină în orice situație. La acest moment noi ne confruntăm doar cu o retorică venită din zona Federației Ruse, care folosește practic acest tip de mesaj într-un context în care, după cum știți, avem o agresiune militară declanșată în Ucraina. și diverse formule de comunicare cu Occidentul. Faptul că Ministerul Sănătății anunță public că este pregătit să gestioneze această situație confirmă faptul că Guvernul României tratează cu seriozitate sarcinile și responsabilitățile pe care le are de a proteja sănătatea și siguranța populației. Dar repet, suntem într-o situație de retorică în spațiul public practicată de Federația Rusă. Nu vorbim de o situație de risc iminent care să se producă și să genereze astfel de implementări de măsuri în România”, spune Dan Cărbunaru.
CNCAN, adaugă purtătorul de cuvânt al Executivului, cauzat de atacurile armatei ruse, este în permanentă legătură cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
„Ori de câte ori sunt semnalate diverse situații în Ucraina, îi contactează pe experții de acolo sau sunt contactați de ei. În cazul acesta la care ne referim astăzi, toate confirmările arată că nu a existat o situație de risc în perimetrul centralei. Mai mult decât atât, măsurătorile privind nivelul de radiații, potrivit datelor furnizate de CNCAN, astăzi de dimineață nu indică creșteri ale valorilor peste nivelul de normalitate, nici în zona centralei și cu atât mai puțin în România. De altminteri, experții CNCAN monitorizează permanent aceste valori și comunică în mod constant situația lor și, de asemenea, clarifică orice nelămuriri care pot apărea în spațiul public pe fondul acestor evoluții care pot apărea în Ucraina”, conchide Cărbunaru.
Iodura de potasiu nu trebuie utilizată preventiv, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide, atrage atenția Ministerul Sănătății. Instituția anunță că, în caz de urgență, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populației de către autoritățile de sănătate publică județene.